Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 308/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.308/C/2009-

Ședința publică din 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11 în contradictoriu cu intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, jud.B,PRIMĂRIA COMUNEI,jud.B, intimata debitoareSC " " SRL,cu sediul în, nr.4. J-, CUI - - prin lichidator, cu sediul în O, str.-. -, nr.20,.9, jud.B și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR,cu sediul în O,-, jud.B împotriva sentinței nr.994/F din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B - consilier juridic în baza delegației nr.29571 din 8 septembrie 2009, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, intimatele creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Primăria comunei și intimata debitoare SC " " SRL - prin lichidator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei creditoare arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei creditoare solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune continuarea procedurii și convocarea comitetului creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, fără cheltuieli de judecată. Arată că, instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului aplicând în mod greșit dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 și fără a permite creditorilor să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din Legea nr.85/2006. Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, fără a pune în discuția creditorilor formularea cererii de atragere a răspunderii în temeiul art.138 și fără a convoca Comitetul creditorilor în acest sens, deci fără a epuiza astfel toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise.

CURTEA D E APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.994/F din 30 aprilie 2009, Tribunalul Bihor - judecătorul sindic a respins cererea de autorizare și obiecțiunile formulare de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC - SRL, cu sediul în comuna, sat, nr. 4. jud. B, cod de identificare fiscală R - și număr de ordine în registrul comerțului J-, și radierea acestuia din registrul comerțului.

În temeiulart. 136din Legea privind procedura insolvenței, a escărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței, încuviințat în parte onorariul lichidatorului, cu sediul în O, str. -. -. -, nr.20,.9, jud. B, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în administratorilor judiciari 2129, respectiv pentru suma de 7000 lei care va fi achitat din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

A dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Sub aspectul cererii de autorizare și a obiecțiunilor formulate de către creditoarea AVAS, instanța a constatat că până în momentul în care s-a formulat cerere de închidere a procedurii de către lichidator, această creditoare nu a făcut nici un demers în vederea antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere și nici nu a formulat cerere de autorizare.

În ce privește motivele invocate prin obiecțiuni și în susținerea cererii de autorizare, instanța a constatat că nu se invocă săvârșirea în concret a unor fapte dintre cele prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței de către administratorul debitoarei. Creditoarea face doar afirmații cu titlu general, nesusținute de nici o probă.

Pe de altă parte, deși s-au făcut demersurile legale de către lichidatorul judiciar, din înscrisurile și informațiile deținute, acesta a conchis că nu sunt elemente concrete pentru formularea unei cereri în temeiul art. 138 din lege, iar creditorii au stat în pasivitate, singurul demers pe durata procedurii fiind aceste obiecțiuni, care se rezumă la simple afirmații aduse de AVAS fără vreun suport probatoriu.

În ce privește onorariul solicitat de lichidator judiciar în sumă de 11.453,75 lei, judecătorul sindic apreciază că este nejustificat de mare, în raport de complexitatea cauzei și de activitatea depusă de lichidator pe parcursul procedurii, fapt pentru care acesta va fi diminuat la suma de 7.000 lei plată ce se va face din contul deschis conform art. 4 din Legea nr. 85/2006. Se are în vedere că plângerea penală împotriva administratorului debitoarei s-a înregistrat abia în luna februarie 2008 pentru predarea actelor contabile, în condițiile în care cauza a suferit numeroase amânări anterior acestei date, tocmai în vederea soluționării plângerii penale, pe baza afirmațiilor lichidatorului că s-a formulat o asemenea plângere. În plus, față de lipsa documentelor contabile, lichidatorul nu a putut desfășura nici o activitate în vederea continuării procedurii, împrejurare care îi este imputabilă. lichidatorului este și prelungirea procedurii pe parcursul mai multor ani, în condițiile în care debitoarea nu are bunuri.

În consecință, s-a apreciat că, continuarea procedurii nu se justifică, aceasta nefăcând decât să atragă creșterea cheltuielilor lichidării, situație pe care legiuitorul a reglementat-o atunci când a introdus în legea insolvenței articolul 131 care prevede expres că atunci când nu există bunuri în averea debitorului, ori acestea sunt insuficiente, iar creditorii nu se oferă să avanseze sume, ceea ce este cazul și în speță, judecătorul va putea dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune continuarea procedurii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului aplicând în mod greșit dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 și fără a permite creditorilor să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din Legea nr.85/2006. Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, fără a pune în discuția creditorilor formularea cererii de atragere a răspunderii în temeiul art.138 și fără a convoca Comitetul creditorilor în acest sens, deci fără a epuiza astfel toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise.

