Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 324

Ședința Publică de la 17.03.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa

JUDECĂTOR 3: Georgeta

GREFIER - -

Pe rol fiind, soluționarea cererilor de recurs, formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3124 din 4.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, BANK ROMANIA SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, BANK SA, .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că, la dosar, au fost înaintate relațiile solicitate de la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.

Curtea față de împrejurarea că recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr- la 22 septembrie 2006 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, creditoarea Bank România SA a solicitat deschiderea procedurii prev. de Legea nr.85/2006 față de debitoarea - SRL, pentru creanță de 77637,69 lei.

Prin sentința comercială nr.3124 din 4 septembrie 2007 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a dispus în baza art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL B în contradictoriu cu creditorii Bank România SA și Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B B, Bank, - SRL.

Pentru a hotărî astfel s- reținut că debitoarea - SRL B nu deține bunuri mobile și imobile în patrimoniu din a cărui valorificare pot fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor.

Împotriva sentinței comerciale nr.3124/4 septembrie 2007 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, au declarat recurs creditorii: Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B și - B criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.

În drept se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă

Recurenta - Baf ormulat recurs la 3.XII.2007 și l- înregistrat direct la Curtea de Apel București, prin care critică sentința nr.3124/2007 pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.

Prin criticile formulate, recurenta susține în esență următoarele:

În mod greșit judecătorul sindic dispus închiderea procedurii insolvenței, față de debitoare, considerând incidente disp. art.131 din Legea nr.85/2006, fără a stabili insuficiența sumelor asigurate din fondul de lichidare.

În drept se invocă dispozițiile art.304 și urm. pr.civ.

La termenul din 17.03.2008, Curtea din oficiu ridicat excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta - SRL Bad epus recursul la Curtea de APEL BUCUREȘTI la data de 3.XII.2007.

Din analiza actelor de la dosar, Curtea constată că excepția nulității recursului este întemeiată și va admite, întrucât potrivit disp. art.302 Cod pr.civilă "recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității".

Recurenta, depunând recursul direct la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Comercială și nu la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, care a pronunțat sentința recurată, a încălcat prev. art.302 Cod pr.civilă, astfel că recursul declarat este nul.

Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B prin recursul declarat, critică sentința, susținând în esență următoarele:

Prin dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, legiuitorul i- conferit judecătorului sindic doar facultatea închiderii procedurii, și nu obligația închiderii procedurii, atunci când se constată lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei și faptului că lichidatorul considerat că nu sunt incidente disp. art.138 din Legea nr.85/2006.

Astfel fiind se susține că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 și se solicită admiterea recursului, și casarea sentinței recurate.

În drept se invocă disp. art.304 și următoarele Cod pr.civ. a rt.131 și art.138 din Legea nr.85/2006.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.3124/4 septembrie 2007 instanța investită cu soluționarea cererii prin care creditoarea Bank România SA a solicitat deschiderea procedurii prev. de Legea nr.85/2006 față de debitoarea - SRL a dispus în temeiul disp. art.131 din Legea precizată mai sus, închiderea procedurii insolvenței.

Critica recurentei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, care susține că în cauză s-au aplicat greșit disp. art.131 din Legea nr.85/2006, fără a se ține cont că avea de recuperat de la debitoare suma de 4093 lei, și totodată fără a reține ca disp. art.131 conferă judecătorului sindic doar facultatea închiderii procedurii și nu obligația, nu se poate reține întrucât în cauză lichidatorul desemnat în raportul întocmit a arătat că debitoarea nu deține bunuri mobile și imobile din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor.

S-a mai arătat de asemenea că nu se poate concluziona cu certitudine asupra cauzelor reale care au determinat intrarea în faliment și persoanele care se fac vinovate.

Astfel fiind se constată că potrivit art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, numai în situația în care lichidatorul a omis să indice cauzele insolvenței și persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev. de art.138 alin.1 pentru recuperare.

În consecință, constatându-se că potrivit rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic în mod corect dispus art.131 din Legea nr.85/2006, în temeiul art.312 Cod pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4

Potrivit art.229 din G 92/2003 recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B împotriva sentinței comerciale nr.3124 din 4.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, BANK ROMANIA SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, BANK SA, .

Constată nul recursul declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.3124 din 4.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 19.03.2008

Tehnored. - 21.03.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Cristina Scheaua
Judecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Bucuresti