Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 436/R-
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de recurenta - creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, împotriva sentinței nr. 72/F din 22.01.2008, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată - debitoare fiind SC SRL, cu sediul în Câmpulung,- și lichidator judiciar, cu domiciliul în Câmpulung,-, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Constatând recursul în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare:
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 22.01.2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență împotriva debitoarei SC, a formulat cerere de închidere a procedurii de faliment, întemeiată pe prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, datorită lipsei bunurilor din averea acesteia.
Prin sentința nr.72/F din 22 ianuarie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș a admis cererea lichidatorului și în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei C - L și radierea societății comerciale din Registrul Comerțului.
În temeiul art.136 din lege, descărcat lichidatorul de orice îndatorire sau responsabilitate; în temeiul art.135 din lege, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditoarei și Oficiului Registrului Comerțului A, în vederea efectuării mențiunii de radiere și publicare în Buletin.
A dispus plata sumei de 4000 lei, reprezentând onorariu cuvenit lichidatorului pentru perioada de administrare a insolvenței, din fondul constituit potrivit prevederilor art.4 din lege, în contul lichidatorului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin sentința nr.765/F/10.07.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a deschis procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei SC SRL și a fost desemnat lichidator provizoriu practicianul.
Acesta a întocmit tabelul preliminar de creanțe la data de26.09.2007 și tabelul definitiv la data de 2.10.2007.
Potrivit mențiunilor din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, în patrimoniul acesteia nu există bunuri, iar administratorul nu a putut fi găsit.
Lichidatorul judiciar mai arată în raportul de activitate înregistrat la 2.10.2007, că nu există elemente ce pot atrage răspunderea administratorului societății, sens în care nu a formulat acțiune întemeiată pe prevederile art.138 din lege.
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă în averea debitorului nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Creditorul fiscal a declarat, prin reprezentantul său în instanță, că nu se oferă să avanseze sume corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor de procedură.
Ca urmare, judecătorul-sindic a admis cererea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, și a susținut că, în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.
Examinând critica formulată se constată că ea este nefondată pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.
În condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.
Continuarea în aceste condiții a procedurii nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.
De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).
În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.
Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civlă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, împotriva sentinței nr. 72/F din 22.01.2008, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată - debitoare fiind SC SRL, cu sediul în Câmpulung,- și lichidator judiciar, cu domiciliul în Câmpulung,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
7.05.2008
jud fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru