Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 521
Ședința Publică de la 5.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER - -
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta BANK SA (fostă - ROMANIA SA), împotriva sentinței comerciale nr.4868 din 17.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin administrator judiciar - reprezentat de dna. și - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta, reprezentată de avocat și intimatele - SRL prin administrator judiciar, reprezentat de avocat, - SRL, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimata - SRL, prin apărător, învederează Curții că la dosarul cauzei nu au fost depuse suficiente exemplare ale motivelor de recurs spre a fi comunicate tuturor intimatelor, încălcându-se astfel, principiul dreptului la apărare; solicită amânarea cauzei pentru îndeplinirea acestei obligații.
Intimata - SRL, achiesează la concluziile intimatei - SRL.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimate, constatând că dreptul la apărare nu a fost încălcat, întrucât procedura de citare și motivele de recurs au fost publicate în Buletinul procedurilor de insolvență potrivit normelor speciale aplicabile în cauză, conform dovezii de îndeplinire procedurii de publicare aflată la fila 10 dosar.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta Bank SA solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a contestației formulate de debitoarea - SRL la creanța Bank SA, înregistrată în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei; depune la dosar concluzii scrise.
Intimata - SRL solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere apărările formulate prin întâmpinare.
Intimata - SRL solicită respingerea recursului, ca nefondat; depune la dosar copia sentinței comerciale nr.642/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială prin care a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea - SN SRL, în contradictoriu cu creditoarea Bank SA.
Recurenta, în replică, arată că în faza procesuală a recursului, nu se pot invoca prin concluziile pe fond, alte apărări motiv pentru care solicită înlăturarea înscrisului depus după încheierea dezbaterilor.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 4868/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă excepția tardivității, a fost admisă contestația debitoarei și a fost înlăturată de la masa credală creanța ROMÂNIA A fost admisă contestația creditoarei L. și s-a dispus înregistrarea creanței acestei creditoare în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, referitor la creanța creditoarei ROMÂNIA, că la data de 29.01.2007, debitoarea RL. a formulat contestație împotriva creanței acestei creditoare în sumă de 510.000 lei și împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar în adunarea creditorilor de la 25. 01.2007. Contestația a fost motivată în sensul că banca ROMÂNIA a avut raporturi contractuale cu SN, în baza cărora a împrumutat acesteia suma de 2.658.804,84 lei la care s-a adăugat o dobândă de 117.115 lei. Cu creanța în sumă de 2.802.191 lei, ROMÂNIA s-a înscris la masa credală a SN, față de care s-a deschis procedura insolvenței la data de 15.02.2006. Deoarece pentru recuperarea creanței judecătorul sindic a dispus ridicarea măsurii suspendării executării silite asupra gajului cu deposedare privind stocul de marfă gajat în favoarea băncii de către debitoarea SN și, având în vedere că, în creanța de recuperat este înscrisă și suma de 510.000 lei pentru care a gajat, scopul creditoarei de a recupera creanța este îndeplinit, iar pretențiile acesteia de a fi înscrisă în tabel cu creanța menționată sunt abuzive. Referitor la desfășurarea adunării creditorilor din data de 25.01.2007, debitoarea a arătat că, deși nu a fost prezentat un nou tabel al creanțelor, a fost exclusă de la masa credală creditoarea, lucru care a fost discutat fără a fi trecut pe ordinea de zi și fără a fi întrunit cvorumul prevăzut de lege.
Prin întâmpinarea depusă la data de 03.05.2007, creditoarea ROMÂNIA a solicitat respingerea ca tardivă a contestației formulată de debitoare, în raport de dispozițiile art. 73 din lege, iar pe fond respingerea ei a neîntemeiată, întrucât are o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Din analiza materialului probator existent în cauză, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 2008/24.10.2005 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea L.
Față de faptul că, prin raportul de activitate din ședința din data de 12.12.2005 administratorul judiciar a solicitat și instanța a încuviințat prelungirea termenelor stabilite și, față de noile termene rezultate și de dispozițiile art. 73 din lege, judecătorul sindic a respins excepția tardivității contestației formulate de societatea debitoare.
Cu privire la contestația debitoarei față de creanța creditoarei ROMÂNIA, s-a reținut că această creditoare a avut raporturi contractuale cu SN în baza cărora a împrumutat acesteia suma de 2.658.804,84 lei la care s-a adăugat o dobândă de 117.115 lei. Împrumutul acordat a fost garantat cu contractele de gaj cu deposedare enumerate de instanță în valoare de 3.395.549,5 lei fără Cu creanța în sumă de 2.802.191 lei, ROMÂNIA s-a înscris la masa credală a debitoarei SN față de care s-a deschis procedura insolvenței la data de 15.02.2006. Creanța cu care creditoarea solicită înscrierea la masa credală, respectiv de 510.000 lei este inclusă în creanța de 2.802.191 lei menționată.
S-a mai arătat că, pentru recuperarea creanței de 2.802.191 lei, judecătorul sindic din dosarul de faliment al debitoarei SN a dispus ridicarea măsurii suspendării executării silite asupra gajului cu deposedare privind stocul de marfă gajat în favoarea băncii, iar valoarea gajului cu deposedare este de 3.359.549,5 lei, superioară creanței cu care creditoarea s-a înscris la masa credală a debitoarei menționate.
Judecătorul sindic a considerat că, prin măsura de ridicare a suspendării executării silite asupra gajului cu deposedare privind stocul de marfă gajat în favoarea băncii, creditoarea nu mai are o creanță de recuperat de la debitoarea L. Împrejurarea că nu s-a reușit valorificarea bunurilor până în prezent și că acestea au fost evaluate la o valoare mult mai mică nu are relevanță în cauză, atâta timp cât creditoarea a cuprins suma de 510.000 lei în declarația de creanță privind pe debitoarea SN și în contractele de gaj valoarea acestora este net superioară împrumutului acordat.
În consecință, s-a apreciat că este întemeiată contestația debitoarei care a fost admisă și s-a dispus înlăturarea de la masa credală a creditoarei ROMÂNIA
Împotriva sentinței comerciale nr. 4868/17.12.2007 a declarat recurs în termen legal recurenta-creditoare BANK (fostă ROMÂNIA )
Aceasta a criticat hotărârea recurată pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. respectiv hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs recurenta a susținut că a fost înscrisă în tabelul preliminar rectificat al obligațiilor debitoarei cu suma de 510.000 lei (RON) reprezentând valoarea garanției consimțite de aceasta prin contractul de garanție imobiliară nr. 010-537/-CD/2003, autentificat de, iar la data de 12.02.2007, a fost afișat tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, în care figura și creanța ei.
Hotărârea recurată prin care a fost admisă contestația debitoarei și a fost înlăturată creanța sa de la masa credală este apreciată de către recurentă ca fiind nelegală. S-a invocat faptul că în mod greșit s-a apreciat că, prin ridicarea măsurii de suspendare a executării silite a gajului cu deposedare asupra bunurilor, creditoarea nu mai are de recuperat o creanță de la debitoare, deoarece ridicarea măsurii suspendării gajului nu are ca efect încetarea obligației de garanție asumate de garantul ipotecar, atâta timp cât obligația principală nu s-a stins, iar obligația principală se putea stinge doar prin plata acesteia. Nu s-a reușit valorificarea stocului de marfă obiect al gajului, iar din evaluarea bunurilor mobile asupra cărora s-a instituit gajul a rezultat că valoarea acestora este insuficientă pentru acoperirea întregii creanțe.
S-a mai invocat faptul că judecătorul sindic a ignorat împrejurarea că, în contractul de garanție imobiliară nr. 010-537/-CD/2003, garantul ipotecar a renunțat în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune și că, și în lipsa unei asemenea renunțări exprese, obligația garantului ipotecar apare ca solidară cu cea a debitorului principal, până la concurența valorii pentru care s-a garantat.
De asemenea, recurenta a susținut încălcarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 85/2006 conform cărora "o creanță a unui creditor cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanțe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită". A arătat că, prin decizia comercială nr. 1388/24.09.2007 pronunțată în dosarul nr. 3175/2005 de Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost admis recursul declarat de ea în cauza având ca obiect procedura insolvenței privind pe debitoarea SN, prin care fusese admisă excepția lipsei calității sale procesuale, Curtea statuând irevocabil că, până la data pronunțării deciziei, nu s-a făcut dovada stingerii creanței, astfel încât Bank are calitate procesuală activă, fiind îndreptățită să participe în continuare la procedură.
Analizând recursul prin prisma motivului de recurs expus, se constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi redate.
Recurenta Bank are calitatea de creditor atât față de SN căreia i-a împrumutat o sumă de bani prin contractul de credit nr. 010-537/-CD/2002, completat prin actul adițional nr. 2 la contract, cât și față de debitoarea, care s-a obligat, prin contractul de garanție imobiliară nr. 010-537/-CD/2003, să garanteze, cu ipotecă de I asupra imobilelor proprietate sa, împrumutul în sumă de 510.000 lei (RON), acordat conform convenției de credit de mai sus, modificată prin act adițional nr. 2/17.04.2003.
Recurenta are, față de debitoarea, calitatea de creditor cu creanță garantată conform art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, fiind beneficiar al garanției reale cu privire la care debitoarea este terț garant. Astfel, textul de lege dispune: "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garant față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale".
Potrivit prezumției de solidaritate a debitorilor în materie comercială, prevăzută de dispozițiile art. 42.com. atât SN cât și au obligația solidară de a restitui suma de 510.000 lei acordată cu titlu de împrumut prin contractul de credit sus-menționat și garantată cu ipotecă.
Este adevărat că, prin art. 6.2 din contractul de garanție imobiliară menționat, părțile au convenit că garantul ipotecar, adică C., renunță expres la beneficiul de discuțiune, dar instituția beneficiului de discuțiune privește fidejusiunea și nu contractul de ipotecă prin care se instituie o garanție reală.
Art. 70 din Legea nr. 85/2006 prevede modul de înscriere în tabelul creanțelor a unui creditor cu mai mulți debitori solidari. Astfel, "o creanță a unui creditor cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanțe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită" și " nici o reducere a sumei creanței prevăzute în tabelul de creanțe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanțe ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost deplin satisfăcut, în numerar sau în bunuri".
În temeiul dispoziției legale cuprinse în textul de lege redat, recurenta-creditoare are dreptul de a fi înscrisă în tabelul creditorilor în cadrul procedurii insolvenței debitoarei
Însă, se constată că judecătorul sindic, cu încălcarea prevederilor art. 70 din lege, a considerat întemeiată contestația debitoarei și a dispus înlăturarea creanței recurentei din tabelul obligațiilor debitoarei.
Acesta a apreciat că, deoarece în dosarul de faliment privind pe debitoarea SN recurenta are calitatea de creditor cu o creanță în care este inclusă și creanța de 510.000 lei din cauză, și, întrucât în acest dosar s-a dispus ridicarea măsurii suspendării executării silite asupra gajului cu deposedare privind stocul de marfă gajat de această debitoare în favoarea băncii, creditoarea Bank nu mai are de recuperat o creanță de la debitoarea
Aprecierea este făcută cu încălcarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 85/2006, respectiv a prevederii în sensul că înscrierea creanței în tabel se face până la acoperirea sa completă, iar o reducere a cuantumului acesteia nu poate fi făcută până ce creanța nu a fost achitată integral.
Ridicarea măsurii suspendării executării silite asupra gajului cu deposedare nu echivalează cu acoperirea completă a creanței și, în cauză, nu s-a făcut dovada stingerii creanței prin valorificarea bunurilor gajate.
În consecință, în mod greșit a considerat judecătorul sindic acoperită creanța doar prin faptul ridicării măsurii suspendării executării silite a gajului cu deposedare asupra bunurilor gajate de SN în favoarea băncii, fără ca să se facă dovada acoperirii complete a creanței.
Având în vedere cele arătate, se constată că recursul declarat de recurenta Bank A este fondat.
În baza art. 312 alin.1-3.pr.civ. recursul va fi admis și va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că, pe fond, va fi respinsă contestația formulată de debitoarea împotriva creanței Bank
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, adică cele cu privire la admiterea contestației creditoarei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C D E:
Admite recursul formulat de recurenta BANK SA (fostă - ROMANIA SA), împotriva sentinței comerciale nr.4868 din 17.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin administrator judiciar - reprezentat de dna. și - SRL.
Modifică în parte sentința atacată și, pe fond, respinge contestația formulată de debitoarea - SRL împotriva creanței creditoarei BANK SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, -
GREFIER,
Red. / 2 ex. / 27.05. 2008
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Georgeta