Spete procedura insolventei. Decizia 428/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 428/R-
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de recurenta - creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr.17, împotriva sentinței nr. 1226 din 10.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați - creditori fiind SC SRL, MUNICIPIUL RM., SC SA, SC SA, SC SA, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, SC SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RM. V -, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, AJOFM, SC CO GENERAL SRL, SC SUD SA -SUCURSALA, OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL, SC SA, SC SRL, ROMTELECOM SA -DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII, SC M & D SRL, SC SRL, SC SRL, AVAS B, SC SA, SC SRL RM. V, intimată - debitoare SC SRL, cu domiciliul în Rm. V,- și lichidator judiciar, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, -. G,. 2
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimata - creditoare B, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul B, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul continuării procedurii falimentului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin sentința comercială nr.1226/10.12.2007, Tribunalul Vâlcea - judecător sindic, a admis cererea lichidatorului judiciar judiciar, cu sediul în Rm. V, și a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC SRL Rm.V, în temeiul art.132 alin.2 din lege, radierea societății din Registrul Comerțului, notificarea hotărârii luate, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, precum și efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond - judecător sindic - a reținut că, la data de 19.02.2007, lichidatorul judiciar a depus raportul final de lichidare și bilanțul general împotriva cărora nici unul dintre creditori nu au formulat obiecțiuni.
De asemenea, s-a reținut că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, sumele de bani obținute fiind distribuite creditorilor conform tabelului de distribuție întocmit de lichidator, din fondurile obținute ca urmare a vânzărilor de bunuri din patrimoniul debitoarei și a recuperării creanțelor acesteia de la debitorii săi.
În sfârșit s-a precizat că tabelul de distribuție a fost aprobat fără obiecțiuni, iar plata creditorilor este dovedită cu înscrisuri aflate la dosar.
Prin urmare s-a apreciat drept justificată propunerea lichidatorului judiciar de a se face aplicația dispozițiilor art.132 al.2 Legea 85/2006.
Împotriva aceste hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către creditoarea DGFP V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel:
- în mod greșit, s-a dispus închiderea procedurii, deși, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit principalele atribuții prev. de art.29 din lege, în sensul că, în raportul final, acesta nu a indicat dacă s-au efectuat sau nu transferuri frauduloase;
- prin închiderea procedurii nu se mai poate executa hotărârea de antrenare a răspunderii administratorului, deoarece odată cu aceasta se dispune și radierea debitoarei din registrul comerțului, iar obligațiile către bugetul consolidat al statului vor fi scăzute din evidența fiscală în condițiile OG nr.92/2003.
Ca atare se impune admiterea recursului și continuarea procedurii, în condițiile art.4 din lege, în vederea executării silite fostului administrator al debitoarei.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, dar, și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs, apreciat ca nejustificat, într-adevăr, potrivit art.132 al.2 Legea 85/2006, procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile, din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, situație în care se va pronunța o sentință, închizând procedura și dispunând radierea societății.
Or, în speță, din raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar notificat, prin buletinul insolvenței, raport necontestat de creditori, între care și recurenta în prezenta cale de atac, rezultă că toate bunurile din averea debitoarei au fost distribuite conform planului de distribuție aprobat și, de asemenea, necontestat de creditori, precum și că toate operațiunile specifice lichidării au fost efectuate, ceea ce face inutilă continuarea procedurii.
Faptul că lichidatorul judiciar nu a depistat, pe parcursul derulării procedurii, care s-a derulat în perioada 5.04.2001 - 10.12.2007, indicii care să ducă la inițierea de acțiuni în anulare a actelor frauduloase și a altor operațiuni încheiate în dauna creditorilor nu se poate concluziona în sensul că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin art.29 din lege, cu atât mai mult cu cât nici un creditor nu a sesizat existența unor asemenea operațiuni și acte, iar lichidatorul să fi refuzat însușirea acțiunilor prevăzute de lege.
În ceea ce privește critica vizând imposibilitatea executării hotărârii de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator social, aceasta nu poate fi primită, fiind contrazisă de însăși reglementările legale în vigoare în materie, respectiv art.142 care prevede expres că executarea silită împotriva persoanelor prev.la art. 138 alin.1 din lege se efectuează de către executorul judecătoresc, iar sumele se vor distribui, conform tabelului definitiv al creanțelor, tocmai în scopul de a nu menține o procedură de faliment inutilă ce ar implica cheltuieli inutile.
Ca atare, nerealizarea în integralitate a scopului declanșării procedurii, în cauza de față, nu poate fi imputată organelor chemate să realizeze procedura.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu disp.art.85/2006, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr.17, împotriva sentinței nr. 1226 din 10.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați - creditori fiind SC SRL, MUNICIPIUL RM., SC SA, SC SA, SC SA, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, SC SA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RM. V -, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, AJOFM, SC CO GENERAL SRL, SC SUD SA -SUCURSALA, OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL, SC SA, SC SRL, ROMTELECOM SA -DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII, SC M & D SRL, SC SRL, SC SRL, AVAS B, SC SA, SC SRL RM. V, intimată - debitoare SC SRL, cu domiciliul în Rm. V,- și lichidator judiciar, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, -. G,. 2
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
13.05.2008
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru