Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 2353/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 3

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 3: Tatiana

Grefier -

****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de recurentul - în calitate de lichidator desemnat de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului împotriva Sentinței comerciale nr.4108/19.08.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CO SRL

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu se prezintă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse, prin Serv. Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de primire și cum a fost citat recurentul; că citația comunicată intimatei debitoare a fost restituită în dosar cu mențiunea că destinatarul nu este cunoscut la adresă, deși partea a fost citată la sediul social indicat, precum și împrejurarea că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă, după care:

Curtea face aplicarea art.98 Cod procedură civilă, constată procedura legal îndeplinită și, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare conform art.242 Cod procedură civilă, a cărei aplicare a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința comercială nr. 4108/19.08.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr- s-a anulat ca netimbrată cererea lichidatorului judiciar de deschidere a procedurii simplificate față de debitoarea SC CO SRL.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că lichidatorului judiciar al societății debitoare i s-a pus în vedere să achite până la termenul de judecată din 19.08.2009 taxele judiciare de timbru în cuantumul legal, conform articolului 6 lit. "c" din Legea nr.146/1997 modificată și republicată, pentru cererea pe care a formulat-o de deschidere a procedurii simplificate față de SC CO SRL, dizolvată de drept. S-a mai reținut că lichidatorul judiciar a omis să-și îndeplinească obligația de timbrare - necesară pentru investirea instanței - și că potrivit cu prevederile articolului 35 pct. 5 din Legea nr. 146/1997 se impune anularea cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului se arată că datorită protestului magistraților instanța de judecată nu a procedat la judecarea cauzelor ci numai la amânarea lor, acordând noi termene de judecată și că apare ca eronată măsura anulării cererii dispusă la termenul din19.08.2009,când nu se judecau cauzele.

În drept se invocă dispozițiile articolului 299 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare pentru fondul cauzei, respectiv chitanța nr.-/14.09.2009.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici un motiv prevăzut de articolul 304 Cod procedură civilă și nici alte motive de ordine publică astfel că în temeiul articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurentul recunoaște că pentru primul termen de judecată fixat în dosar, respectiv pentru data de 19.08.2009, nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i reveneau, de achitare anticipată a taxelor judiciare de timbru în cuantumul prevăzut la articolul 6 lit."a" din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Acest cuantum i-a fost pus în vedere și de către instanța de judecată când a dispus citarea sa cu respectiva mențiune.

Reține și că lichidatorul a formulat o cerere scrisă prin care solicita să se judece cauza în lipsa sa deoarece nu se putea prezenta din motive de sănătate la termenul de judecată din data de 19.08.2009 fixat în dosar.

Deși este de notorietate protestul magistraților, care a avut loc în perioada indicată de către recurent, acest fapt nu putea să înlăture obligația părții de a timbra acțiunea formulată la momentul înregistrării sale la instanță.

Mai mult, lichidatorul a fost citat de către tribunal cu mențiunea de a achita taxele judiciare de timbru până la termenul de judecată din 19.08.2009 când s-a ținut ședința de judecată iar răspunsul său a fost o altă cerere prin care solicita judecarea cauzei în lipsă pentru imposibilitatea de prezentare din motive de sănătate.

Instanțele nu pot păși la cercetarea cauzelor dacă nu au fost în mod legal investite iar de solicitarea lichidatorului de judecare a cauzei în lipsa părților nu se putea ține seama câtă vreme nu fuseseră depuse în dosar dovezile privind achitarea taxelor judiciare de timbru.

Pentru considerentele expuse, văzând și că taxele judiciare de timbru au fost achitate de lichidator după trei săptămâni de la pronunțarea sentinței atacate Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - în calitate de lichidator desemnat de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului împotriva Sentinței comerciale nr.4108/19.08.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CO SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 ianuarie 2010.

Președinte,

--- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. Jud.

Tehnored.IN

2 ex.

12.01.2010

Tribunalul București -Secția a VII-a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Bucuresti