Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 514/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 514/
Ședința publică din data de 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Mircea Boar
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 347/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - COM SRL prin lichidator judiciar IP ACTIV GRUP, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, Curtea constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 347/17.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis cererea formulată de lichidatorul judiciar ACTIV GRUP; a închis procedura prevăzută de Legea 85/2006 declanșată împotriva debitoarei - COM SRL; a îndrumat creditori debitoarei la punerea în executare silită a sentinței civile nr. 2698/18.11.2007 privind antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator, urmând ca distribuirea sumelor obținute din executare silită să se facă potrivit Legii 85/2006 și tabelului definitiv consolidat al creanțelor debitoarei; a dispus radierea societății debitoare din registrele ORC; a descărcat participanții la procedură de toate atribuțiile legate de procedură, debitoare, averea acesteia, creditori și asociat.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentința civilă nr. 270/02.03.2006 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 700/2006, a fost dispusă deschiderea procedurii prevăzute de Legea 64/1995 împotriva debitoarei - COM SRL, fiind desemnat administrator judiciar ACTIV GRUP
Văzând că în cauză nu s-a formulat nici un plan de reorganizare a societății debitoare, prin sentința civilă nr. 2169/12.10.2006, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar ACTIV GRUP A, deoarece debitoare, prin reprezentantul său legal, nu a depus la dosar actele contabile ale societății, administratorul judiciar fiind în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor legale.
Prin sentința civilă nr. 2698/19.11.2007, judecătorul sindic a admis cererea de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei - și s-a dispus în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, ca acesta să suporte din averea personală suma de 29.195.838,19 lei, sentință rămasă irevocabilă.
S-a mai reținut de către judecătorul sindic că prin raportul de activitate prezentat la termenul din 30.01.2008, reprezentantul administratorului judiciar a solicitat creditorilor din dosar să avanseze suma de 5.000 lei, necesară punerii în executare a sentinței civile nr. 2698/19.11.2007, în caz contrar solicitând închiderea procedurii, conform art. 131 din Legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 231/18.02.2008, judecătorul sindic a respins cererea lichidatorului de închidere a procedurii formulată la acest termen, deoarece sentința civilă nr. 2828/03.12.2007, prin care același judecător sindic a respins contestația formulată de creditoarea ANAF împotriva tabelului de creanțe al debitoarei, nu era irevocabilă, astfel că în cauză nu s-ar fi putut îndeplini cerința legală pretinsă de art. 142 alin. 2 din aceeași lege referitoare la punerea în executare a titlului obținut împotriva fostului administrator al societății debitoare. După rămânerea definitivă a sentinței mai sus arătate, prin care a fost confirmat tabelul de creanțe astfel cum a fost întocmit de către lichidatorul judiciar, văzând că nici unul dintre creditorii notificați nu a formulat vreo opoziție la propunerea lichidatorului referitoare la închiderea procedurii, și nici nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea acesteia, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 131 din Legea 85/2006, motiv pentru care a aprobat propunerea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și continuarea procedurii insolvenței.
În motivarea recursului, AVAS Bac onsiderat greșită hotărârea instanței de închidere a procedurii fără desemnarea sau nominalizarea unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, deoarece AVAS se află în imposibilitatea realizării creanței proprii prin modalitatea prin care a fost îndrumată, deoarece pe cererea având ca obiect atragerea răspunderii fostului administrator, AVAS nu are calitate procesuală, astfel că nu poate executa acest titlu.
Se mai arată că AVAS deține un titlu, a cărui executare a fost deja solicitată prin înscrierea la masa credală a debitoarei, procedură prevăzută de prevederile Legii 85/2006, fiind ea însăși o modalitate de executare. Arată că o eventuală avansare a sumelor ar duce la mărirea cuantumului creanței deținută de creditorul care a avansat sumele, motiv pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 modificată, prevăd că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
Creditoarea AVAS susține că aspectul lipsei acestor sume a reprezentat o problemă de pe vremea primei forme a Legii 64/1995, astfel că ulterior, legiuitorul a introdus prevederea care acum reprezintă art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 modificată. Menționează că AVAS comparativ cu alți creditori are o creanță totuși mică și, o modalitate corectă ar fi fost ca aceste sume să fie solicitate de creditorii care au creanțe mai mari. Consideră că întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, pentru recuperarea creanțelor falitei - cum sunt creanțele pe care le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere - și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Aas olicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate prin care s-a dispus închiderea procedurii de lichidare față de debitoare.
În motivare recurenta DGFP A critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că potrivit art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006: "O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora", considerând că nu este incidentă situația prevăzută de acest text legal, care ar justifica închiderea procedurii de lichidare, că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei și având în vedere că instanța a dispus închiderea procedurii falimentului conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, consideră că nu sunt incidente dispozițiile acestui articol.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursurile formulat de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 2698/19.11.2007, judecătorul sindic a admis cererea de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei - și s-a dispus în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, ca acesta să suporte din averea personală suma de 29.195.838,19 lei, sentință rămasă irevocabilă.
Potrivit art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 din legea insolvenței se efectuează de executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă, iar această normă este una imperativă și nu permisivă care să dea alternativa începerii executării de către lichidatorul judiciar.
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței, a fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. 2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator.
De asemenea, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
În ceea ce privește nelegalitatea închiderii procedurii insolvenței față de debitoare, invocată atât de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cât și de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Curtea reține că în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea insolvenței, potrivit cu care în orice stadiu al procedurii prevăzute de lege, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Scopul acestei dispoziții legale este tocmai acela de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor, persoană direct interesată în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În această situație nu este necesar ca raportul final al lichidatorului, care a stat la baza închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea insolvenței, să fie completat cu bilanțul final al procedurii și cu situațiile financiare finale ale debitoarei care să conțină și modalitățile de punere în executare a titlului executor împotriva fostului administrator al debitoarei, așa cum susține recurenta, dat fiind că temeiul juridic al închiderii procedurii îl constituie prevederile art. 131 și nu dispozițiile art. 132 din Legea nr. 85/2006.
Așa fiind, constatând că nu există motive de modificare sau casare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile creditoarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 347/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.
Pt. PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
A în concediu de odihnă,
Semnează Președinte Secție,
GREFIER,
- -
Red. /11.07.2008
Dact. /2 expl./14.07.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Mircea Boar