Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 412/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 412
Ședința publică din 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței civile nr. 848/21.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimații - - T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, - SRL T prin lichidator, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și văzând că recurenta a solicitat judecarea și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 848/21.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, au fost respinge obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS cu privire la raportul prin care s-a propus închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL T și radierea debitorului din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 335/08.02.2007 pronunțată în dosar nr-, la cererea creditoarei - - s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea - SRL T, fiind numit ca administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de art. 61 din legea privind procedura insolvenței. În urma propunerii administratorului judiciar, la 21.03.2007, s-a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată, dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare.
De asemenea, lichidatorul a întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe, a procedat la notificarea administratorului debitoarei cu mențiunea de a preda actele contabile ale debitoarei, a constatat, prin verificări efectuate pe teren, că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat și a învederat că în lipsa actelor contabile nu se pot determina cauzele și împrejurările insolvenței.
Dat fiind că demersurile lichidatorului pentru a intra în posesia actelor contabile ale societății debitoare au rămas fără rezultat, acesta a întocmit raportul final de activitate, prin care a propus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva raportului prin care s-a pro0pus închiderea procedurii, a formulat obiecțiuni creditoarea AVAS, solicitând continuarea procedurii în vederea aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind incidente prevederile lit.d) din acest text de lege, privitoare la neținerea contabilității societății.
Analizând obiecțiunile creditoarei, respectiv cererea de continuare a procedurii, judecătorul sindic a constatat că ele sunt neîntemeiate, întrucât pe de o parte, în cauză s-au finalizat toate demersurile procedurale prevăzute de legea insolvenței, debitoarea nedeținând în averea sa bunuri care să poată fi valorificate pentru acoperirea cheltuielilor ce se efectuează și a creanțelor, iar creditoare, deși notificate în acest sens nu au înțeles să avanseze, potrivit art. 131 din Legea 85/2006 sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative pentru continuarea procedurii.
În plus, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social se impune îndeplinirea condițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa. Creditorul trebuie să facă dovada că administratorul social a fost culpă de a nu fi folosit mijloacele adecvate și nu a desfășurat o activitate diligentă pentru realizarea scopului societății. Faptul că notificările trimise de lichidator administratorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire i-au fost returnate, nu poate conduce la prezumția că a fost ținută o contabilitate fictivă, că acesta a făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare creditoarea recurentă arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind.1 proc.civ.
Se arată că atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 proc.civ. (art. 304 pct.5 proc.civ.), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct.7 proc.civ.), când judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 proc.civ.), judecătorul sindic pe lângă faptul că a respins în mod eronat obiecțiunile formulate de AVAS la Raportul Final depus la dosarul cauzei, nu a analizat cererea formulată de AVAS.
Astfel, creditoarea AVAS a formulat o cerere prin care solicită ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, să autorizeze Comitetul Creditorilor să formuleze o astfel de cerere, cerere perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, astfel:
În cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor să formuleze această cerere.
Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006, și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului.
Creditoarea recurentă reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Este evident, arată creditoarea recurentă, că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin.3) teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art.138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1) amenință să se prescrie".
Este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin.1) amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.
Recurenta învederează că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Totodată, menționează faptul că, potrivit art. 138 lit.d din Legea 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, învederează că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin.1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art.27 alin.1 și 2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit.c și alin.2, ale art. 134 alin.1 și2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Astfel;
- Potrivit dispozițiilor art. 73 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin.2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
- Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art.72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.:!mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului(administratorului) se apreciază că mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecată faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Dispozițiile art. 35 alin.3 și alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138n din Legea 85/2006 republicată.
În cauză răspunderea trebuie apreciată în abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea AVAS B, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat nu este fondat, urmând a fi respins.
Critica recurentei, referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale, închizându-se procedura fără antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social este nejustificată, întrucât organele care aplică procedura insolvenței au respectat regulile după care se călăuzesc în această procedură. Judecătorul sindic nu se poate legal autoinvesti cu stabilirea răspunderii în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar sfera persoanelor abilitate să-l investească este limitată la: administratorul judiciar, lichidatorul și Comitetul creditorilor.
Astfel, angajarea răspunderii poate interveni numai în condițiile în care administratorul sau lichidatorul judiciar formulează o cerere în acest sens, potrivit art. 138 alin.1 din lege, ori lichidatorul judiciar în cuprinsul Raportului final nu a înțeles să solicite antrenarea răspunderii administratorului social concluzionând că nu se poate pronunța asupra existenței vreunui raport de cauzalitate între măsurile întreprinse de organele de conducere și ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, legea a introdus o limitare a condițiilor în care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale de către creditori, cererea putând fi formulată de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic potrivit art. 138 alin.3, și numai dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență, ori în speță lichidatorul judiciar nu a omis acest aspect, ci analizându-l a constatat inexistența raportului de cauzalitate care să conducă la antrenarea răspunderii materiale a administratorului social.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, atât cererea lichidatorului judiciar pentru antrenarea răspunderii cât și cea a Comitetului creditorilor adresată judecătorului sindic de a fi autorizat să introducă acțiunea, este un drept și nu o obligație, iar aprecierea cu privire la oportunitatea angajării răspunderii și a sesizării, aparține în exclusivitate titularilor acțiunii în răspundere civilă, nu și creditoarei recurente.
În acest context, rezultă fără echivoc că nu se poate impune lichidatorului să treacă peste pasivitatea creditorilor și să impună Comitetului creditorilor sesizarea judecătorului sindic în vederea autorizării.
Pentru considerentele expuse mai sus, hotărârea judecătorului sindic apare ca legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței civile nr. 848/21.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 Mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED. /05.06.2008
TEHNORED. /2 ex/05.06.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Petruța Micu
