Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 510/R-
Ședința publică din 09 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr. 189/F din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr- și cele ale creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva încheierii din 05 februarie 2008, pronunțată în același dosar, și împotriva aceleiași sentințe, intimați fiind debitoarea INTERNATIONAL, lichidator judiciar și creditorii A, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, - prin lichidator judiciar, TRANSF..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, constatând recursurile în stare de judecată, reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea din data de 05.02.2008, judecatorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în temeiul art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final depus la dosar de către lichidatorul judiciar al debitoarei falite SC Plus International SRL, reținând că asupra raportului final nu au fost formulate obiecțiuni din partea creditorilor și că acesta redă fidel tot parcursul procedurii falimentului.
Împotriva încheierii a formulat recurs creditoarea AVAS B care, invocând dispoz. art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu i-a fost comunicata copie de pe raportul final sau de pe bilanțul general pentru a putea formula obiecțiuni. În aceasta maniera i-a fost îngrădit dreptul de acces liber la justiție și drepturile procesuale ce decurg din calitatea sa de creditor în procedura falimentului.
Prin sentința nr. 189/F/11.03.2008, același judecător sindic, în temeiul art. 132 alin. 12 din aceeași lege, a admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC Plus International SRL, reținând că asupra raportului final nu au fost formulate obiecțiuni și că toate sumele obținute din valorificarea bunurilor debitoarei au fost repartizate pentru acoperirea cheltuielilor administrative, fără posibilitatea satisfacerii creditorilor.
Împotriva sentinței au formulat recurs creditorii DGFP A și AVAS
Prima recurentă, invocând dispoz. art. 304 pct. 9.proc.civ. și art. 2, 4 alin. 4 și 8 din Legea nr. 85/2006, a criticat-o arătând că, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic a încălcat principiul maximizării averii debitorului și nu a fost preocupat de atingerea scopului Legii nr. 85/2006.
A doua recurentă, invocând dispoz. art. 3041.proc.civ. a criticat-o arătând că raportul final nu a fost întocmit în mod corespunzător și nici nu a fost comunicat creditoarei recurente. În plus, aceasta a formulat recurs împotriva încheierii de aprobare a raportului final.
Examinând recursurile, Curtea constată că aceste sunt fondate pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, copii de pe raportul final și de pe situațiile financiare finale, întocmite de lichidator, vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa instanței. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor, iar creditorii pot formula obiecții la raportul final.
În speță, raportul final a fost depus la dosarul de faliment și afișat la ușa instanței la data de 13.11.2007, dar nu a fost comunicat creditorilor, inclusiv AVAS B, conform art. 7 din Legea nr. 85/2006 sau în orice altă manieră care să fi asigurat cunoașterea de către creditoare a conținutului raportului final pentru a formula obiecții.
Ca atare, aprobarea raportului final nu a fost realizată în condiții de legalitate și cu deplina respectare a drepturilor procesuale ale creditoarei AVAS, ceea ce atrage soluția de admitere a recursului AVAS împotriva încheierii din data de 05.02.2008.
Aceeași soluție se impune și în privința recursurilor formulate împotriva sentinței de închidere a procedurii de faliment, având in vedere că închiderea procedurii nu poate fi dispusă în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 dacă raportul final nu a fost legal aprobat.
În consecință, în temeiul art. 3041și 312 alin. 1, 3 și 5.proc.civ. asimilând situația de pronunțare a unor hotărâri de aprobare a raportului final și de închidere a procedurii conform art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 fără ca raportul final să fi fost comunicat în mod legal, cu o necercetare a fondului cauzei, Curtea va casa atât încheierea, cât și sentința, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, judecătorul sindic va dispune comunicarea către AVAS și către celelalte părți prevăzute de lege a raportului final și a situațiilor financiare finale și se va asigura de respectarea dreptului acestora de a formula obiecții, înainte de a fi luată măsura de închiderii procedurii în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr. 189/F din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr- și de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva încheierii din 05 februarie 2008, pronunțată în același dosar, și împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații: debitoarea INTERNATIONAL, lichidator judiciar și creditorii A, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, - prin lichidator judiciar, TRANSF..
Casează încheierea din 05 februarie 2008 și sentința nr. 189/F din 11 martie 2008 și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
4 ex./13.05.2008
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina