Anulare hotarare aga Spete. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 411
Ședința publică din 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC REȘIȚA, împotriva sentinței comerciale nr. 756/JS/26.04.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu intimata CSP RIN LICHIDATOR SC SRL Reșița, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă președintele pârâtei recurente, d-na, asistată de av. G Gh., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul pârâtei recurente depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, învederând că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 3, 4, și 9.proc.civ.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 756/JS/26.04.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-S, a fost admisă cererea reclamantei IP (fostă SC SRL) în calitatea sa de lichidator judiciar (fost administrator judiciar) împotriva pârâtelor Societatea Cooperativă de Consum C-S (în calitate de succesoare a fostei Federații C-S), debitoare societate cooperativă de consum care se află în procedura falimentului instituită prin Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, prin administratorul special G și pârâta Societatea Cooperatistă de Consum Reșița (în calitate de succesoare a fostei Cooperative de consum Reșița, s-a dispus anularea deciziilor nr. 23, 25, 26 și 27 din data de 12 august 2002 emise de către Biroul executiv al pârâtei debitoare C-S Reșița, care se afla la data emiterii acestor decizii în procedura de reorganizare judiciară instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acea dată, antecesoare a pârâtei Societate Cooperativă de consum C-S Reșița, prin care s-a dispus transferul dreptului de proprietate sau a dreptului de administrare asupra unor spații comerciale din proprietatea sa în favoarea pârâtei Societatea Cooperativă de Consum REȘIȚA, prin antecesoare sa de Consum Reșița, după cum urmează:
- spațiul comercial "" din mun. Reșița, prin care s-a dispus transferarea acestui spațiu comercial d e la pârâta C-S la pârâta SC Reșița prin decizia nr. 23/12.08.2002;
- spațiul comercial "" din mun. Reșița, prin care s-a transferat dreptul de administrare al acestui spațiu comercial d e la pârâta C-S la pârâta SC Reșița prin decizia nr. 25/12.08.2002;
- spațiul comercial MAGAZINUL "" din mun. Reșița, prin care s-a transferat dreptul de administrare al acestui spațiu comercial d e la pârâta C-S la pârâta SC Reșița prin decizia nr. 26/12.08.2002;
- spațiul comercial PARTER SEDIUL ASOCIAȚIEI SC. "" SRL din mun. Reșița, prin care s-a transferat dreptul de administrare al acestui spațiu comercial d e la pârâta C-S la pârâta SC Reșița prin decizia nr. 27/12.08.2002.
Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea în natură, de către pârâta Societatea Cooperativă de Consum REȘIȚA, în calitate de succesoare a Cooperativei de Consum REȘIȚA, a spațiilor comerciale transferate, cu titlu gratuit, în favoarea sa, către pârâta Socuietatea Cooperativă de Consum C-S Reșița, în calitate de succesoare a fostei Federații C-S, Reșița, prin deciziile nr. 23, 25, 26 și 27 din 12 august 2002, căror anulare s-a dispus.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 391/JS/05.08.1996 pronunțată în dosarul nr. 1136/COM/1996 al Tribunalului C-S, urmare a cererii introductive formulată de creditoarea SC SA G, s-a constatat că debitoarea C-S Reșița, se află în stare de insolvență comercială și, în consecință a fost admisă cererea introductivă a creditoarei societate comercială și s-a dispus deschiderea împotriva debitoarei federații a procedurii de reorganizare judiciară instituită prin Legea nr. 64/1995, privind procedura de reorganizare și lichidare judiciară, în vigoare la data pronunțării sentinței civile de deschidere a acestei proceduri.
Prin încheierea nr. 235/JS din 07.11.1999 pronunțată în dosarul nr. 1136/COM/1996, având în vedere prevederile OG nr.79/1999, precum și ale Legii nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1999/1999, privind procedura de reorganizare judiciară și a falimentului, pentru realizarea procedurii de reorganizare ce a fost deschisă împotriva debitoarei federații C-S Reșița, s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în reorganizare judiciară și lichidare SC SRL Reșița.
Sub durata de derulare a procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei federații sub supravegherea administratorului judiciar SC SRL Reșița, s-a întocmit planul de reorganizare al acestei debitoare federații de cooperative de consum, al cărui proiect a fost aprobat de către judecătorul sindic desemnat în cauză prin încheierea nr. 211/JS/30.04.2001 pronunțată în dosar nr. 1136/COM/1996 al Tribunalului C-
Planul de reorganizare al debitoarei federații C-S Reșița, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 1624/30.08.2001, prin acest plan propunându-se ca datoriile debitoarei federații față de creditorii săi să fie stinse, cel mai târziu până la data de 31 mai 2001, excepție făcând creanța SC SA Reșița, aflată în faliment, care ar urma să se prin instanță sau în procesul de lichidare sau reorganizare după caz, precum și creanța față de Direcția, reprezentând, care urma să se pe baza protocolului încheiat între creditoare și debitoare, prin compensare, cu spațiul "Complex Comercial ".
Potrivit aceluiași plan de reorganizare, pentru obținerea de lichidități în vederea îndestulării creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei, s-a prevăzut și măsura de valorificare a unor active proprietatea debitoarei și anume: 1. - spațiu parter bloc, str. -, Reșița; 2. - depozit mărfuri M Nouă; 3. - depozit ambalaje O; 4. - magazin metale-chimice M Nouă; 5. -; 6. - magazin parter -arașova; 8. - Complex Comercial și 8. - Complex.
De către judecătorul sindic ce a fost nominalizat în cauză prin încheierea nr. 235/JS/12.07.2004 pronunțată în dosarul nr. 1136/COM/1996, s-a dispus încetarea calității de administrator judiciar a SC SRL Reșița, în realizarea procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei C-S Reșița, prin înlocuire și, prin aceeași încheiere s-a dispus numirea în calitate de administrator judiciar pentru continuarea derulării procedurii de reorganizare judiciară împotriva acestei debitoare federații a practicianului în reorganizare și lichidare SC SRL Reșița.
S-a mai reținut că într-adevăr debitoarea C-S Reșița, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperativei, s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul I operațiune care s-a și înregistrat în registrul comerțului la data de 3 august 2005 însă, cum procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei C-S Reșița nu s-a finalizat până la data de 21 iunie 2006 când a fost abrogată Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, această procedură a continuat să se deruleze, după această dată, împotriva acestei debitoare societate cooperativă de consum în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Luându-se act de intrarea în vigoare a OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, prin încheierea nr. 156/JS din 23.01.2007, pronunțată în dosarul nr. 1136/COM/1996 al Tribunalului C-S, de către judecătorul sindic s-a luat act de încetarea calității de administrator judiciar în derularea procedurii de reorganizare judiciară a C-S Reșița, a practicianului în reorganizare judiciară și lichidare SC SRL Reșița, și în locul său a fost desemnat în aceeași calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență "" Reșița, jud. C-
Cum însă s-a constatat că nu s-a adus la îndeplinire planul de reorganizare judiciară, astfel cum a fost aprobat prin sentința comercială nr. 270/JS/01.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei C-S Reșița, în conformitate cu prevederile art. 107 alin.(1) lit.C, prima teză, din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Astfel cum este precizat prin cererea de chemare în judecată, împrejurare recunoscută și de către pârâta Reșița, de către fostul Executiv al " C-S" Reșița, au fost transferate din patrimoniul acestei federații în patrimoniul pârâtei cooperative de consum mai multe bunuri și anume: prin decizia nr. 23/12.08.2002 - Reșița; prin decizia nr. 25/12.08.2002 - Reșița; prin decizia nr. 26/12.08.2002 - Magazinul Reșița și prin decizia nr. 27/12.08.2002 -, parter, sediul Asociației SC SRL Reșița, jud. C-
După cum se recunoaște de către pârâtă, în baza deciziilor mai sus menționate, bunurile transferate și predate pe bază de inventar, au fost scoase din evidența contabilă a pârâtei fostei federații și înregistrate în evidențele contabile ale pârâtei fostă Cooperativă de consum, ca bun imobil propriu al acesteia, fiind astfel, diminuat patrimoniul pârâtei debitoare, care la acea dată se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin Legea nr. 64/1995 republicată.
Astfel cum s-a mai reținut, transferul proprietății de la pârâta C-S Reșița, asupra spațiilor comerciale în litigiu, la pârâta C-S Reșița, s-a realizat prin deciziile nr. 23, 25, 26 și 27 din 12 august 2002, perioadă în care ambele pârâte se aflau sub incidența dispozițiilor Legii nr. 109/1996, privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperativei de credit, cu modificările și completările ulterioare, ulterior abrogată prin Legea nr. 1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperației.
La art. 162 alin. (1) din fosta Lege nr. 109/1996, se prevedea că "activele imobilizate și circulante, proprietatea organizațiilor cooperatiste, precum și cele aflate în administrarea întreprinderilor și societăților cooperatiste pot fi înstrăinate sau date în folosință, numai cu plată, în condițiile prevederilor legale și statutare. Orice înstrăinare, cu orice titlu, făcută cu încălcarea acestor prevederi, este nulă de drept".
Din materialul probator administrat în dosarul cauzei, judecătorul sindic a reținut că transferul proprietății spațiilor comerciale în litigiu s-a făcut sub durata cât pârâta C-S Reșița, se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin fosta Lege nr. 64/1995, republicată la data de 13.12.1999, astfel cum a fost modificată și completată prin OG nr. 38/2002, act normativ pe care această pârâtă federală avea obligația de a-l respecta întocmai și a se supune dispozițiilor acestuia.
La art. 40 din Legea nr. 64/1995, republicată în 1999, se prevedea că în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, orice constituire de garanții personale sau reale, efectuate după deschiderea procedurii, va fi nulă", iar potrivit art. 40 alin. (1) din lege astfel cum a fost modificată prin OG. nr. 38/2002, în afară de cazurile prevăzute de lege sau de cele autorizate de către judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile prestate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule față de masa creditorilor".
La art. 49 alin.(1) din Legea nr. 64/1995, republicată la data de 17 noiembrie 2004, se prevede că "în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
O dispoziție similară se regăsește și la art. 46 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, potrivit căreia, în afară de cazurile prevăzute la art.49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
În raport de prevederile Legii nr. 64/1995, în vigoare în cursul anului 2002, se putea trece la valorificarea doar a celor active-bunuri imobile, respectiv spații comerciale - prevăzute în planul de reorganizare și de lichidare, astfel cum a fost el aprobat și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prin care să se obțină lichiditățile corespunzătoare pentru îndestularea creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei pârâte C-S Reșița, jud. C-
Din economia întregii Legi nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constată interzicerea transferului de proprietate asupra tuturor bunurilor din averea debitorului, aflat sub incidența acestei proceduri, respectiv în perioada de reorganizare judiciară sau în procedura falimentului, către orice terț cu titlu gratuit, cum s-a procedat în cazul pârâtei debitoare C-S Reșița, cu privire la spațiile comerciale prin deciziile nr. 23, 25, 26 și 27 din data de 12 august 2002, emise sub durata cât această pârâtă debitoare se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin această lege.
De altfel pentru ca actele și operațiunile, ca de altfel și plățile, efectuate de debitor după deschiderea procedurii instituită prin fosta Lege nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca de altfel și sub imperiul Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, să-și producă efecte juridice legale, trebuiau să fie prevăzute de aceste acte normative sau să fie autorizate de judecătorul sindic, ce a fost nominalizat în cauză.
După cum se recunoaște și de către părțile litigante din pricina comercială dedusă judecății operațiunile de transfer a proprietății de la pârâta debitoare federală la pârâta societate cooperativă de consum asupra spațiilor comerciale în litigiu conform deciziilor nr. 23, 25, 26 și 27 din 12.08.2002, nu a fost autorizat de către judecătorul sindic ce a fost nominalizat în cauză.
Pentru considerentele de mai sus, s-a constatat că transferul proprietății din patrimoniul debitoarei C-S Reșița, în patrimoniul pârâtei Reșița, cu titlu gratuit, a spațiilor comerciale în litigiu, potrivit deciziilor nr. 23, 25, 26 și 27 din 12.08.2002 emise de pârâta debitoare federală, s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii nr. 109/1996 cât și a Legii nr. 64/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, acte normative care erau în vigoare la data efectuării acestor transferuri, motiv pentru care a fost admisă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâților, cu consecința anulării dispozițiilor nr. 23, 25, 26 și 27 din 12.08.2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC REȘIȚA, solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe în condițiile art. 304 pct.3, 4.proc.civ. și art. 304/1 proc.civ. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă în materie comercială; în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în condițiile art. 304 pct.9 și art. 304/1 proc.civ. și respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prima instanță reținând ca stare de fapt și de drept următoarele:
Astfel cum este precizat prin cererea de chemare în judecată, împrejurare recunoscută și de către pârâta SC Reșița, de către fostul Executiv al C-S patrimoniul pârâtei cooperative de consum cuprinde mai multe bunuri și anume: prin decizia nr. 23/12.02.2002 - " Reșița, jud. C-S, prin decizia nr. 25/12.08.2002 - Reșița jud. C-S, prin decizia nr. 26/12.08.2002 - magazinul Reșița, jud. C-S și prin decizia nr. 27/12.08.2002 -, parter, sediul Asociației SC SRL Reșița, jud. C-
După cum se recunoaște de către pârâtă, în baza deciziilor menționate, bunurile transferate și predate pe bază de inventar, au fost scoase din evidența contabilă a pârâtei fostei federații și înregistrate în evidențele contabile ale pârâtei fostă Cooperativă de consum, ca bun imobil propriu al acesteia, fiind astfel diminuat patrimoniul pârâtei debitoare, care la acea dată se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată.
Transferul proprietății de la pârâta C-S asupra spațiilor comerciale în litigiu, la pârâta SC Reșița s-a realizat prin deciziile nr. 23, 25, 26 și 27 din 12 august 2002, privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperativei de credit, cu modificările și completările ulterioare, ulterior abrogată prin Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
La art. 162 alin.1 din fosta Lege nr. 109/1996, se prevede că "activele imobilizate și circulante, proprietatea organizațiilor cooperatiste, precum și cele aflate în administrarea întreprinderilor și societăților cooperatiste pot fi înstrăinate sau date în folosință, numai cu plată, în condițiile prevederilor legale și statutare. Orice înstrăinare, cu orice titlu, făcută cu încălcarea acestor prevederi, este nulă de drept".
Transferul proprietății spațiilor comerciale în litigiu s-a făcut sub durata cât pârâta C-S se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin fosta Lege 64/1995, republicată la data de 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificată și completată prin OG. nr.38/2002, act normativ pe care această pârâtă avea obligația de a-l respecta întocmai și a se supune dispozițiilor acestuia.
La art. 40 din Legea nr. 64/1995, republicată în 1999, se prevedea ca în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, orice constituire de garanții personale sau reale, efectuate după deschiderea procedurii, va fi "nulă", iar potrivit art.40 alin.1 din lege astfel cum a fost modificată prin OG. nr. 38/2002, în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de către judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile prestate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule față de masa creditorilor"
La art.49 alin.1 din Legea nr. 64/1995, republicată la data de 17 noiembrie 2004, se prevedea că "în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
O dispoziție similară se regăsește și la art. 46 alin.1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, potrivit căreia, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
În raport de prevederile Legii nr. 64/1995, în vigoare în cursul anului 2002, se putea trece la valorificarea doar a celor active-bunuri imobile, respectiv spații comerciale - prevăzute în planul de reorganizare și de lichidare, astfel cum a fost el aprobat și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prin care să se obțină lichiditățile corespunzătoare pentru îndestularea creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei pârâte C-
Din economia întregii Legi nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constată interzicerea transferului de proprietate asupra tuturor bunurilor din averea debitorului, aflat sub incidența acestei proceduri, respectiv în perioada de reorganizare judiciară sau în procedura falimentului, către orice terț cu titlu gratuit, cum s- procedat în cazul pârâtei debitoare C-S cu privire la spațiile comerciale prin deciziile nr. 23, 25, 26 și 27 din data de 12 august 2002, emise sub durata cât această pârâtă debitoare se afla în procedura de reorganizare judiciară instituită prin această lege.
