Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 297/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia NR.297 /C/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publice S Mcu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRLcu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 462/F/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul cu nr. mai sus menționat, având ca obiect - procedura insolvenței srl.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 462/02.12.2008 Tribunalul Satu Marea respins cererea creditoarei S M, cu sediul în S M, P-ța - nr.3-5, jud.S M, în contradictoriu cu debitoarea SC cu sediul în S M,-, jud.S
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Creditoarea, prin înscrisul anexat cererii sale, nu face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei.
Adresa nr.72289/24.09.2008 emisă de către DGFP a jud.S M către Activitatea de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului -Serviciul Procedură Insolvență și, cuprinde doar o înșiruire a obligațiilor de plată neachitate ale debitoarei, această adresă este practic, o corespondență internă și nu poate face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, într-o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei
În motivarea recursului, recurenta a arătat că față de contribuabilul debitor aflat în stare de insolvență recurentaare creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile, în sumă de 245.578 leireprezentând creanțe fiscale, constând în debite principale și accesoriile aferente, astfel cum sunt acestea individualizate în adresa cu nr. 72289/24.09.2008 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S
Certitudinea creanței există nu numai atunci când este constată printr-un titlu executoriu, hotărâre judecătorească sau efect de comerț, investite cu formulă executorie, ori act administrativ ci și atunci când este constată printr-un înscris sub semnătură privată precum și atunci când nu este stabilită printr-un titlu.
Certitudinea creanței poate să rezulte și atunci când nu este stabilită printr-un titlu, poate să rezulte și din recunoașterea integrală a cuantumului acesteia de administratorul debitorului prin mențiune pe extrasul de cont și prin bilanț.
creanței consta în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume în lei sau în valută, pe care debitorul nu o poate efectua " cu sumele de bani disponibile.
este creanța pentru o datorie scadentă, al cărei termen de plată a expirat și pentru plata căreia creditorul poate obține intervenția coercitivă a forței publice.
Astfel, creanța Direcția Generală a Finanțelor Publice S este una certă, lichidă și exigibilă fără echivoc, de mai mult de 30 zile, aceasta fiind potrivit articolului 3 punct 6 din Legea 85/2006 creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
În drept s-au invocat prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și art. 8 din Legea 85/2006.
Intimata nu și-a precizat poziția asupra recursului.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 31 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006, pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului, acesta trebuie să facă dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitorului, de la a cărei scadență a trecut mai mult de 30 zile, într-o asemenea ipoteză insolvența debitorului fiind prezumată, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din lege.
În speță, deși creditoarea S M nu și-a îndeplinit în fața judecătorului-sindic obligația impusă de art. 31 alin. 2 din lege, respectiv nu a anexat cererii de deschidere a procedurii înscrisurile doveditoare ale creanței invocate, aceste probe au fost depuse în faza de recurs, la filele 11-118.
Din examinarea deconturilor privind TVA, a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, instanța de recurs reține existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, într-un cuantum superior valorii-prag impuse de lege, iar în condițiile în care debitoarea nu a contestat această creanță și nici prezumția de insolvență reținută în sarcina sa, în baza art. 312 alin. 2 și 3 și art. 304/1, rap. la art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, va fi admis recursul și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei, cauza urmând a fi trimisă judecătorului-sindic pentru luarea tuturor măsurilor care se impun ulterior deschiderii procedurii, prevăzute la art. 34 și urm. din legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publice S Mcu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRLcu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 462/F/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Admite cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S M cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. SMp entru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL cu sediul în S M,-, jud. S M și în consecință:
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoareiSC SRLcu sediul în S M,-, jud. S M și trimite cauza judecătorului sindic în vederea luării măsurilor necesare prevăzute de lege.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/23.11.2009
Jud fond
Dact./26.11.2009
2 com/28.11.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona