Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 380/

Ședința publică din data de 21 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de creditoarele - Air SRL - în nume propriu și prin administrator judiciar, - - Turism SRL și - SRL împotriva încheierii civile din data de 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - Hotel 2002 SRL prin lichidator, creditorii intimați: - SRL, Bank SA, - SRL, - SRL, - SRL, Administrația Finanțelor Publice T, - SRL, - SRL, - SRL, SRL, - Com SRL, - SRL, Consiliul Local - Sector de Gospodărire Comunală, - SRL, - SRL, - - Com SRL, - Part Com SRL, - SA Sucursala Direcției de Telecomunicații C-S, - -S SRL, - Transport SA B, - SA, intimatul administrator -, și intimatul Oficiul Registrului Comerțului T, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoarele recurente administrator, pentru recurenta - - Turism SRL se prezintă și avocat, pentru debitoare prin lichidator avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 27.03.2008, precizare formulată de către creditoarea intimată - SRL, prin care aceasta arată că solicită admiterea recursurilor declarate și pe cale de consecință, distribuirea sumei atribuire potrivit Planului de distribuire în contul indicat la termenul din 24.01.2008.

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.

Reprezentantul debitoarei prin lichidator depune la dosar concluzii scrise și 4 file jurisprudență.

Reprezentantul recurentelor administrator arată că are studii juridice și depune la dosar în copie contract de cesiune de creanță din 11.02.2008, notificare cesiune nr. 640/18.02.2008, precum și delegații de reprezentare pentru creditoarea - Air SRL prin administrator judiciar și pentru cedentul - AIR. Învederează instanței că în speță creanța - Air SRL a fost cesionată - AIR înaintea intrării - Air SRL în procedura falimentului, conform înscrisurilor depuse, administratorul reprezentând ambele societăți. Câte un exemplar din înscrisurile depuse se comunică reprezentantului debitoarei, obligându-se să comunice și avocatului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentelor administrator solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate. Cu privire la recursul formulat de - Air SRL, solicită modificarea în parte a încheierii recurate și casarea suspendării distribuirii sumelor. Consideră că în mod eronat prima instanță nu a pus în discuție netimbrarea acțiunii de către creditoarea - SA. Arată că în conformitate cu art. 76 alin. 1 paragraful 2, cererea de creanță depusă cu tardivitate nu participă la distribuirea sumelor, astfel încât suspendarea distribuirii nu are aplicabilitate. Arată că această cerere a fost depusă la mai mult de un an și J de la publicarea tabelului de creanțe. Cu privire la recursul formulat de - - Turism SRL solicită casarea dispoziției de a nu-l angaja ca apărător pe avocat, dată cu depășirea atribuțiilor judecătorului sindic, care este în măsură să examineze doar legalitate, nu și oportunitatea acestei decizii. Arată că oportunitatea angajării unui avocat este o decizie pur managerială, motiv pentru care nu putea fi diminuat onorariul de avocat. Cu privire la recursul formulat de - SRL solicită de asemenea casarea dispoziției de a angaja un apărător de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA cu un onorariu de doar 5000 lei, arătând că aceasta nu este în atribuția judecătorului sindic. Arată că în speță criteriul pentru care a fost angajat în cauză avocatul a fost faptul că acesta a câștigat și alte procese împotriva părții adverse.

Reprezentantul debitoarei prin lichidator solicită admiterea celor trei recursuri, așa cum au fost formulate, cu cheltuieli de judecată, achiesând la punctul de vedere potrivit căruia atribuțiile lichidatorului judiciar sunt de natură managerială, iar ale judecătorului sindic de legalitate. Menționează că nu achiesează la punctul de vedere exprimat de reprezentantul recurentelor cu privire la casarea suspendării distribuirii sumelor, întrucât conform art. 122 alin. 1 și 2 și art. 127 alin. 3, contestația nu împiedică distribuirea parțială, cu atât mai mult cu cât suma care nu a fost distribuită a fost deja recuperată, acoperindin integrumcreanța. Arată că distribuția se poate face cu condiția provizionării sumelor, suma fiind în contul de lichidare. Cu privire la contestarea unei hotărâri irevocabile, arată că judecătorul sindic a dispus înscrierea creanței, deși aceasta era tardivă, hotărârea irevocabilă intrând în puterea lucrului judecat și nefiind incidente în speță dispozițiile care ar îndreptăți un creditor să formuleze declarația de creanță peste termen.

Reprezentantul creditoarei recurente - - Turism SRL, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și înlăturarea dispozițiilor din acea încheiere, arătând că judecătorul sindic a încălcat competența materială de soluționare, că nu poate da indicații în acest sens. Arată că era vorba despre un onorariu din dosarul de executare, iar competența de a limita onorariul în această fază revenea instanței de executare, respectiv Judecătoria Caransebeș, conform principiilor de drept. Consideră că judecătorul nu putea extinde dispozițiile legale în acest caz, apreciind că, cheltuielile de executare sunt cheltuieli judiciare, deși acestea au fost în cadrul procedurii de executare silită imobiliară a unor active. Arată că Hotel s-a orientat către un avocat care să poată lua contact mai des cu societatea și cu procedura de executare, că a primat criteriul domiciliului avocatului. Consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, că instanța putea cenzura onorariul de avocat doar în ceea ce privește cheltuielile judiciare, nu și cele de executare. Pe de altă parte, arată că onorariul avocațial se stabilește între părți și apărătorul lor, că orice persoană are dreptul să-și aleagă liber un avocat, iar imixtiunea constituie o încălcare a acestui drept. Arată că raportat la art. 11 alin. 2 cenzura nu se referă la atribuțiile manageriale. Invocă incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că judecătorul a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, deoarece contractul de reprezentare juridică conține clauze cu privire la onorariu, că debitorul din dosar nu suferea nici o pagubă, că această sumă nu se plătea din sume proprii, că în speță nu este vorba despre un pact de cota litis, care să ducă la nulitatea acestuia, că aceste sume se plăteau doar în eventualitatea în care existau fonduri. Astfel, arată că valoarea onorariului avocațial putea eventual leza interesele - SA, singurul creditor pe care judecătorul sindic l-a favorizat prin cenzurarea onorariului. Solicită admiterea celor trei recursuri, fără cheltuieli de judecată.

Notă. După apelarea cauzei, dar înainte de încheierea ședinței de judecată, se prezintă pentru creditoarea intimată Bank SA avocat, care depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursurilor.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă din data de 24.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus lichidatorului judiciar să verifice cererea de admitere a creanței depusă de AVAS B, creditoarei T să depună la dosar dovada faptului că creanța pe care o deține față de debitoarea falită este garantată.

A mai dispus ca lichidatorul judiciar să nu dea curs planului de distribuție a sumei de 800.000 lei și să sisteze orice distribuție a sumei, urmând să analizeze și să verifice aceste cereri nou apărute, respectiv cererile de rectificare a creanțelor și de înlocuire a acestora, cereri de majorare a creanțelor, contestațiile la planul de distribuție; contestatorii să depună la dosar dovada taxei judiciare de timbru în valoare de 40 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei pentru fiecare contestație depusă la dosar, sub sancțiunea anulării contestațiilor ca netimbrate; lichidatorul judiciar să plătească taxa de arbitraj și să repună pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional Dosarul nr. 2142/COM/2006, să nu încheie contract de reprezentante cu avocat, dat fiind că onorariul solicitat este prea mare, urmând a se căuta avocați cu un onorariu mai mic, să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor, mai puțin cele cuprinse în decizia nr. 1125/R din 08.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, și să întocmească un raport separat în acest sens; să introducă la instanța competentă, de drept comun, acțiunile decise de Comitetul creditorilor și formulate împotriva - SA, ținând cont de valoarea debitului și sediul pârâtei, acțiunii având ca obiect: obligarea acestei societăți la plata sumei de 2.311.741 RON reprezentând dobânda legală pentru achitarea cu întârziere a sumei de 2.758.832 RON până la data plății efective; obligarea pârâtei - SA la plata sumei de 161.020,10 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică a sumei datorate conform Deciziei 1125 Curții de APEL TIMIȘOARA între decembrie 2006 și data de 08.10.2007; obligarea - SA la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariul achitat expertului contabil, obligarea - SA la plata sumei de 24.276 RON, reprezentând onorariul avocatului care a acordat asistență juridică și a reprezentat societatea debitoare în cadrul acțiunii în anulare formulată în contradictoriu cu - SA - obiect al dosarului nr. 3792/2005.

De asemenea, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus plata onorariului din averea debitoarei, reprezentând cheltuieli de procedură, conform decontului, în cuantum de 2.055 lei.

A pus în vedere lichidatorului judiciar să angajeze un apărător de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA pentru reprezentarea debitoarei la judecarea contestației la titlu există pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, cu motivarea că trebuie diminuate cheltuielile cu transportul și cazarea unui avocat din altă zonă teritorială, cuantumul onorariului de avocat neputând depășii suma de 5.000 lei RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că tabelul definitiv al creanțelor nu este consolidat, că s-au formulat cereri de rectificare a creanțelor și de înlocuire a acestora, cereri de majorare a creanțelor, contestațiile la planul de distribuție. A mai reținut că lichidatorul judiciar nu a plătit taxa de arbitraj la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional din dosarul nr. 2142/COM/2006, rămas în nelucrare din lipsa fondurilor pentru plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei încheieri au formulat recursuri creditoarele - Air SRL - în nume propriu și prin administrator judiciar, - - Turism SRL și - SRL.

În recursul formulat, creditoarea - - Turism SRL a solicitat admiterea recursului, casarea dispoziției de a nu se angaja ca apărător dl. avocat, cu motivarea că judecătorul sindic a luat decizii manageriale, încălcând atribuțiile conferite de art. 11 alin. 2 din legea 85/2006, cele de a verifica doar controlul legalității. Arată că art. 11 alin. 2 din legea 85/2006 prevede că "Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței."

Privitor la angajarea avocatului pentru executarea silită imobiliară, creditoarea - - Turism SRL a arătat că în vederea punerii în executare a titlului executoriu deținut împotriva - SA, a procedat la încheierea unui contract de executare silită cu BEJ, pentru a demara procedurile de executare silită imobiliară. Având în vedere procedurile necesare în executare și pentru asigurarea apărării intereselor, Comitetul Creditorilor a hotărât - hotărâre ratificată și de Adunarea Creditorilor - angajarea ca apărător a d-lui avocat din, pentru asigurarea asistenței în executare. Din negocierile purtate, Comitetul Creditorilor a aprobat ca onorariu un procent de 5% din valoarea titlului, urmând a se achita un avans de 4000 lei RON, dar instanța a apreciat a fi un onorariu prea mare pentru a fi suportat de, deși aceste cheltuieli nu sunt suportate de această societate, ci de către debitorul care nu și-a executat obligația din titlu, în speță, - SA.

Creditoarea recurentă - - Turism SRL consideră că analizarea cuantumului și eventuala limitare a onorariului nu era de competența judecătorului sindic, această posibilitate având-o eventual instanța de executare, iar pronunțarea asupra acestui aspect de către judecătorul sindic s-a făcut cu încălcarea competenței materiale, motiv pentru care se impune casarea acesteia. Consideră că și dacă s-ar fi pus problema ca aceste cheltuieli să fie suportate de, deși nu este cazul, având în vedere decizia Comitetului Creditorilor, care deține 92,24% din totalul masei credale, și a Adunării Generale a Creditorilor, aceste cheltuieli ar fi fost făcute în dauna acestora.

Pentru aceste motive, creditoarea consideră că se impune casarea încheierii atacate, judecătorul sindic depășindu-și atribuțiile, această decizie fiind una strict managerială, neangajarea putând avea consecințe grave asupra recuperării creanței datorate de - SA.

În recursul formulat, creditoarea - Air SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul constatării definitivării Tabelului definitiv consolidat al creanțelor - HOTEL 2002 SRL încă din 19 mai 2006, și casarea suspendării distribuirii sumelor recuperate.

În motivarea recursului, s-a arătat în ceea ce privește definitivarea Tabelului definitiv consolidat al creanțelor - HOTEL 2002 SRL, că instanța de fond a arătat în mod neîntemeiat că acesta nu este consolidat la aproximativ 3 ani de la deschiderea procedurii și trecerea debitoarei în lichidare, întrucât lichidatorul judiciar al societății a depus la dosar Tabelului definitiv consolidat al creanțelor - HOTEL 2002 SRL încă din 19 mai 2006. arată că existența unor erori materiale în cuprinsul acestuia, (cu privire la creanța - Air SRL, preluată parțial de - SRL) ca urmare a soluționării contestațiilor sau a actualizării de sume, soluții neprinse de către lichidator în tabel, nu are drept consecință decât distribuirea sumelor potrivit acestor soluții, nu repunerea în discuție a Tabelului.

Cu privire la suspendarea distribuirii, creditoarea recurentă - Air SRL a arătat că drept consecință a celor de mai sus, formularea de noi și noi contestații nu implică suspendarea distribuirii și reanalizarea creanțelor deja înscrise, acestea instrând sub autoritatea de lucru judecat. Astfel, consideră că suspendarea distribuirii sumelor recuperate în lichidare nu-și justificare și se impune eliberarea acestor sume către creditorii societății, având obligația de a le elibera.

În recursul formulat, creditoarea - SRL a solicitat admiterea recursului, casarea dispoziției de a angaja un apărător de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA pentru contestația la titlu aflată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA și limitarea onorariului acestuia la 5000 lei RON, cu motivarea că art. 11 alin. 2 din legea 85/2006 prevede că "Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora."

Privitor la angajarea unui avocat de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA pentru contestația la titlu aflată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA și limitarea onorariului acestuia la 5000 lei RON, recurenta face referire la importanța acestui dosar pentru și pentru toți creditorii, deoarece prin admiterea contestației s-ar pierde singura avere a debitoarei falite, iar nu ar mai putea să achite nici măcar parțial din creanțele datorate față de creditori. Arată că judecătorul sindic a înțeles să limiteze atât cuantumul onorariului, cât și raza de pe care ar trebui angajat apărătorul, limitând dreptul la apărare al debitoarei falite. Invocă faptul că această decizie încalcă și hotărârea managerială a Comitetului Creditorilor, care hotărăște persoanele ce ar trebui angajate, față și de probitatea profesională de care au dat dovadă, cât și cuantumul onorariului.

Creditoarea recurentă - SRL consideră că prin decizia luată, judecătorul sindic a îngrădit dreptul la liberă practică al avocaților din România, limitând la a angaja un avocat de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA, iar față de acest aspect, unul dintre creditori chiar a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Analizând recursurile declarate, din prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate urmând a le admite, va casa hotărârea recurată, în parte, cu aplicarea disp. art. 12, alin.2, teza finală din nr. 85/2006 pentru continuarea procedurii, în sensul că anulează dispoziția privind angajarea unui apărător din raza Curții de APEL TIMIȘOARA cu un onorariu maxim de 5.000 RON și se va trimite spre rejudecare petitul având ca obiect suspendarea distribuirii sumelor obținute în procedură.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre prin care, pe de o parte, se încalcă hotărârea managerială a Comitetului Creditorilor, care hotărăște persoanele ce ar trebui angajate, față și de probitatea profesională de care au dat dovadă, cât și cuantumul onorariului, a depășit puterea de control al legalității hotărârilor luate de comitetul creditorilor, s-a antepronunțat implicit, asupra nedefinitivării tabelului de creanțe și respectiv a depășit puterile conferite de lege prin modul de soluționare a pricinii și prin dezlegarea dată cererilor incidente prezentei proceduri.

Curtea a considerat ca întemeiată critica adusă hotărârii de recurente privind temeinicia admiterii recursului, casarea dispoziției de a angaja un apărător de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA pentru contestația la titlu aflată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA și limitarea onorariului acestuia la 5000 lei RON. Conform dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea 85/2006, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea, iar deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.

Ca urmare, instanța impunând o limitare în ceea ce privește un onorariu sau un anumit barou, încalcă dispozițiile mai sus menționate.

În ceea ce privește susținerea de a de constata definitiv tabelului definitiv consolidat al creanțelor - HOTEL 2002 SRL încă din 19 mai 2006, și cererea privind casarea suspendării distribuirii sumelor recuperate în cursul procedurii, Curtea apreciază că aceste aspecte trebuie analizate pe fond, de judecătorul sindic, raportat la întreaga documentație din speță, iar instanța de recurs nu poate aprecia, în recurs, dacă cererile de rectificare de creanțe sunt sau nu întemeiate.

În ceea ce privește dispoziția instanțe de a se verifica cererile nou apărute, de asemenea, această dispoziție nu este de natură să modifice în tot tabel de creanțe, el putând fi rectificat sau anumite creanțe trecute sub condiție, însă și aceste chestiuni necesită verificarea de către lichidator, iar prin aprecierile făcute de judecătorul sindic, aceste s-a antepronunțat atât asupra nedefinitivării tabelului, cât și asupra posibilității de a aprecia ca temeinice cererile noi apărute, deși acestea nu au fost încă analizate.

De asemenea, după casare, în rejudecare, judecătorul sindic va analiza și susținerile recurentelor privind definitivarea tabelului consolidat al creanțelor - HOTEL 2002 SRL la aproximativ 3 ani de la deschiderea procedurii, respectarea termenelor stabilite în acest scop de lege, față de faptul că s-a depus la dosar din 19 mai 2006, precum și aspectele privind existența unor erori materiale în cuprinsul acestuia.

Cu privire la suspendarea distribuirii această dispoziție va fi casată urmând a se rejudeca față de neanalizarea nici unui temei de drept care ar fi incident în cauză și care, ar duce sau nu la o eventuală suspendare legală a sumelor recuperate în lichidare și eliberarea acestor sume către creditorii societății. Se va avea în vedere și susținerea formulată de creditoarea intimată Bank SA privind soluționarea contestațiilor la planul de distribuție.

În final, pentru a se asigura o judecată unitară a pricinii, raportat la disp. art. 312, alin. 3 teza finală Cpc, Curtea va anula dispoziția privind angajarea unui apărător din raza Curții de APEL TIMIȘOARA cu un onorariu maxim de 5.000 RON și se va trimite spre rejudecare petitul având ca obiect suspendarea distribuirii sumelor obținute în procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarat de creditoarele - - Turism SRL, - Air SRL, prin administrator judiciar și - SRL împotriva încheierii din data de 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează hotărârea recurată, în parte, în sensul că anulează dispoziția privind angajarea unui apărător din raza Curții de APEL TIMIȘOARA cu un onorariu maxim de 5.000 RON.

Trimite spre rejudecare petitul având ca obiect suspendarea distribuirii sumelor obținute în procedură.

Menține, în rest, dispozițiile hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.04.2008.

PRESEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. JUDECĂTOR

- - - - - -

A în concediu de odihnă Semnează Președinte Secție

GREFIER,

- -

Red./15.05.2008

Tehn./15.05.2008/2 ex.

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Timisoara