De altfel, pentru ca actele și operațiunile, ca de altfel și plățile, efectuate de debitor după deschiderea procedurii instituită prin fosta Lege nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca de altfel și sub imperiul Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, să-și producă efecte juridice legale, trebuiau să fie prevăzute de aceste acte normative sau să fie autorizate de judecătorul sindic, ce a fost nominalizat în cauză.
Pentru considerentele de mai sus, s-a constatat că transferul proprietății din patrimoniul pârâtei debitoare C-S, în patrimoniul pârâtei SC Reșița cu titlu gratuit, a spațiilor comerciale în litigiu, potrivit deciziilor nr. 23, 25, 26 și 27 din data de 12 august 2002 emise de pârâta debitoare federală, s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii nr. 109/1996 cât și a Legii nr. 64/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare,acte normative care erau în vigoare la data efectuării acestor transferuri.
Se mai arată s-au interpretat greșit prevederile legale, că nu este vorba de prevederile art. 162 alibn.1 din Legea nr. 109/1996 care prevede că: "activele imobilizate și circulante, proprietatea organizațiilor cooperatiste, precum și cele aflate în administrarea întreprinderilor și societăților cooperatiste pot fi înstrăinate sau date în folosință, numai cu plată, în condițiile prevederilor legale și statutare. Orice înstrăinare, cu orice titlu, făcută cu încălcarea acestor prevederi, este nulă de drept".
În speță este vorba de desființarea Cooperativei de Consum Reșița la 8 iulie 1996, patrimoniul ei fiind preluat de C-S, care la 1 august 2002 s-a reînființat sub denumirea de Societatea Cooperativă Reșița, aceasta reluându-și patrimoniul de 25.351 milioane lei la mijloace fixe.
Transferul bunurilor sunt tocmai acelea care au aparținut cooperativei desființate.
În cazul de față se aplică prevederile art. 10 alin.2 din Legea nr. 109/1996 care prevede că: "Cooperativele de consum desființate sau comasate după anul 1990 se pot reînființa prin hotărârea membrilor cooperatori cu respectarea prevederilor alin.1 din prezentul articol, redobândind patrimoniul avut conform bilanțului contabil încheiat la data desființării sau comasării".
Chiar din adeverința nr. 102/07.07.2005 a C-S se menționează că " prin prezenta că actuala Societate Cooperativă Reșița este deținătoarea patrimoniului fostei Reșița, care și-a schimbat denumirea sub Cooperative de Consum Reșița în baza Decret-Lege nr. 67/08.02.1990 în Societate Cooperativă Reșița în baza Legii nr. 1/04.03.2005. prezenta spre a-i servi unității de mai sus la înscrierea în Cartea funciară".
Această situație și prevederile legale nici nu au fost menționate în motivarea hotărârii, susținând că după deschiderea procedurii de reorganizare, transferurile de bunuri trebuiau să fie prevăzute de lege, ori ele au fost făcute strict în condițiile legale. Prevederile legale de transfer al bunurilor mobile în litigiu fiind făcute în condițiile legii, ele nu sunt operațiuni ce necesită autorizarea judecătorului sindic.
Astfel, arată recurenta, litigiul este comercial și în atare condiții, cauza trebuia judecată în complet de drept comercial, cu respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 720/1 proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 3041proc.civ. raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține următoarele:
În legătură cu primul motiv de recurs invocat prin care recurenta susține că în speță este vorba de un litigiu comercial astfel că în atare condiții cauza trebuia judecată în complet de drept comercial cu respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 720/1 proc.civ. și nu de către judecătorul sindic, motiv pentru care se solicită casarea sentinței recurate și trimiterea spre competentă soluționare unei instanțe comerciale, Curtea constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către SC SRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C-S Reșița, și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 18 lit.d coroborat cu dispozițiile art. 10 și 40 din Legea 64/1995 a reorganizării judiciare și a falimentului, în prezent Legea insolvenței nr. 85/2006.
Astfel fiind în raport de obiectul cauzei, de temeiurile de drept invocate și de calitatea procesuală activă a reclamantei care este lichidator judiciar al unei societăți aflată în procedura prevăzută de Legea 64/1995 modificată, în prezent Legea 85/2006 a insolvenței, competența de soluționare a acesteia îi revine judecătorului sindic care potrivit art.11 lit.h din Legea insolvenței nr. 85/2006 judecă acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial anterioare deschiderii procedurii.
În raport de aceste considerente, sunt neîntemeiate susținerile recurentei inserate în primul motiv de recurs referitoare la judecarea cauzei de către o instanță necompetentă material.
Cu toate acestea, se constată că judecătorul sindic, deși era competent din punct de vedere material să soluționeze cererea formulată de lichidatorul judiciar, a soluționat această cerere cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ. astfel că cel de-al doilea motiv de recurs invocat este întemeiat.
Astfel, se constată că în mod netemeinic și nelegal judecătorul sindic a considerat că transferul proprietății unor spații comerciale de la pârâta 1 C-S la pârâta 2 Reșița cu titlu gratuit s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii 109/1996 și 64/1995, motiv pentru care s-a dispus anularea dispozițiilor 23, 25, 26, 27 prin care s-au efectuat aceste transferuri.
În realitate nu este vorba de un transfer fraudulos al proprietății asupra unor active - spații comerciale, ci de redobândirea lor prin efectul Legii nr. 109/1996 de către societatea care le-a deținut anterior.
În acest context este edificatoare adeverința depusă la fila 16 dosar prin care chiar reclamanta C-S al cărui administrator și apoi lichidator judiciar SC SRL a formulat cererea de chemare în judecată arată că: " prin prezenta că actuala Societate Cooperativă Reșița, este deținătoarea patrimoniului fostei Reșița, care și-a schimbat denumirea în de consul Reșița în baza Decret-Lege nr. 67/08.02.1990 și în Societate Cooperativă Reșița în baza Legii nr. 1/04.03.2005. prezenta spre a-i servi unității de mai sus la înscrierea în Cartea Funciară. ".
În această situație nu sunt aplicabile dispozițiile art. 162 alin.1 din Legea 109/1996 în vigoare la data efectuării transferurilor patrimoniale și care prevedea că activele proprietatea organizațiilor cooperatiste pot fi înstrăinate numai cu plată, în caz contrar înstrăinarea fiind nulă de drept, ci dispozițiile art. 10 al.2 din aceeași lege care prevede că în cazul cooperativelor de consum desființate sau comasate după anul 1990, acestea se pot reînființa prin hotărârea membrilor săi redobândind patrimoniul avut anterior conform bilanțului contabil încheiat la data desființării sau comasării.
Reînființarea societății Reșița a fost dovedită cu actul constitutiv depus la filele 19-20 dosar iar bilanțul contabil încheiat la data desființării este depus la filele 21-28 dosar.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond prin judecător sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii în baza art. 304 pct.9 proc.civ. se va admite recursul formulat de către Societatea Reșița, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar Reșița pentru anulare acte.
În baza art. 274.proc.civ. recurenta a solicitat și cheltuieli de judecată dar nu a făcut nici o dovadă în acest sens astfel încât cheltuielile de judecată nu s-au acordat.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Reșița, împotriva sentinței comerciale nr. 756/JS/26.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică sentința recurată în tot, în sensul că respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar "" pentru anulare acte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 08 Mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED. /04.06.2008
TEHNORED./04.06.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-SÂ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Petruța Micu