Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 335/
Ședința publică din 05.03.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 1906/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator SC SPPI și pârâtul, având ca obiect procedura enței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității recursului și reține cauza spre soluționarea excepției.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1906/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului, în temeiul art. 131 din Legea procedurii enței s-a închis procedura enței față de debitorul SC SRL T reprezentată de lichidator judiciar T, în contradictoriu cu creditoarele AVAS B și T, s-a dispus radierea debitoarei SC SRL din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art. 135 din lege s-a dispus notificarea sentinței tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul Procedurilor de ență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 23.10.2008 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura enței debitorului SC SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 889/22.11.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea nr. 85/2006, notificarea fiind publicată conform art. 61 alin.3 din lege.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, judecătorul sindic a constatat că, potrivit art. 138 alin.1 din Legea enței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de ență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
Cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp.art. 138 alin.1 lit.d din Legea enței, susținută oral de reprezentanții creditorilor, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoana a cărei antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâta a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nu a putut fi reținută de judecătorul sindic întrucât lichidatorul nu a avut la dispozițiile actele contabile ale debitoarei pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de ență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de ență, judecătorul sindic a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin.1 lit. a-g din Legea enței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999.civ. respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și stare de ență a debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Se învederează instanței că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006 pe care le apreciază ca fiind aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Astfel, se arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
AVAS arată de asemenea, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în ență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând recursul creditoarei, Curtea, din oficiu, conform art. 306.proc.civ. a invocat excepția tardivității căii de atac, motiv de ordine publică și, față de această excepție, se rețin următoarele:
Hotărârea judecătorului sindic a fost comunicată conform normelor legale la data de 19.11.2008 prin publicare în, astfel cum rezultă din înscrisurile de la fila 49 dosar fond, situație în care recursul urma a fi declarat până la data de 02.12.2008 inclusiv.
Creditoarea a înregistrat recursul de față la 03.12.2008, astfel cum rezultă din dovada de înregistrare a cererii de recurs de la Tribunalul Timiș. Așadar creditoarea recurentă a promovat recursul său peste termenul prevăzut de art. 8 alin.2 din Legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul creditoarei AVAS B împotriva sentinței civile nr. 1906/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED.MB/16.03.2009
TEHNORED. /16.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban
