Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 348/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 348
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței comerciale nr. 569/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL, - SRL prin lichidator SPPI T, T, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea creditoarei recurente, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
, reprezentantul creditoarei recurente, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere ai debitoarei.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 569/04.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic dle la Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a dispus în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței închiderea procedurii față de debitoarea - SRL, radierea acesteia din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Lege descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități iar conform art. 135 notificarea părților interesate.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a examinat propunerea de închidere a procedurii formulate de lichidatorul judiciar, întrucât există declarație autentificată notarial a administratorului debitoarei în legătură cu sustragerea prin furt a actelor contabile ale societății, firmă care nu-și mai desfășoară activitatea din 2004 și nu deține în patrimoniul său nici un bun, fiind astfel aplicabil art. 131 din Legea 85/2006 în condițiile în care și creditoarea DGFP T nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Judecătorul sindic a mai apreciat că s-a formulat o cerere verbală a reprezentantului creditoarei în ședință publică privind antrenarea răspunderii administratorului social al debitoarei și că aceasta are un caracter pur formal nefiind nominalizate persoanele, faptele, legătura de cauzalitate, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile debitoarei iar cererea de autorizare a creditoarei pentru a formula o astfel de acțiune a fost respinsă de judecătorul sindic în aceeași ședință publică.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea DGFP T ce a solicitat în principal casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului la Tribunal pentru a se pronunța asupra cererii de antrenare a răspunderii, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorului.
În motivele căii de atac se reiterează în primul rând modul de derulare a procedurii de insolvență, apoi faptul că instanța nu s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței asupra cererii de antrenare a răspunderii deși în motivare se arată că nu ar exista temeiuri pentru astfel de răspundere, fiind încălcate astfel normele legale și dreptul creditoarei de a-și recupera creanța.
De asemenea, recurenta critică modul de aplicare a art. 138 alin.3 din Legea insolvenței de către instanță, omisiunea din raportul privind cauzele insolvenței a persoanelor vinovate de această stare a debitoarei cu precizarea că creditoarea avea dreptul de a solicita autorizarea formulării unei astfel de cereri și ulterior a depune și un înscris în acest sens în care să evidențieze persoanele vinovate și faptele comise.
Creditoarea consideră că nu se poate condiționa continuarea procedurii de insolvență de avansare a unor sume de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor când există posibilitatea folosirii fondului de lichidare existent la. iar în concret, în legătură cu antrenarea răspunderii, consideră că fapta fostului administrator se încadrează în prevederile art. 138 alin.1 lit.d pentru nedepunerea actelor contabile, aducând în acest sens argumente cu privire la vinovăția administratorului, aplicarea prezumțiilor și a Legii contabilității, cu privire la existența prejudiciului dovedit cu acte de către creditor, fără a fi considerat de administratorul societății că acesta nu este real în urma controlului din partea lichidatorului judiciar.
În drept se indică art. 138 din Legea 85/2006 și Legea nr. 82/1991 a contabilității precum și art. 304 ind.1 proc.civ.
Debitoarea - SRL a depus concluzii scrise la dosar, solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului și menținerea sentinței cu motivarea că starea de fapt prezentată cu privire la formularea unei cereri de antrenare a răspunderii de către recurentă este falsă, întrucât lichidatorul nu a arătat prin rapoartele sale ipoteza formulării unei plângeri penale împotriva fostului administrator iar pe de altă parte se mai menționează faptul că în termen de 7 luni creditoarea avea posibilitatea formulării în scris și motivat a unei astfel de cereri.
În ce privește utilitatea cererii, se susține că atâta timp cât fostul administrator nu are nici un fel de bunuri mobile sau imobile în proprietate, respingerea ei de către instanță este justificată și sub acest aspect.
Examinând recursul creditoarei DGFP T prin prisma motivelor invocate în scris în cerere, și din oficiu pentru cele de ordine publică, conform art. 306.proc.civ. Curtea reține fondat recursul în raport de următoarele:
Judecătorul sindic al Tribunalului a dispus prin dispozitivul hotărârii atacate măsura principală a închiderii procedurii față de societatea debitoare din dosar, dar și măsuri subsidiare a acesteia însă a omis să se pronunțe în această parte a hotărârii și asupra modului de soluționare a cererii creditoarei pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social.
Pe de altă parte, nu s-a pronunțat concret nici asupra cererii creditoarei de autorizare a introducerii unei astfel de acțiuni deși în considerente se vorbește de o respingere a acesteia de către judecătorul sindic în aceeași ședință publică în care s-a pronunțat și hotărârea fără însă ca din cuprinsul sentinței să reiasă acest lucru.
Dispozitivul ca parte a unei hotărâri reflectă soluția adoptată de judecător cu privire la toate cererile cu care a fost sesizat și are regimul stabilit de art. 258.proc.civ. fiind supusă printre altele și execuții silite.
Deși în considerentele sentinței atacate se face vorbire atât de cererea de autorizare pentru a formula o acțiune conform art. 138 din Legea insolvenței dar și de existența unei cereri verbale privind antrenarea răspunderii administratorului, ambele solicitate în aceeași ședință publică, sunt insuficiente și fără relevanță referirile și considerațiile judecătorului sindic atâta timp cât a omis să se pronunțe și prin dispozitivul hotărârii cu privire la acesta.
De altfel, nu există nici o motivație pentru care s-a considerat respinsă cererea de autorizare a creditoarei iar cu privire la cererea de antrenare a răspunderii, în mod greșit a fost considerată ca având un "caracter pur formal", concept care se situează în afara normelor de procedură civilă atâta timp cât nu apreciezi asupra admisibilității sau nu a unei astfel de cereri.
În aceste condiții nu se putea lua măsura închiderii procedurii insolvenței debitoarei în lipsa unei soluții cu privire la cele două cereri promovate iar creditoarea fiind astfel nevoită a reitera condițiile și temeiurile de antrenare a răspunderii patrimoniale cu ocazia promovării căii de atac, ceea ce nu permite însă în această fază procesuală analizarea lor cât timp instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lor.
Pe cale de consecință, se apreciază că aceasta echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin.5 din Codul d e procedură civilă.
În baza acestui temei și văzând art.8 din Legea 84/2006, urmează a se admite recursul creditoarei, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care judecătorul sindic va pune în discuție succesiv cererile formulate de creditoare și le va analiza ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul creditoarei T, împotriva sentinței comerciale nr. 569/04.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Timiș în dosar nr-, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
RED./17.04.2008
TEHNORED. /2 EX/17.04.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Cătălin
