Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.349

Ședința publică din 9 martie 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă AJOFM CSî mpotriva sentinței civile nr.561/26.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C S, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - prin lichidator IT Management T, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea recurentă, directorul executiv adjunct economic, iar pentru debitoarea intimată, consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente depune la dosar delegația, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise și acte anexe.

Reprezentanta debitoarei intimate arată că are cunoștință de actele depuse astăzi la dosar de către recurentă și nu solicită amânarea cauzei.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul creditoarei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii excepției de tardivitate și admiterea cererii sale privind anularea Actului de adjudecare din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. De asemenea, arată că lichidatorul judiciar, din eroare, nu a înscris AJOFM C S în tabelul creditorilor, încălcând astfel dispozițiile art.162 alin.3 Cod procedură fiscală și ale art.116 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006.

Reprezentanta debitoarei intimate pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că recurenta nu a contestat raportul lichidatorului și nici procesul verbal de licitație depus la dosarul de fond la termenul din 21.02.2008. De asemenea, se arată că Actul de adjudecare a cărui anulare se cere a fost depus la dosarul cauzei și cuprins în raportul lichidatorului judiciar la termenul din 20.03.2008, astfel că dacă recurenta dorea contestarea acestuia trebuia să înregistreze contestația în termen de 5 zile de la depunerea raportului, așa cum prevede art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, ori nici acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care s-a invocat excepția de tardivitate.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.561/26.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C S s-a respins excepția de tardivitate a contestațiilor la tabelul creditorilor debitoarei - - ridicată de lichidatorul IT Management T în contradictoriu cu reclamanta-creditoare C-S și cu reclamanta -creditoare C-S și în consecință s-a dispus lichidatorului IT Management T, înscrierea în tabelul creditorilor debitoarei - - Bac reanței, reclamantei-creditoare C-S în cuantum de 153.585 lei (1.535.846.482 ROL) și a creanței reclamantei-creditoare C-S în cuantum de 127.116 lei RON (1.271.161.721 lei ROL) ambele cu rangul de prioritate prev. de disp.art.123 pct.4 din Legea nbr.85/2006, s-a admis excepția de tardivitate ridicată de lichidatorul IT Management și de pârâta - SRL T, privind acțiunea formulată de reclamanta-creditoare C-S pentru anularea actului de adjudecare, fără număr din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management T cu ocazia licitației din data de 20.02.2008 ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp, conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T și în consecință va respinge acțiunea reclamantei-creditoare, ca tardiv formulată, s-a respins cererea reclamantului, pentru convocarea adunării generale a asociaților debitoarei - - în vederea desemnării administratorului social, s-a admis excepția autorității de lucru judecat a acțiunii formulate de reclamantul pentru înlocuirea administratorului judiciar IT Management T și în consecință s-a respins acțiunea reclamantului, fixându-se termen de judecată la data de 18 septembrie 2008, pentru continuarea procedurii.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2008 reclamanta-creditoare C-S a formulat contestație la creditorilor debitoarei - - solicitând modificarea ui creditorilor prin înscrierea C-S ca și creditor garantat, cu suma de 153.585 lei RON (1.535.846.482 lei ROL), în motivarea acțiunii reclamantei-creditoare C-S arătând că prin adresa nr.8144/17.11.2004, înregistrată la Tribunalul C-S la data de 18.11.2004, s-a solicitat înscrierea acesteia pe creditorilor debitoarei - - cu debitul înregistrat de aceasta în bugetul asigurărilor de șomaj, ca urmare a neachitării contribuțiilor datorate de angajați. Deși judecătorul sindic a dispus lichidatorului verificarea creanței, acesta nu a înscris reclamanta-creditoare pe creditorilor debitoarei - - și nici nu a comunicat motivele per care le-a avut în vedere la luarea acestei hotărâri.

Lichidatorul IT Management Taf ormulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației formulată de reclamantul-creditor C-S la creditorilor debitoarei - - ca tardiv formulată, cu depășirea termenului prev. de art.73 alin.2 din legea nr.85/2006.