Astfel, în condițiile în care omisiunea lichidatorului o prejudiciază, consideră că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 (respectiv artr.137 alin.1 lit.c în vechea reglementare).

Potrivit teoriei și practicii judiciare, arată că în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.

Astfel, arată recurenta că, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.

Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art.1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executare mandatului". De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.

Potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.

Învederează instanței, faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art.1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 republicată.

În cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.

În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil, coroborate cu art.1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate, exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.

Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța recurentei, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

Este evident faptul că, prin închiderea prematură a procedurii, creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite și că sub acest aspect nu s-a întreprins nimic în sensul convocării acestora în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond, că până în momentul în care s-a formulat cerere de închidere a procedurii de către lichidator, nu a făcut nici un demers în vederea antrenării răspunderii, învederează lipsa evidentă de relevanță a acestora, în condițiile în care raportul cauzal a fost depus concomitent cu cererea de închidere a procedurii, iar cererea de autorizare a comitetului creditorilor a fost formulată în cadrul obiecțiunilor la acesta.

O asemenea cerere de autorizare, arată că nu s-ar fi putut formula decât în cadrul comitetului creditorilor, pe care unilateral, nu l-ar fi putut convoca. Ori o convocare a comitetului cu o astfel de ordine de zi nu a fost inițiată nici de lichidator, nici de către creditorul majoritar, lipsind astfel cadrul legal de a se exprima un punct de vedere în acest sens.

Concluzionează că, instanța de fond ar fi putut dispune din oficiu autorizarea creditorilor în acest sens, cum de altfel a și procedat în spețe similare, dar e evident că interesul închiderii cu celeritate a procedurii a prevalat în fața interesului concursual al creditorilor.

În drept a invocat prevederile art.299 - 316 Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006 și prevederile nr.OUG95/2003, aprobată prin Legea nr.557/2003.

Intimații Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Primăria comunei și SC " " SRL - prin lichidator O, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

În speță, judecătorul sindic a reținut corect incidența prevederilor legale menționate mai sus, în condițiile în care din înscrisurile și informațiile deținute, lichidatorul judiciar a conchis că nu sunt elemente concrete pentru formularea unei cereri de antrenare a răspunderii în temeiul prevederilor art.138 din lege, iar creditorii au stat în pasivitate, singurul demers pe durata procedurii fiind obiecțiunile formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, care se rezumă însă la simple afirmații, fără vreun suport probator.

Din ansamblul prevederilor Legii nr.85/2006 nu se deduce existența în sarcina lichidatorului judiciar a unei obligații, în sensul formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorilor societății debitoare și, de asemenea, există posibilitatea conferită de art.138 alin.3 din Legea insolvenței, ca, în situația în care lichidatorul a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1, comitetul creditorilor să ceară judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea respectivă.

Este nejustificată afirmația recurentei cum că, lichidatorul nu a epuizat toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise, deoarece în raportul privind cauzele și împrejurările insolvenței debitoarei, acesta a arătat că nu a identificat elemente pentru angajarea răspunderii administratorului, iar art.138 alin.3 din lege acordă posibilitatea comitetului creditorilor să solicite judecătorului sindic autorizarea introducerii acțiunii.

Mai mult, nu se pune problema convocării comitetului creditorilor în acest sens de către lichidator, câtă vreme acesta din urmă și-a exprimat poziția cu privire la incidența textelor legale menționate, iar pe de altă parte raportul final a fost comunicat creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, aceasta având posibilitatea de a face propuneri contrare.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, va fi respins ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței nr.994 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- în concept - 27.10.2009

- jud. fond. -

- tehnoredact. - 7 ex.

- 10.11.2009

5 com. 12.11.2009 cu:

- AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,

- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,

- PRIMĂRIA COMUNEI,

- SC " " SRL, cu sediul în, nr.4. J-, CUI - - prin lichidator,

- OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 308/2009. Curtea de Apel Oradea