Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 349/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 349
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE-T, împotriva sentinței civile nr. 695/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: - SRL, - SRL PRIN LICHIDATOR L, ORC T, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoarea recurentă și lichidator pentru - SRL, lipsă fiind intimații C, T și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
, reprezentantul creditoarei recurente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, învederând că hotărârea nu cuprinde soluția la cererea formulată.
Lichidatorul pune aceleași concluzii.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 695/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar, a dispus închiderea procedurilor Legii nr. 85/2006 față de debitoarea - SRL M prin administrator social, în contradictoriu cu creditoarea
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că administratorul judiciar prin delegat a solicitat să se dispună închiderea procedurii Legii 85/2006 față de debitoarea - SRL M care se află în stare de insolvență, stare de fapt dovedită cu titlu executoriu și necontestată, că s-a întocmit raport asupra situației financiare și din acesta rezultă că debitoarea nu deține bunuri care să poate fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor și că s-a propus antrenarea răspunderii administratorului întrucât există probe din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile necesare, întrucât administratorul nu și-a îndeplinit contribuțiile legale.
Constatând că, creditoarea nu s-a opus închiderii procedurii, în temeiul art. 131 alin.1 din Legea 85/2006 republicată s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei - SRL, descărcând administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura debitor și averea lui, creditorii, titulari de garanții și asociați, conform art. 135 din Legea 85/2006 și dispunându-se radierea debitoarei de la ORC
Instanța de fond a respins cererea creditorului DGFP T și administratorului judiciar de antrenare a răspunderii administratorului, având în vedere prevederile art. 138 Legea 85/2006, întrucât nu s-a constatat existența unei împrejurări concrete care să permită încadrarea activității administratorului debitoarei în sfera ținerii unei contabilități fictive, probe în acest sens nu au fost solicitate sau propuse nici de creditor iar constatarea că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei fără alte argumente sau motivări, nu poate determina ajungerea la certitudinea că administratorul urmează să răspundă în condițiile expres prevăzute de articolul menționat.
Împotriva susmenționatei sentinței a declarat recurs creditoarea T, solicitând în principal casarea în tot a sentinței atacate și retrimiterea dosarului la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii formulată de către lichidatorul judiciar și susținută de creditoarea recurentă.
În motivare, se arată că în timpul administrării procedurii de insolvență a - SRL, lichidatorul judiciar a constatat că deși legal citat și notificat fostul administrator al societății debitoare nu a depus actele solicitate de către instanța de judecată și lichidatorul judiciar, aspect față de care, lichidatorul judiciar în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 a solicitat antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator, numitul.
Se mai arată că deși în motivarea sentinței se arată că instanța va respinge cererea de antrenare a răspunderii formulată de administratorul judiciar și DGFP T, în dispozitivul sentinței se arată că se admite cererea formulată de administratorul judiciar și s-a dispus închiderea procedurii de insolvență, iar referitor la cererea de antrenare în dispozitiv instanța nu s-a pronunțat. Or, dacă instanța de fond a înțeles să respingă cererea de antrenare a răspunderii, trebuia să admită doar în parte cererea administratorului judiciar sau putea în mod separat să arate în dispozitiv că se respinge cererea de antrenare a răspunderii, motiv pentru care recurenta înțelege că instanța nu s-a pronunțat astfel că solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare formulată de către administratorul judiciar.
În subsidiar solicită modificarea sentinței întrucât se prezumă vinovăția administratorului deoarece nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune actele solicitate de legea insolvenței.
Creditoarea recurentă arată că prin încălcarea normelor exprese ale legii insolvenței de a depune actele financiar contabile s-a dovedit și reaua credință a administratorului în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale, deoarece potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, de conducerea evidențelor contabile este răspunzător administratorul societății, nedepunerea actelor contabile putând duce la prezumția că ori contabilitatea nu a fost ținută conform legii, lucru sancționat de art. 138 lit.d), ori că administratorul societății a făcut ca actele contabile să dispară, lucrul de asemenea sancționat de aceeași literă a art. 138 din Legea -.
A nesancționa în vreun fel această atitudine sfidătoare a administratorului societății, arată recurenta, va crea precedente în sensul că administratorii societăților insolvente nu vor mai depune actele solicitate de lege (ceea ce nu duce la nici o sancțiune conform sentinței atacate) decât să se expună "riscului" că activitatea să se fie controlată de către un judecător și un lichidator judiciar, precum și de către creditorii societății. A încuraja de către instanțe o astfel de atitudine va face ca întreaga procedură a insolvenței să fie lipsită de substanță, iar creditorii societăților insolvențe nu vor mai avea nici o posibilitate reală de a-și recupera prejudiciile create de astfel de administratori, motiv pentru care recurenta consideră că, în astfel de cazuri instanța ar trebui să își manifeste rolul activ și să sancționeze astfel de atitudini.
În legătură cu întinderea prejudiciului, recurenta consideră că este obligația administratorului societății insolvente de a dovedi că întinderea prejudiciului nu este acela solicitat de către creditori, creanțele creditorilor fiind supuse unui control atât a judecătorului sindic cât și a lichidatorului judiciar, iar administratorul societății dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real putea să formuleze contestație la creditorilor, iar atâta timp cât acest lucru nu s-a întâmplat, consideră că întinderea prejudiciului este dovedită cu acte de către creditori. Prin atitudinea pasivă a fostului administrator care nu a înțeles pe toată întinderea procedurii de a întreprinde vreo formă de apărare, consideră că este o prezumție de achiesare la cererea formulată, fostul administrator fiind citat pe parcursul procedurii dar continuând a avea o atitudine pasivă și sfidătoare.
De astfel, arată creditoarea recurentă, instanța de judecată dacă a considerat că nu s-ar fi depus toate probele solicitate sau nu s-au dovedit toate împrejurările concrete în ceea ce privește fapta fostului administrator putea, manifestând rolul activ ce îi este conferit de către Codul procedură civilă, să pună în vedere părților aceste aspecte însă nu a făcut-o, limitându-se doar la un rol de observator în cadrul procedurii de insolvență.
În drept invocă art. 304, pct.9, art. 304<1.proc.civ. art. 138 din Legea 85/2006.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea DGFP T, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin.2 proc.civ. Curtea constată că în privința hotărârii atacate există motive de nelegalitate, astfel că în temeiul art.312 proc.civ. va admite recursul creditoarei, corespunzător considerentelor ce se vor expune mai jos.
Potrivit dispozițiilor art. 258 din Codul d e procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, judecătorii întocmesc minuta hotărârii. Este de necontestat faptul că dispozitivul trebuie să aibă un conținut identic cu cel al minutei întrucât necorelarea lor are înrâurire asupra soluției date, ori, în speță, între minuta elaborată la sfârșitul deliberării și dispozitiv există o neconcordanță flagrantă. Astfel, în minută se arată că se respinge cererea de antrenare a răspunderii administratorului debitoarei, iar în dispozitiv instanța nu mai face vorbire despre soluția dată asupra acestei cereri.
Constatând această contradicție, hotărârea este lovită de nulitate, motiv pentru care Curtea în baza art. 312.proc.civ. admite recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 695/01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr. 2641/30.2007.
Casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
RED. /05.05.2008
TEHNORED./2 EX./05.05.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Cătălin
