Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.351

Ședința publică din 9 martie 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier:- -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea recurentă L împotriva sentinței civile nr.1870/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - SRL L prin lichidator Cabinet de Insolvență, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că lichidatorul judiciar al debitoarei Cabinet de Insolvență a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.

Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1870/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - - SRL și radierea debitorului din registrului comerțului; în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență de orice îndatoriri și responsabilități; în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditoarei L, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că la data de 16.10.2008 lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - - SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr.82/10.01.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței, iar în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs creditoarea L, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea formulării și judecării cererii de antrenare a răspunderii, arătând că în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, prezentul recurs fiind îndreptat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.

Se mai arată că prin hotărârea atacată s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, fără ca lichidatorul să întocmească și să comunice creditorilor un raport final și raportul privind cauzele insolvenței și fără a se reține incidența în cauză a prevederilor art.138 alin.1 lit.c și d din Legea insolvenței.

Creditoarea critică soluția de închidere a procedurii, raportat la nedepunerea actelor în cadrul procedurii, lichidatorul trebuia să solicite antrenarea răspunderii administratorului în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.d, iar raportat la faptul că administratorul societății a dispus continuarea unei activități ce ducea societatea în încetare de plăți fără a proceda la formularea unei cereri de insolvență fiind incidente dispozițiile artr.138 alin.1 lit.c din Legea insolvenței.

Recurenta creditoarea arată și faptul că administratorul unei societăți comerciale este răspunzător de conducerea activității acesteia conform Legii nr.31/1990 și de conducerea și păstrarea evidențelor contabile conform Legii nr.82/1991, evidențe ce nu au fost depuse astfel cum prevede Legea insolvenței.

Lichidatorul judiciar al debitoarei Cabinet de Insolvență a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, arătând că a propus închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006, iar judecătorul sindic a închis procedura în baza acestui articol și nu în baza art.129 din Legea nr.85/2006. Mai mult, din dispozițiile art.131 și 129 din Legea nr.85/2006, reiese cu claritate faptul că în situația în care procedura insolvenței se închide în baza art.131 din Legea insolvenței, lichidatorul judiciar nu întocmește raport final, deoarece aceasta presupune obligatoriu valorificarea bunurilor debitoarei, ori, în cazul societății - - SRL, acesta nu a fost posibil.

Cu privire la susținerea recurentei referitoare la reținerea în cauză a prevederilor art.138 lit.d și c din Legea nr.85/2006, lichidatorul arată că, potrivit ultimelor modificări aduse legii privind procedura insolvenței, nu mai poate propune atragerea răspunderii administratorilor societății potrivit art.138 dacă nu a prezentat în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus societatea în stare de insolvență persoanele responsabile pentru această situație, iar susținerea și imputarea ajungerii în stare de insolvență a administratorilor societății nu a fost posibilă în lipsa actelor contabile.

Referitor la susținerea recurentei că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, potrivit căruia se dispune atragerea răspunderii administratorilor dacă "au ținut contabilitatea fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea", lichidatorul arată că această stare de fapt nu poate fi verificată și susținută de către lichidatorul judiciar în lipsa actelor contabile.

În final, lichidatorul arată că art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de lege și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență, ori lichidatorul judiciar nu poate proba nici una din condițiile menționate pentru a susține atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății, în lipsa actelor contabile.

Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza raportului prezentat de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.

Susținerea creditoarei recurente că era obligatoriu ca lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este nefondată, având în vedere că, în lipsa actelor contabile ale debitorului, lichidatorul judiciar nu putea să întocmească un asemenea raport, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței. În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.

De asemenea, în ceea ce privește necomunicarea raportului prin care s-a solicitat închiderea procedurii cu recurenta, Curtea reține că din dispozițiile art.131 și 129 din Legea nr.85/2006 rezultă faptul că în situația în care procedura insolvenței se închide în baza art.131 din Legea insolvenței, lichidatorul judiciar nu are obligația de a întocmi un raport final și cu atât mai puțin de a comunica acest raport creditorilor din procedura insolvenței.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea L împotriva sentinței civile nr.1870/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./13.03.2009

tehn./ 2 ex./13.03.2009

Primă instanță: Tribunalul Timiș,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Timisoara