Reclamant-creditoare C-S a formulat și acțiune pentru anularea Actului de Adjudecare, fără număr din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management T cu ocazia licitației din data de 20.02.2008 ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T, arătând că în data de 18.11.2004 a solicitat înscrierea în creditorilor debitoarei - - cu debitul înregistrat de aceasta la bugetul asigurărilor de șomaj, iar Tribunalul C-S, prin încheierea nr.605/JS/24.12.2004 a dispus verificarea creanței cu care reclamanta-creditoare dorea să fie înscrisă pe debitorilor, dar lichidatorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Reclamanta-creditoare a mai arătat că deși a solicitat prin declarația de creanță ca în contul acesteia să i se atribuie imobilul înscris în CF nr.1094 al localității B, județul C-S și deși lichidatorul IT Management T cunoștea că reclamanta-creditoare C-S folosea imobilul ca punct de lucru în localitatea B, conform contractului de închiriere nr.10.000/31.05.2000 încheiat între C-S și - - pe o perioadă de 10 ani, în mod ilegal lichidatorul a vândut imobilul sus-menționat pârâtei - SRL, fără a purta corespondență cu reclamanta-creditoare.

Lichidator IT Management Taf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamantei-creditoare prin care a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată, întrucât a fost introdusă după expirarea termenului prev.de disp.art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Pârâta - SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta-creditoare AJOFM C-S, ca tardiv formulată, datorită încălcării termenului prev.de disp.art.21 alin.(3) din legea nr.85/2006.

Reclamanta-creditoare C-S a formulat "precizare de creanță" prin care a solicitat înscrierea sa pe de creanțe al debitoarei - -, cu o creanță garantată în cuantum de 127.116 lei RON (1.271.161.721 lei ROL) întrucât, așa cum rezultă din extrasul CF nr.1094/07.03.2002, asupra imobilului aflat în proprietatea debitoarei a fost instituit dreptul de ipotecă execuțională sub nr.223/2000, în favoarea C-S-

Reclamanta-creditoare C-S nu a motivat în drept cererea de precizare de creanță, calificată de instanță ca fiind o contestație la tabelul definitiv consolidat al debitoarei - -.

Lichidatorul IT Management Taf ormulat întâmpinare la "precizarea de creanță" a reclamantei-creditoare C-S prin care a solicitat respingerea acesteia, ca tardiv formulată, fiind introdusă după expirarea termenului prev.de disp.art.73 alin.(2) din Legea nr.85/21006.

La dosar au fost formulate, din partea reclamantului, "cerere" pentru înlocuirea administratorului judiciar IT Management T și "cerere" pentru convocarea Adunării Generale a Acționarilor debitoarei - - în vederea desemnării administratorului special al debitoarei.

Lichidatorul IT Management a formulat întâmpinare la "cererile" reclamantului prin care a solicitat respingerea acestora ca inadmisibile, cu motivarea că, prin deschiderea procedurii falimentului împotriva societății debitoare - -, activitatea acesteia nu mai este condusă de administratorul judiciar ci de lichidatorul desemnat de judecătorul sindic.

Cu privire la contestațiile la tabelul definitiv al creditorilor debitoarei - - formulare de reclamantele creditoare C-S și C-S instanța de fond a constatat că acestea sunt întemeiate, excepția de tardivitate a introducerii acestor acțiuni invocate de lichidatorul IT Management T fiind neîntemeiate.

Astfel, conform dispozițiilor art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei: " După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art.73 alin.(2) și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".

Prin acest text legal legiuitorul a pus la dispoziția celor care justifică un interes calea unei contestații la înscrierea unor creanțe în tabelul definitiv, cu toate că nu au recurs la calea contestației reglementată de dispozițiile art.73 alin.2 din legea br.85/2006, în cazurile expres și limitativ prevăzute: fals, dol, eroare esențială sau descoperirea unor titluri hotărâtoare, până atunci necunoscute.

În speță s-a reținut că este evident faptul că lichidatorul IT Management se află în eroare cu privire la creanțele reclamantelor-creditoare. Astfel, cu privire la creanța C-S lichidatorul judiciar a reținut și a considerat în mod eronat faptul că aceasta este înglobată, în creanța C-S, aceasta nefiind preluată de C-S prin protocolul de predare-primire a activității de colectare pentru contribuțiile de asigurări de șomaj.

S-a mai reținut de către judecătorul sindic și că lichidatorul IT Management T se află în eroare și cu privire la creanța reclamantei-creditoare C-S întrucât asupra imobilului aflat în proprietatea debitoarei a fost instituit dreptul de ipotecă execuțională sub nr.223/2000 în favoarea C- S - B până la concurența sumei de 127.116 lei RON (1.271.161.721 lei ROL).

În ceea ce privește acțiunea reclamantei-creditoare C-S pentru anularea actului de adjudecare, fără număr din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management T cu ocazia licitației din data de 20.02.2008 ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp, conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T instanța de fond a constatat că aceasta este tardiv formulată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din legea nr.85/2006, lichidatorul prezintă la fiecare termen de continuare a procedurii un raport judecătorului sindic cu modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, iar în temeiul art.21 alin.2 coroborat cu prevederile art.24 alin.1 din Legea nr.85/2006 orice persoană interesată poate face contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

În conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din aceeași lege contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prev. la alin.1.

La termenul din 21.02.2003 reprezentantul lichidatorului IT Management Tad epus la dosar raportul privind administrarea procedurii falimentului debitoarei - - și procesul verbal privind vânzarea la licitație publică a imobilului "teren intravilan cu casa nr.805/A" în suprafață totală de 748 mp-conform CF nr.1094 a localității B, județul C-

La data de 18.03.2008 reclamanta-creditoare C-S a depus la dosar adresa cu nr. 3455/17.03.2008 în care a arătat că " în urma studierii dosarului susmenționat" (dosar nr-) a constatat că se află cuprinsă în tabelul creditorilor debitoarei - -.

Din conținutul acestei adrese, semnată de directorul executiv și consilierul juridic al C-S, rezultă fără echivoc că la data de 18.03.2008 a fost studiat dosarul cauzei, astfel că s-au putut observa raportul lichidatorului și procesul-verbal privind vânzarea la licitație publică a imobilului "teren intravilan cu casa nr.805/A" în suprafață totală de 748 mp-conform CF nr.1094 a localității B, județul C-

Dispozițiile art.21 alin.3 din legea nr.85/2006 impun sub sancțiunea decăderii, ca înregistrarea contestației formulată de creditorul nemulțumit să se facă în termen de 5 zile de la depunerea raportului întocmit de lichidator la dosarul cauzei.

În condițiile în care reclamanta-creditoare C-S a precizat că la data de 18.03.2008 a studiat dosarul cauzei putând observa deci raportul privind administrarea procedurii falimentului debitoarei - - întocmit de lichidatorul IT Management T și procesul verbal de vânzare la licitație publică a imobilului "teren intravilan cu casa nr.805/A" în suprafață totală de 748 mp-conform CF nr.1094 a localității B, județul C-S, judecătorul sindic a reținut că acțiunea reclamantei-creditoare C-S pentru anularea actului de adjudecare, fără număr din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management T cu ocazia licitației din data de 20.02.2008 ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp, conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T, depusă la arhiva Tribunalului C-S în data de 31.03.2008, este tardiv formulată.

Cu privire la cererea formulată de reclamantul privind convocarea Adunării Generale a Asociaților debitoarei - - pentru alegerea administratorului special al debitoarei, instanța de fond a constatat că aceasta nu este de competența judecătorului sindic, expres prev.de disp.art.11 din Legea nr.85/2006, astfel că a respins-

În ceea ce privește cererea reclamantului privind schimbarea administratorului judiciar instanța a constatat constată că în privința acesteia operează autoritatea de lucru judecat întrucât reclamantul, a mai formulat aceeași cerere care a fost respinsă de judecătorul sindic prin încheierea nr.753/JS/08.09.2005.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea AJOFM C S, solicitând admiterea acestuia și modificarea/casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției de tardivitate și admiterea cererii sale privind anularea Actului de adjudecare din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management cu ocazia licitației din data de 20.02.2008, ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp, conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T, așa cum a fost formulată.

În motivare, recurenta arată că hotărârea instanței de fond, în ceea ce privește respingerea cererii sale de anulare a Actului de adjudecare este netemeinică și nelegală întrucât interpretarea dată este eronată, hotărârea fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, în drept invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 raportate la art.3041Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.12 și 149 din Legea nr.85/2006.

Creditoarea recurentă susține că dispozițiile art.21 din Legea nr.85/2006 pe care se întemeiază hotărârea instanței de fond fac referire la dispozițiile administratorului judiciar și nu la cele ale lichidatorului judiciar, debitoarea - - aflându-se în procedura de faliment (art.24 alin.2 din Legea nr.85/2006), astfel că, contestarea raportului lichidatorului se face potrivit art.122 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Recurenta arată că, deoarece nu a fost înscrisă în tabelul creditorilor ca și creditor al debitoarei, nu a putut participa la adunările creditorilor și nici la măsurile luate de lichidator cu privire la patrimoniul debitoarei și deci nu a avut posibilitatea opunerii înainte de scoaterea la vânzare a imobilului situat în localitatea B nr.805/

Pe fondul cauzei, creditoarea arată că prin declarația de creanță depusă în data de 18.11.2004 la dosarul de fond a solicitat ca în contul creanței să i se atribuie imobilul, a cărei adjudecare o contestă, având în vedere adresa nr./03.12.2002 a debitoarei - - și că deși, instanța de fond a dispus verificarea creanței și înscrierea sa în tabelul preliminar, lichidatorul nu a verificat și nici nu a înregistrat-o în tabelul creditorilor debitoarei, cu toate că creanța sa era garantată.

Recurenta consideră că era necesar ca lichidatorul judiciar să-i notifice cu privire la vânzarea imobilului în cauză, având în vedere solicitarea sa de dare în plată în contul creanței și mai mult decât atât, lichidatorul judiciar cunoștea faptul că AJOFM CSf ăcuse lucrări de redimensionare și reamenajare a imobilului.

Recurenta susține că în cursul lunii noiembrie 2007 lichidatorul judiciar a propus adunării creditorilor și s-a votat darea în plată a imobilului în cauză către DGFP C S, ulterior, anulându-se procedura de dare în plată și s-a votat vânzarea imobilului prin procedura licitației publice.

Creditoarea arată că în nici una dintre etapele de valorificare a activelor debitoarei - - nu s-a cerut și punctul său de vedere, chiar dacă era cunoscut atât de lichidator cât și de DGFP C S, intenția sa de preluare a imobilului situat în B, nr.805/

În final, recurenta arată că evaluarea imobilului în cauză a avut la bază investițiile sale, suportate din fondul asigurărilor de șomaj, investiții care au schimbat atât valoarea cât și aspectul imobilului.

IT Management T în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, în motivare arătând că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că în cauză sunt incidente prevederile art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, astfel că recurenta, pentru a fi în termen cu contestația, trebuia să ia drept termen de referință data depunerii raportului lichidatorului în care s-a prezentat procedura de vânzare pentru imobilul în cauză, respectiv raportul depus la termenul din 21.02.2008, termen la care a fost depus și procesul verbal de licitație încheiat în data de 20.02.2008.

De asemenea, intimatul arată că procesul verbal de licitație încheiat în data de 20.02.2008 nu a fost contestat de creditoarea recurentă în termenul legal de 5 zile prevăzut de art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar susține că recurenta își întemeiază recursul pe un singur motiv, respectiv pe greșita aplicare și interpretare a legii, art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, considerând că în cauză ar fi aplicabile prevederile art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, deși art.24 din Legea nr.85/2006 "în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul sindic va desemna un lichidator, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art.19, 21, 22, 23 și ale 102 alin.5", astfel că aceste prevederi sunt aplicabile atât procedurii reorganizării cât și procedurii falimentului debitoarei.

De asemenea, lichidatorul mai arată că dispozițiile art.122 alin.2, invocat de recurentă și care se referă la raportul trimestrial ce cuprinde fondurile obținute din lichidare și încasare de creanțe și un plan de distribuire între creditori, nu este incident în cauză, datorită faptului că nu este vorba despre un asemenea raport, ci despre raportul prevăzut la art.21 privitor la activitatea lichidatorului judiciar.

Cu privire la Actul de adjudecare a cărui anulare se cere, lichidatorul arată că a fost depus la dosarul cauzei și cuprins în raportul lichidatorului judiciar la termenul din 20.03.2008 astfel că recurenta dacă dorea contestarea acestuia trebuia să înregistreze contestația în 5 zile de la depunerea raportului, fapt care nu s-a întâmplat.

Referitor la fondul cauzei invocat în recurs, lichidatorul susține că au fost respectate în totalitate prevederile art.116 și 120 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Analizând recursul din prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este nefondat.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că principala critică aduse sentinței recurate este aceea că în cauză ar fi aplicabile prevederile art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, deși art.24 din Legea nr.85/2006 dispune că "în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul sindic va desemna un lichidator, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art.19, 21, 22, 23 și ale 102 alin.5", astfel că aceste prevederi sunt aplicabile atât procedurii reorganizării cât și procedurii falimentului debitoarei.

De asemenea, dispozițiile art.122 alin.2, invocate de recurentă și care se referă la raportul trimestrial ce cuprinde fondurile obținute din lichidare și încasare de creanțe și un plan de distribuire între creditori, nu este incident în cauză, datorită faptului că nu este vorba despre un asemenea raport, ci despre raportul prevăzut la art.21 privitor la activitatea lichidatorului judiciar.

În conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din legea nr.85/2006, lichidatorul prezintă la fiecare termen de continuare a procedurii un raport judecătorului sindic cu modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, iar în temeiul art.21 alin.2 coroborat cu prevederile art.24 alin.1 din Legea nr.85/2006 orice persoană interesată poate face contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, care trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prev. la alin.1.

La termenul din 21.02.2003 reprezentantul lichidatorului IT Management Tad epus la dosar raportul privind administrarea procedurii falimentului debitoarei - - și procesul verbal privind vânzarea la licitație publică a imobilului "teren intravilan cu casa nr.805/A" în suprafață totală de 748 mp-conform CF nr.1094 a localității B, județul C-

La data de 18.03.2008 reclamanta-creditoare C-S a depus la dosar adresa cu nr. 3455/17.03.2008 în care a arătat că " în urma studierii dosarului susmenționat" (dosar nr-) a constatat că se află cuprinsă în tabelul creditorilor debitoarei - -.

Din conținutul acestei adrese, semnată de directorul executiv și consilierul juridic al C-S, rezultă fără echivoc că la data de 18.03.2008 a fost studiat dosarul cauzei, astfel că s-au putut observa raportul lichidatorului și procesul-verbal privind vânzarea la licitație publică a imobilului "teren intravilan cu casa nr.805/A" în suprafață totală de 748 mp-conform CF nr.1094 a localității B, județul C-

Dispozițiile art.21 alin.3 din legea nr.85/2006 impun sub sancțiunea decăderii, ca înregistrarea contestației formulată de creditorul nemulțumit să se facă în termen de 5 zile de la depunerea raportului întocmit de lichidator la dosarul cauzei.

Dar, reclamanta-creditoare C-S a precizat că la data de 18.03.2008 a studiat dosarul cauzei putând observa raportul privind administrarea procedurii falimentului debitoarei - - și procesul verbal de vânzare la licitație.

Astfel, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal judecătorul sindic a reținut că acțiunea reclamantei-creditoare C-S pentru anularea actului de adjudecare, fără număr din data de 29.02.2008 emis de lichidatorul judiciar IT Management T cu ocazia licitației din data de 20.02.2008 ora 12, privind teren intravilan cu casa nr.805/A în suprafața de 748 mp, conform CF nr.1094 al localității B, județul C-S, în favoarea - SRL T, depusă la arhiva Tribunalului C-S în data de 31.03.2008, este tardiv formulată.

Față de cele mai sus expuse, conform disp. art. 312 Cpc, cum nu s-au formulat motive de casare sau de modificare ale hotărârii atacate care să fi fost dovedite ca incidente în cauză, Curtea va espinge ca nefondat recursul declarat de AJOFM CSî mpotriva sentinței civile nr.561/26.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de AJOFM CSî mpotriva sentinței civile nr.561/26.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./27.03.09

tehn./ 2 ex./30.03.09

Primă instanță:Tribunalul C S,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Timisoara