Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 394
Ședința publică de la 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Șcheaua
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului declarat de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței comerciale nr. 605/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, reprezentată prin lichidator Servicii Insolvență, CALOR SERV, TMS., MGS. Administrația Finanțelor Publice T M, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că intimata, reprezentată de lichidator Servicii Insolvență, a depus la dosar, prin fax, întâmpinare.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 605/08.12.2008, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la raportul final al lichidatorului debitoarei, a aprobat raportul final și, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din registrului comerțului, precum și notificarea sentinței, în condițiile art. 135 din lege.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că la data de 13.10.2008, Servicii Insolvență C, în calitate de lichidator al falitei C, a depus la dosar raportul final, împotriva căruia creditoarea a formulat obiecțiuni, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006, în motivarea cărora a afirmat că lichidatorul nu a făcut nici o mențiune referitoare la incidența art. 138 din lege, neprecizând care au fost cauzele care au determinat apariția stării de insolvență. În continuare, judecătorul-sindic a constatat că a susținut că ar fi fost necesară convocarea comitetului creditorilor, pentru a fi analizată oportunitatea formulării unei cereri de autorizare în vederea depunerii unei acțiuni în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, potrivit art. 138 din lege.
Prima instanță a apreciat obiecțiunile ca nefondate, constatând că lichidatorul a depus la dosar la data de 22.06.2007 raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei În acest context, judecătorul-sindic a reținut că, în condițiile rezilierii de către a contractului de privatizare, debitoarea nu a mai putut plăti la termen datoriile către bugetul de stat, ceea ce a determinat calcularea de penalități și majorări, care au condus debitoarea către incapacitatea de a-și asigura resursele financiare pentru desfășurarea activității. De asemenea, instanța de fond a mai constatat că lichidatorul a precizat că nu a identificat elemente care să impună formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din lege.
Pe de altă parte, a înlăturat susținerea creditoarei, potrivit căreia lichidatorul ar fi trebuit să convoace comitetului creditorilor, pentru a fi analizată oportunitatea formulării unei cereri de autorizare în vederea depunerii unei acțiuni în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, reținând că, în condițiile art. 17 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor trebuie să desfășoare activitate autonomă în raport cu lichidatorul, să se întrunească lunar și să ia în discuție orice aspect care privește satisfacerea creanțelor asupra averii debitoarei, inclusiv să solicite să fie autorizat pentru depunerea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din lege.
Apreciind că, ca membră a comitetului creditorilor, nu și-a exercitat prerogativele legale, judecătorul-sindic a respins obiecțiunile, ca nefondate și, în temeiul art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final privind lichidarea
De asemenea, având în vedere că au fost distribuite toate fondurile rezultate din lichidarea bunurilor debitoarei, instanța de fond a dispus închiderea procedurii de faliment, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, precum și radierea falitei din registrul comerțului, luând și măsurile subsecvente, reglementate de lege.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul continuării procedurii de lichidare, în vederea recuperării tuturor creanțelor, cu respectarea prevederilor legale privind convocarea comitetului creditorilor, pentru analizarea oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii.
În motivare, recurenta a apreciat că hotărârea pe care o atacă a fost dată cu aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că prin sentința atacată s-a dispus, cu aplicarea greșită a legii, închiderea procedurii de faliment a debitoarei, fără a se lua în considerare faptul că nu au fost achitate toate creanțele înscrise la masa credală și fără ca judecătorul-sindic să-și exercite rolul activ în dosar.
Recurenta a citat prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și a afirmat că acestea devin aplicabile în condițiile în care lichidatorul întocmește raportul amănunțit asupra cauzelor insolvenței, pe care îl comunică tuturor creditorilor, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. În acest context, a criticat dispoziția prin care prima instanță i-a respins obiecțiunile, motivat de faptul că lichidatorul ar fi depus la dosar, la data de 22.06.2007, raportul asupra cauzelor insolvenței, recurenta precizând că judecătorul-sindic a omis să verifice, în baza rolului său activ, consacrat de art. 129.proc.civ. dacă acest raport a fost comunicat creditorilor, potrivit legii. Susținând, așadar, că raportul din 22.06.2007, care cuprindea punctul de vedere al lichidatorului asupra cauzelor care au determinat apariția stării de insolvență, nu i-a fost comunicat, a afirmat că a fost lipsită de dreptul la apărare, fiind pusă în situația de a nu putea lua act de concluziile lichidatorului și de a solicita completarea unei asemenea raport, dacă ar fi considerat necesar. De asemenea, recurenta a afirmat că se consideră prejudiciată, întrucât judecătorul-sindic a apreciat, contrar realității, că rezilierea contractului de privatizare se constituie în cauza care a determinat insolvența.
Pe de altă parte, recurenta a mai susținut că judecătorul-sindic trebuia să pună în vedere lichidatorului să convoace comitetul creditorilor pentru a fi examinată oportunitatea formulării unei cereri de autorizare, în vederea depunerii unei acțiuni întemeiată în drept pe art. 138 din Legea nr. 85/2006. Criticând considerentele sentinței atacate, recurenta a evocat dispozițiile art. 17 alin. 2 și cele ale art. 20 alin. 1 lit. g) din lege și a precizat că textele legale reglementează întrunirea nu numai lunară a comitetului, ci și ori de câte ori este necesar, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului sau a doi dintre creditori. Recurenta a mai apreciat că, prin respingerea cererii de a se pune în vedere lichidatorului să convoace comitetul creditorilor, judecătorul-sindic a încălcat principiul rolului activ și cel al satisfacerii intereselor creditorilor.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Din analiza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, rezultă că singurele condiții cerute de lege pentru închiderea procedurii de faliment sunt aprobarea raportului final, distribuirea către creditori a fondurilor sau bunurilor din averea debitoarei și depunerea la bancă a fondurilor nereclamate.
Or, probele cauzei indică faptul că aceste condiții au fost întrunite; astfel, raportul final a fost aprobat la termenul de la 08.12.2008, iar fondurile au fost distribuite către creditori.
Legea nu impune, ca o condiție necesar a fi îndeplinită pentru adoptarea unei asemenea măsuri, întocmirea de către lichidator a raportului amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență.
Este adevărat că lichidatorului îi revine o asemenea obligație, potrivit art. 59 și art. 25 lit. a) din lege, în măsura în care raportul amănunțit nu fusese anterior întocmit de către administratorul judiciar, dar Curtea constată că legea impune și un termen în cadrul căruia trebuie să efectueze raportul: 60 de zile de la desemnarea sa.
În considerarea numărului ridicat al rapoartelor pe care lichidatorul este dator a le întocmi în funcție de operațiunile desfășurate, raportul care identifică motivele insolvenței, persoanele considerate vinovate și oportunitatea formulării unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se situează anterior celui final, de care se distinge.
Potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006, raportul final este un act care, potrivit datelor obligatorii pe care le conține, referă judecătorului-sindic situațiile financiare rezultate ca urmare a lichidării bunurilor debitoarei, situația distribuirilor realizate, sumele reziduale și destinația lor, legiuitorul nelegând de acest moment al procedurii necesitatea analizării cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența, de vreme ce, în succesiunea actelor, în mod firesc, aceste aprecieri se inserează în conținutul unui raport anterior.
În speță, lichidatorul și-a exprimat punctul de vedere asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, în raportul de activitate din data de 22.06.2007.
Recurenta a precizat că acest raport nu i-a fost comunicat, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență nu se încadrează în categoria actelor care se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Dimpotrivă, așa cum stipulează în mod expres art. 59 alin. 6 din lege, administratorul judiciar/lichidatorul va asigura posibilitatea consultării unei asemenea raport la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. Așa fiind, este nefondată afirmația recurentei, potrivit căreia a fost lipsită de dreptul la apărare, fiind pusă în situația de a nu putea lua act de concluziile lichidatorului și de a solicita completarea unei asemenea raport, dacă ar fi considerat necesar, întrucât Curtea apreciază că recurenta-creditoare ar fi avut posibilitatea să solicite aceasta judecătorului-sindic, după ce ar fi luat cunoștință de conținutul raportului, fie din consultarea dosarului, fie din studierea sa la sediul lichidatorului - aceasta ca o aplicație a obligației părților de a manifesta diligență pe parcursul derulării procedurii colective, în vederea formulării cererilor în ordinea și termenele reglementate de lege.
Exprimarea, chiar succintă, a părerii asupra aplicabilității art. 138 din lege sau chiar omisiunea expunerii unei astfel de opinii este, însă, suficientă pentru ca cei interesați, constituiți într-un comitet al creditorilor, să poată decidă dacă înțeleg să formuleze, sau nu, cerere de autorizare, în vederea depunerii unei acțiuni în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei.
De aceea, împrejurarea că prin raportul final lichidatorul a omis să analizeze aspectele legate de aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de greutate, pentru ca în succesiunea operațiunilor de lichidare, raportul final nici nu trebuie să cuprindă asemenea date.
Din modalitatea in care legiuitorul reglementează regimul procesual al acestei acțiuni, Curtea subliniază regula potrivit căreia promovarea unei asemenea acțiuni este dată în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, iar în măsura în care cel ce are o legitimare procesuală principală rămâne pasiv în promovarea acțiunii ori omite ca în rapoartele sale să arate care au fost cauzele sau împrejurările care au determinat insolvența ori persoanele responsabile, iar această pasivitate este de natură să fie în detrimentul creditorilor, legea recunoaște o legitimare secundară și condiționată comitetului creditorilor,independent dacă a fost sau nu convocat de către lichidator.
În acest context, Curtea subliniază că lichidatorul nu are nici o obligație de convocare a comitetului creditorilor, în vederea examinării oportunității formulării unei cereri de autorizare, în vederea depunerii unei acțiuni în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei. De aceea, în mod judicios, prima instanță a notat libertatea de inițiativă a comitetului creditorilor, dar și pasivitatea sa în a acționa în sensul urmărit de către recurentă.
Regula fundamentală care guvernează activitatea comitetului creditorilor este aceea a întrunirii sale lunare. Curtea subliniază că susținerea recurentei, potrivit căreia convocarea comitetului este atributul exclusiv al lichidatorului, este una care excede legii. Dimpotrivă, potrivit art. 17 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor se întrunește lunarși, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, ori a cel puțin doi dintre membrii săi, ori de câte ori este necesar".
Așa fiind, apare evident că, atunci când intenționează să discute oportunitatea formulării unei cereri de autorizare, în vederea depunerii unei acțiuni în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei, comitetul creditorilor nu trebuie să aștepte convocarea lichidatorului - cu atât mai mult cu cât atitudinea procesuală a acestuia este una opusă (întrucât a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență sau să formuleze acțiunea în răspundere - art. 138 alin. 3) -, ci trebuie să se întrunească separat, din propria sa inițiativă.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar confirmarea sa se impune, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. rap. la art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 605/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, reprezentată prin lichidator Servicii Insolvență, CALOR SERV, TMS., MGS. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - --
GREFIER,
Red. Jud. /2 ex./20.03.2009
Președinte:Cristina ȘcheauaJudecători:Cristina Șcheaua, Cosmin Mihăianu, Alina Sekely
