Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.359

Ședința publică din 9 martie 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier:- -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.2460/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că recurenta a depus la dosar, prin registratura instanței, împuternicirea avocațială, taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2460/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins cererea formulată de creditoarea - SRL A, împotriva debitoarei - SRL, pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.08.2008 creditoarea - SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL A, în vederea recuperării creanței în valoare de 77.186,71 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate, și pentru care debitoarea a emis cecurile enumerate în cuprinsul acțiunii, dar aceste instrumente de plată au fost refuzate de bancă.

Creditoarea a susținut că datoria debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 379 al. 3 cod procedură civilă precum și cele ale art. 3 pct. 6 și 12 din legea 85/2006, iar starea de insolvență a debitoarei este prezumată în condițiile art. 3 pct. 1 lit. a din legea 85/2006.

Deși a fost legal citată, și în cond. art. 95 cod procedură civilă, debitoarea nu a s-a prezentat la judecarea cauzei și nici nu a formulat contestație în condițiile art. 33 din legea 85/2006 și nici alte apărări.

Instanța de fond a mai reținut, în fapt că, deși creditoarea a susținut că deține împotriva debitoarei o creanță în valoare de 77.186,71 lei aceasta a depus în dovedirea creanței filele CEC enumerate în cuprinsul cererii, prin care debitoarea a dispus plătitorului, achitarea sumelor înscrise în aceste instrumente de plată, la scadențele arătate, către creditorul SRL, iar nu către creditoare - SRL

Având în vedere această stare de fapt ce nu relevă existența vreunei creanțe a debitoarei către creditoarea ce a sesizat instanța respectiv - SRL A, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada pretinsă de art. 31 raportat la art. 3 pct. 6 din legea 85/2006, și drept urmare, a respins cererea de declanșarea a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea - SRL, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul deschiderii procedurii insolvenței și trimiterii dosarului la Tribunalul Arad pentru continuarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

În motivare recurenta a arătat că are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 77.186,71 lei constatată prin titlu executoriu, respectiv cecuri investite cu formulă executorie și prin urmare, creanța îndeplinește condițiile prevăzute de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006, astfel încât starea de insolvență a debitorului este prezumată, conform art.3 pct.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.

Creditoarea recurentă a mai susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea sa constatând că pe titlu de credit (CEC) scrie fostul nume al societății - în loc de actualul nume și, astfel, instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active sau a lipsei de interes a recurentei și fără a pune în discuție această excepție a respins cererea pe aceste considerente.

Recurenta a mai arătat și că debitorul este în stare de faliment, fapt necontestat de către acesta prin promovarea vreunei opoziții în termen legal, deși a fost legal citat în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului în baza art.304 și 3041Cod procedură civilă raportat la motivele de recurs invocate de creditoarea - SRL, Curtea constată și reține că recursul de față este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, prin judecătorul sindic, a constatat că cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL nu întrunește condițiile prevăzute de lege, respectiv condițiile prevăzute de art.3.6 și art.31 din Legea nr.85/2006 deoarece actele doveditoare ale creanței erau emise către creditoare - SRL și nu către - SRL astfel că nu s-a făcut dovada existenței vreunei creanțe către creditoarea care a sesizat instanța, respectiv - SRL.

Curtea constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt care nu este aplicabilă în speță deoarece nu este vorba de două creditoare diferite ci de aceeași creditoare care și-a schimbat denumirea din - SRL în - SRL, așa cum rezultă din actele de înregistrare mențiuni depuse la filele 5-7 dosar, emise de ORC de pe lângă Tribunalul Arad.

Astfel fiind, se constată că nu există impedimentul relevat de instanța de fond pentru a se proceda la deschiderea procedurii insolvenței către debitoare cu atât mai mult cu cât debitoarea legal citată nu a contestat faptul că ar fi în insolvență, iar creanța declarată de creditoare îndeplinește prevăzute de art.3.6 din Legea nr.85/2006, respectiv este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul creditoarei - SRL împotriva sentinței civile nr.2460/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va modifica sentința recurată și va trimite cauza Tribunalului Arad prin judecător sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul creditoarei - SRL împotriva sentinței civile nr.2460/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică sentința recurată și trimite cauza Tribunalului Arad prin judecător sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./06.04.09

tehn./ 2 ex./07.04.09

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Timisoara