Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 507/R-

Ședința publică din 09 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței nr.190/F din 11 martie 2008,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SRL, cu sediul în comuna, sat, jud.A, prin lichidator, domiciliată în Pitești,-, -A,.B,.7, jud.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea ia în discuție actele de la dosar și constatând recursul în stare de judecată se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că prin sentința 190/F din 11 martie 2008, Tribunalul Comercial Argeșaa dmis cererea lichidatorului judiciar în temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii de faliment asupra debitoarei SRL, cu sediul în comuna, sat, jud.A, cod unic de înregistrare R -, înscrisă la Registrul comerțului sub nr.J-.

S-a dispus radierea societății comerciale din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din lege a descărcat pe lichidator de orice îndatorire sau responsabilitate.

În temeiul art.135 din lege a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului A în vederea efectuării mențiunii de radiere și publicare în Buletin.

În temeiul art.136 alin.6 din Codul d e procedură fiscală a dispus lichidatorului ca, după închiderea procedurii, să înmâneze creditorului fiscal titlul executoriu asupra administratorului societar împreună cu tabelul definitiv consolidat.

S-a admis în parte cererea de plată a onorariului cuvenit lichidatorului și a dispus plata sumei de 5169,40 lei din fondul constituit potrivit art.4 din lege în contul lichidatorului.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul sindic a onstatat că prin sentința nr. 141/F din 09.11 2004, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeșa fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului. SRL, desemnându-se administratorul judiciar, care a întocmit tabelul preliminar al creanțelor.

Prin sentința nr. 19/F din 17.01.2006 a fost obligat administratorul statutar la acoperirea masei pasive, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 148/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, în urma căreia s-a promovat de către lichidator acțiune de partaj judiciar, aflată pe rolul instanței

Față de faptul că nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate, s-a apreciat de către judecătorul sindic că există temeiuri pentru închiderea procedurii în gaza art. 131 din Legea privind procedura insolvenței. Având în vedere existența unui titlu executoriu, ce nu poate fi finalizat în cursul procedurii, s-au aplicat dispozițiile art. 136 alin. 6 Cod proc. fiscală, dispunând în sensul celor trecute în dispozitiv.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, creditoarea susținând, în esență, că în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Examinând critica formulată se constată că ea este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.

În condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.

Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.

De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).

În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.

Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civlă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești, B-ul -, nr. 118, județ A, împotriva sentinței nr.190/F din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SRL, cu sediul în comuna, sat, jud.A, prin lichidator, domiciliată în Pitești,-, -A,.B,.7, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

Red./Dact. Grefier,

2 ex./14.05.2008

jud.fond.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Pitesti