Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 347
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței nr. 564/4.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu debitoarea - -, PRIN LICHIDATOR, având ca obiect procedura insolvenței - societăți pe acțiuni.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat și observând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 564/04.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS împotriva raportului final din data de 20.06.2006, întocmit de lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că creditoarea AVAS Bas olicitat continuarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei falite iar lichidatorul judiciar să apeleze la prerogativa conferită de art. 138, alin.1 din Legea 85/2006, în sensul de a formula o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale din cadrul - - care au cauzat starea de insolvență, făcând referire la fapta numitului, care a încheiat contractul nr. 33/14.04.2000 cu fostul APAPS pentru achiziționarea a 149.529 acțiuni, dar nu a respectat clauzele contractuale.
Din studiul raportului final depus la vol. IV al dosar - (fila 137), rezultă că, urmare analizei efectuate de lichidatorul judiciar, debitoarea a parcurs trei etape, din care prima etapă vizează perioada 01.01.1998 - 14.04.2000, când acționar majoritar era Statul Român prin fostul APAPS, (77 % din capitalul social), activitatea productivă fiind rentabilă, iar a doua etapă vizează perioada 14.04.2000 - 07.08.2001, când debitoarea și-a desfășurat activitatea cu capital majoritar privat, acțiunile fiind preluate de numitul, de la fostul APAPS, în baza contractului antemenționat de creditoare, acesta deținând un procent de 72,77 %.
În continuare, lichidatorul judiciar a arătat că în această perioadă debitoarea a înregistrat pierderi în activitate, a încetat activitatea productivă la data de 14.12.2000, iar la 07.08.2001 APAPS și iu au încheiat o convenție privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni 33/14.04.2000.
Creditoarea AVAS, succesorul în patrimoniu al fostului APAPS, în baza OUG 23/2004, solicitând lichidatorului să formuleze acțiune pentru antrenarea răspunderii, și-a invocat propria culpă pentru realizarea dreptului pretins, întrucât în calitatea sa de parte contractantă și ca o consecință a rezoluționării convenționale a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin convenția încheiată cu la data de 07.08.2001 - fila 12 raport final (137 dosar), avea posibilitatea și obligația de a prelua acțiunile și a redresa economic societatea în calitate de acționar majoritar, dar nu a făcut-
O cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor afirmativ vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, formulată la acest termen este prescrisă, având în vedere că sentința de deschidere a procedurii insolvenței a fost pronunțată în anul 2003, sub Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată și cererea pentru atragerea răspunderii, ce împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998, 999.civ. conform art. 1, 3 și 7 din Decretul 167/1958 poate fi făcută în termen de trei ani de la data nașterii dreptului, în speță data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască persoana care a dus societatea în încetare de plăți.
Pentru acesta este limpede că lichidatorul judiciar, deși a făcut o expunere amplă în raportul final, a cuprins la vremea respectivă și un raport privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență, iar cum Legea 64/1995 nu prevedea o autorizare prealabilă pentru creditorii îndreptățiți, aceștia aveau posibilitatea neîngrădită de a formula o cerere în temeiul art. 137 din Legea 64/19945, în nume propriu.
Prin urmare, creditoarea, care este, de asemenea, vinovată pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență, întrucât nu a executat convenția încheiată la 17.08.2001 cu pentru rezoluțiunea convențională a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni TM 33/14.04.2000 prin preluarea efectivă a celor 108.806 acțiuni din totalul de 149.529 acțiuni cumpărate de acesta și nu s-a implicat în redresarea economică a societății, în calitatea sa de acționar majoritar, a avut calea formulării unei acțiuni pe parcursul administrării procedurii împotriva numitului, fără a aștepta întocmirea raportului final de către lichidatorul judiciar, după valorificarea activelor debitoarei falite.
Judecătorul sindic a reținut, de asemenea, că cererea de a pune în vedere lichidatorului "să apeleze la prerogativa convenită de art. 138, alin.1 din Legea 85/2006" este inadmisibilă, întrucât încalcă principiul disponibilității părților în procesul civil, prevăzut de art. 129, alin. 6.proc.civ. ce completează dispozițiile Legii insolvenței conform art. 149 din Legea 85/2006, întrucât dreptul de a formula o cerere în justiție și limitele acesteia sunt atribute exclusiv ale părții interesate și nicidecum nu poate fi îngrădit sau extins de autoritatea judecătorească sau de alte părți interesate, astfel cum solicită creditoarea prin obiecțiuni.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare, creditoarea recurentă arată că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105, alin.2 proc.civ. (art. 304 pct. 5.proc.civ.); că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct.7 proc.civ.); că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 proc.civ.) și că a analizat total eronat cererile formulate de către creditoarea AVAS.
Astfel, se arată că AVAS a formulat obiecțiuni la raportul final, o cerere prin care solicită lichidatorului judiciar să formuleze cererea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, iar în cazul în care lichidatorul judiciar nu va formula această cerere, să convoace Comitetul Creditorilor în conformitate cu dispozițiile articolului 17, alin. 2 din Legea 85/2006.
De asemenea, a solicitat și ca ordinea de zi să cuprindă în mod obligatoriu solicitarea adresată judecătorului sindic de autorizare a Comitetului Creditorilor în vederea introducerii cererii prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006.
Se mai arată că cererea formulată de AVAS, este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, astfel:
În cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea creditorilor să formuleze această cerere.
Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Pentru a putea obține autorizarea judecătorului sindic, este necesar ca instituția Comitetului Creditorilor să se întrunească pentru a dezbate cererea de autorizare (aceasta neputând fi cerută numai de către unul dintre creditori).
Această cerere perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului, a fost interpretată într-un mod total eronat de către judecătorul sindic, astfel:
Deși, așa cum s-a reiterat, cererea AVAS este o cerere prin care a solicitat lichidatorului judiciar să convoace Comitetul Creditorilor în vederea discutării de către membrii acestuia cererea de autorizare, judecătorul fondului a înțeles să o respingă antepronunțându-se, pe o excepție de fond, respectiv excepția "prescripției dreptului material la acțiune".
Pe lângă faptul că această excepție nu a fost pusă în discuția părților, invocarea acestei excepții într-o cerere premergătoare fondului dreptului și care nu are legătură cu acesta, este inadmisibilă.
Pe lângă faptul că această motivare reprezintă o veritabilă "antepronunțare", recurenta reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea 85/2006, etapa procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Creditoarea recurentă învederează instanței de judecată că atunci când se va judeca cererea întemeiată pe art. 138 din Legea 85/2006, aceasta se va judeca în contradictoriu și se vor administra probe.
În drept, invocă art. 299-316.proc.civ. și Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată - -, prin lichidator judiciar, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și întemeiată.
În motivare, se arată că, în ce privește posibilitatea formulării unei cereri premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, aceasta este o etapă care poate fi îndeplinită doar de comitetul creditorilor. De asemenea, din cuprinsul dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, rezultă în primul rând că pentru a putea formula în cauză cererea de atragere a răspunderii, comitetul creditorilor trebuie să fie mai întâi autorizat în acest sens de către judecătorul sindic ca urmare a cererii formulate de către comitet în acest sens, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate expres și limitativ de lege.
Astfel, prima concluzie care se poate trage este aceea că recurenta, singură, nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea introduce o astfel de cerere iar în ceea ce privește comitetul creditorilor, creditoarea recurentă arată faptul că acesta nu există. Deși s-a încercat în mai multe rânduri convocarea adunării creditorilor la sediul lichidatorului, având ca ordine de zi - numirea comitetului creditorilor, nu s-a reușit stabilirea acestuia ca urmare a neprezentării la convocări.
Se mai arată că cererea recurentei, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, a îmbrăcat forma unor obiecțiuni la raportul final depuse și motivate conform dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 și art. 138 lit. c din lege. Conform dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006, judecătorul sindic va soluționa prin încheiere toate obiecțiunile formulate la raportul final iar în măsura în care va considera că sunt neîntemeiate, acesta va dispune aprobarea raportului final și a distribuirii finale în conformitate cu prevederile art. 130 din lege.
Consideră că nu poate fi vorba de o antepronunțare a judecătorului sindic, așa cum s-a susținut de către recurentă, acesta respectând întocmai dispozițiile art. 11 și art. 129 din Legea 85/20069, conform cărora acesta trebuie să hotărască asupra obiectului cererii deduse judecății. Prin respingerea obiecțiunilor s-a considerat corect că dreptul recurentei cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale, s-a prescris. Conform dispozițiilor art. 139 din Legea 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 din lege se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. Datorită calității sale de acționar majoritar al debitoarei intimate, recurenta ar fi putut și ar fi trebuit să cunoască persoana care a cauzat apariția stării de insolvență chiar înainte de declanșarea procedurii, având și reprezentant în consiliul de administrație al falitei.
Potrivit dispozițiilor art. 138, al. 3 din Legea 85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale dacă lichidatorul a omis să indice, în raportul sau asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă, amenință să se prescrie.
Având în vedere aceste aspecte, lichidatorul nu a omis să se pronunțe asupra celor mai sus menționate, ci, așa cum se poate observa și din raportul final, au fost stabilite cauzele falimentului debitoarei intimate. În urma analizei documentelor financiar contabile s-a constatat că starea de insolvență s-a datorat unor împrejurări obiective cum ar fi: dublarea prețului la combustibilul lichid, lipsa de comenzi la produse, încetarea activității productive, și nicidecum unor cauze care ar fi putut fi imputate organelor de conducere.
Examinând recursul formulat, conform motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, conform art. 312, alin.1 proc.civ. pentru considerentele ce succed:
Prin obiecțiunile formulate, creditoarea AVAS a solicitat judecătorului sindic să dispună continuarea procedurii, iar lichidatorul judiciar să apeleze la prerogativa conferită de art. 138, alin. 1 din Legea 85/2006, respectiv de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei - -.
De asemenea, prin obiecțiuni, creditoarea AVAS a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu apelează la această prerogativă, acesta din urmă să convoace de urgență comitetul creditorilor - -.
Judecătorul sindic însă a respins obiecțiunile cu o motivare contradictorie. Astfel, deși, pe de o parte, a reținut că nu i se poate impune lichidatorului judiciar să promoveze o acțiune pentru atragerea răspunderii persoanelor ce au cauzat starea de insolvență, pe de altă parte a reținut că o eventuală cerere de atragere a răspunderii ar fi prescrisă și, mai mult, că, pentru ajungerea în starea de insolvență, o culpă o are și creditoarea AVAS.
Conform art. 129, alin. 6.proc.civ. judecătorii pot hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, ori, pe lângă motivarea contradictorie, judecătorul sindic a statuat și asupra unor lucruri ce nu au fost cerute.
Astfel, deși nu s-a cerut antrenarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a statuat că o asemenea cerere este prescrisă și că o parte din vină îi aparține și creditoarei AVAS.
Pe de altă parte, asupra celui de-al doilea capăt de cerere formulat de creditoarea AVAS în cadrul obiecțiunilor (convocarea comitetului creditorilor), judecătorul sindic nu s-a pronunțat în nici un fel.
Pentru aceste motive, dată fiind motivarea contradictorie, precum și faptul că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra unei cereri, Curtea consideră că nu s-a cercetat fondul cererii, astfel că, în baza art. 312, alin. 5.proc.civ. sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să se pronunțe strict asupra celor solicitate prin obiecțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr. 564/4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
RED./23.04.2008
TEHNORED./2 EX./24.04.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Cătălin
