Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 565/COM
Ședința publică din 9 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de către debitoarea T împotriva sentinței civile nr.12/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată ROMÂNIA B, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea debitoarei recurente T, lipsă fiind creditoarea intimată ROMÂNIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei recurente depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și P nr.15/03.03.2009 și 5/12.02.2009 în copie și prezintă pentru conformitate originalul acestor ordine de plată.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul debitoarei recurente solicită admiterea recursului și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca fiind neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, arătând că prin copiile ordinelor de plată depuse la dosar a dovedit că creanța pentru care s-a declanșat procedura insolvenței a fost achitată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de creditorul ROMÂNIA B, în contradictoriu cu debitoarea T și s-a deschis procedura insolvenței generale împotriva debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 10.10.2008 de creditor, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 11.11.2008 și nu s-a formulat contestație; s-a constatat că creditoarea are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului, a cărei valoare depășește suma de 10.000 lei, astfel cum prevede art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și de la a cărei scadență au trecut mai mult de 30 de zile, conform actelor depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - SRL T, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de creditoarea - Mineraloel SRL ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, prin sentința atacată, judecătorul sindic a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea - Mineraloel SRL și a dispus deschiderea procedurii insolvenței generale, împotriva debitoarei recurente.
Pentru a pronunța sentința atacată, judecătorul sindic a reținut că cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei la data de 11.11.2008, iar debitoarea nu a formulat contestație, astfel încât constatând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în favoarea creditoarei, a cărei valoare depășește suma de 10.000 lei și că de la scadență au trecut mai mult de 30 de zile, a apreciat cererea de deschidere a procedurii ca fiind întemeiată.
Se arată că sentința atacată este nelegală, deoarece între debitoarea recurentă și creditoarea intimată - Mineraloel SRL a intervenit o convenție de eșalonare a plății debitului, convenție pe care creditoarea a omis să o anexeze actelor depuse la dosarul cauzei, în susținerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, omisiune care a condus la concluzia greșită a judecătorului sindic, potrivit căreia creditoarea deține o creanță lichidă și exigibilă.
Prin convenția de eșalonare a plății debitului, creditoarea și-a dat consimțământul în sensul modificării termenelor scadente și în atare situație, în mod greșit s-a dispus deschiderea procedurilor insolvenței, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
În drept, invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cu aplicarea art. 3041.proc.civ. Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:
În recurs, debitoarea a făcut dovada achitării creanței de 37.000 RON pretinsă de creditoare și pentru care s-a declanșat procedura insolvenței, conform ordinelor de plată de la fila 15 din dosarul de recurs, astfel că creanța pentru care s-a declanșat procedura insolvenței nu mai există și, implicit, nu mai există nici starea de insolvență a debitoarei.
Având în vedere că toate creanțele pretinse de către creditoarea ROMÂNIA i-au fost achitate, Curtea constată, pe de o parte, că această creditoare nu mai poate justifica un interes legitim în susținerea cererii de declanșare a procedurii de insolvență, iar pe de altă parte constată că nu mai există o creanță certă lichidă și exigibilă, astfel că nu mai sunt întrunite condițiile art. 31 din Legea 85/2006, rap. la art. 3, pct. 6 din aceeași lege.
Întrucât la dosar nu există declarații de creanță și ale altor creditori sociali, se poate afirma că pasivul debitoarei a fost acoperit, astfel că procedura insolvenței nu-și mai găsește justificarea.
Față de aceste considerente, în baza art. 312, alin. 1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul formulat de debitoare și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de declanșare a procedurii insolvenței.
În baza art. 7 din Legea 26/1991, un exemplar al prezentei decizii va fi comunicat la. T, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de debitoarea T împotriva sentinței civile nr.12/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o modifică în tot în sensul că respinge cererea creditoarei ROMÂNIA B pentru declanșarea procedurii insolvenței asupra debitoarei
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune comunicarea unui exemplar al deciziei la ORC T spre efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - DR. - -
GREFIER,
Red./04.05.2009
Tehnored /04.05.2009/3 ex./1 com.
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud. sindic
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban