Spete contestatie la executare comercial. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia NR.296 /C/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoarePRIMĂRIA Scu sediul în M, jud. M, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL S, str. -, nr. 60 prin lichidator cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud. S M și intimatulCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUIS M, cu sediul în S M, jud. M, împotriva sentinței nr. 51/F/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect - contestație.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este netimbrat, cauza se află la primul termen de judecată, recurenta a depus la dosar o adresă prin care învederează că sunt scutiți de plata taxei de timbru, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța verificând înscrisul depus la dosar de recurentă, fila 10, având în vedere obiectul cauzei, constată că recursul este scutit de plata taxei de timbru.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 51/2009 Tribunalul Satu Marea admis contestația formulată de lichidatorul judiciar S str.-, nr.13, la declarațiile de creanță completatoare înregistrate tardiv de către creditoarea PRIMĂRIA S M, jud.M, pentru suma de 17.168,12 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Creditoarea PRIMĂRIA S M, jud.M s-a înscris pe Tabelul definitiv al obligațiilor falitei SC SRL S M cu suma totală de 92.709,37 lei, reprezentând impozit pe clădiri și teren, dobânzi și penalități, sumă cu care aceasta a fost înscrisă și în Planul de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, S M și care i-a fost și virată creditoarei în cont, pentru îndestulare.

Împotriva Planului de distribuire între creditori din 17.11.2006 nu a fost formulată contestație de către creditoare, conform art.122 alin.3 din Lg.85/2006, astfel că, lichidatorul a distribuit și achitat sumele conform acestui plan.

Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei timbru declarat recurs PRIMĂRIA SMp rin primar, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației formulată de lichidatorul judiciar S cu privire la completarea declarației sale de creanță înregistrată la 22.10.2007.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile articolului 304 punctele 8,9 cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în lipsa de temei legal a hotărârii.

Pe de o parte arată recurenta, că nu i-au fost transmise tabelele definitive ale creanțelor debitorului, SC SRL, așa cum cer dispozițiile articolul 108 din Legea 85/2006.

Pe de altă parte, creanța din titlul executoriu 1919/2.10.2007 în sumă de 17.168,12 lei reprezintă debitul privind impozitul pe clădiri și teren datorat de către debitoare la datele scadente din 15.06.2006 și 15.09.2006,până la vânzarea bunurilor survenită la 09.08.2006, astfel că arată recurenta, că nu se putea înscrie cu creanța totală până la dat vânzării, întrucât nu cunoștea întinderea acesteia, iar scadențele erau ulterioare datei de 21.03.2006. Totodată, creanța suplimentară reprezintă debitul de obligație bugetară și nu majorări și penalități cum interpretează lichidatorul judiciar.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de dispozițiile articolul 304 ind.1 cod procedură civilă, a fost apreciat ca fondat, astfel că a fost admis, fiind modificată în totalitate sentința în sensul respingerii contestației formulate de lichidatorul judiciar S împotriva completării la declarația de creanță înregistrată de PRIMĂRIA S

Criticile recurentei PRIMĂRIA SMr eferitoare la nelegalitatea sentinței sunt fondate, astfel că admițând recursul va fi respinsă contestația formulată de lichidatorul judiciar. Contrar celor reținute de judecătorul sindic creanța din titlul executoriu 1919/2.10.2007 în sumă de 17.168,12 lei reprezintă debitul privind impozitul pe clădiri și teren datorat de debitoare.

În același context este întemeiată susținerea recurentei conform căreia nu avea posibilitatea să se înscrie în tabelul definitiv al creanțelor și cu această sumă în termenul prevăzut de lege, deoarece până la data vânzării bunurilor nu cunoștea întinderea acesteia.

Pe de altă parte, chiar dacă această creditoare a mai formulat completări la declarația de creanță, câtă vreme judecătorul sindic a dispus înscrierea acesteia pe tabelul creanțelor debitoarei, acesta nu constituie un temei pentru admiterea contestației formulată de lichidatorul judiciar la declarația de creanță completatoare înregistrată de creditoarea PRIMĂRIA S M la 17.10.2007.

Contestația lichidatorului judiciar S este nefondată și sub aspectul susținerilor acestuia conform cărora sumele calculate cu titlu de majorări și penalități puteau fi calculate doar până la 04.03.2005, când s-a deschis procedura falimentului, aceasta deoarece așa cum s-a arătat mai sus sumele solicitate de către recurentă prin completarea la declarația de creanță din 17.10.2007 reprezintă obligații bugetare și nu majorări și penalități cum au fost apreciate de lichidator, astfel că nu este menținută excepția de tardivitate.

Raportat la cele de mai sus, admițând recursul, va fi respinsă în totalitate contestația formulată de lichidatorul judiciar la declarația de creanță completatoare înregistrată de creditoarea PRIMĂRIA S M la 17.10.2007 pentru suma de 17.168,12 lei.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta creditoarePRIMĂRIA Scu sediul în M, jud. M, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL S, str. -, nr. 60 prin lichidator cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud. S M și intimatulCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUIS M, cu sediul în S M, jud. M, împotriva sentinței nr. 51/F/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Respinge contestația formulată de lichidatorul judiciar cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud. SMp rivind declarațiile de creanțe completatoare formulate de către creditoarea PRIMĂRIA S

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec./6.11.2009

Jud fond

Dact./9.11.2009

3 com

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Oradea