Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 568/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.568
Ședința publică din 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia
Grefier:
S-au luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursurile declarate de creditoarele recurente A și B împotriva sentinței comerciale nr.124/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - - prin lichidator A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.124/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului - - și radierea acestei debitoare din registrul comerțului; în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități; în temeiul art. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus plata din fondul de lichidare către lichidator judiciar a sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu lichidator pe perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii și prima adunare a creditorilor și a sumei 467,90 lei reprezentând fonduri avansate de lichidator pe perioada desfășurării procedurii, iar în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 19.01.2009 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului - - a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și s-a acordat un termen pentru a da posibilitatea creditorilor să își exprime poziția față de prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Având în vedere că în ședința adunării creditorilor din 29.01.2009 creditorii prezenți, însumând 99.23% din totalul creanțelor, au arătat că nu doresc să avanseze sume în vederea continuării procedurii și că creditorii absenți nu și-au exprimat în vreun fel poziția față de acest aspect și că potrivit art. 11 al. 1 lit. c și a art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței judecătorului sindic îi revine competența de a fixa remunerația și a dispune plata acesteia din fondul de lichidare în situația în care nu există disponibilități în contul debitorului, s-a stabilit remunerația de 2.000 lei pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii și prima adunare a creditorilor, iar în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative față de foștii membrii de conducere ai societății, conform art.138 din Legea nr.64/1995, republicată.
În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.
Recurenta creditoare a mai arătat că, deși prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență s-a constatat că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator, lichidatorul judiciar nu a formulat acțiune în atragerea răspunderii administratorului, considerând că, chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut, în mod eronat, și de judecătorul sindic.
Creditoarea susține că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale și anume: art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, art.73 alin.1 lit.c) și alin.2, art.134 alin.1 și 2 și art.181 din Legea nr.31/1990, republicată, art.11 alin.4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art.1540 Cod civil.
De asemenea, recurenta susține că, deși aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea nr.85/2006, nu împietează asupra răspunderii administrative datorită faptului că Legea insolvenței este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art.138 din Legea nr.85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale arătate mai sus, iar potrivit principului "specialia generalibuss derogant", acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii nr.85/2006.
Creditoarea recurentă arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.
În final, recurenta creditoare arată că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de convocare a comitetului creditorilor și, pe cale de consecință, continuarea proceduri de insolvență.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) și în temeiul art. 304 Cod procedură civilă, întrucât recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, instanța de recurs are posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele.
Creditoarea consideră că sentința recurată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu nerespectarea unuia dintre principiile de bază ale procedurii civile, și anume principiul rolului activ al instanței de judecată.
Recurenta arată că potrivit art. 138 alin.(3) din Legea 85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să formuleze acțiunea în atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor debitoarei în situația în care lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său cauzele insolvenței și persoanele culpabile sau a omis să formuleze o astfel de cerere și, astfel, cererea sa pentru convocarea comitetului creditorilor este întemeiată.
Mai mult, arată recurenta, legiuitorul nu a stabilit un termen de decădere cu privire la formularea unei astfel de cereri, iar cererea poate fi formulată numai după depunerea raportului finale, care de altfel nici nu a fost depus sau comunicat creditorilor, lichidatorul judiciar limitându-se să precizeze faptul că în averea debitorului nu sunt bunuri și a solicitat închiderea procedurii, motivat de faptul că nici unul dintre creditori nu a avansat sume pentru continuarea procedurii și acordarea unui onorariu.
Recurenta susține că nu și-a recuperat creanța deținută față de societatea debitoare, prin pronunțarea unei hotărâri de închidere a procedurii insolvenței, fiind prejudiciată în drepturile și interesele sale, motiv pentru care solicită continuarea procedurii în vederea convocării comitetului creditorilor pentru a decide cu privire la formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului debitoarei.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat părților din proces.
Pe de altă parte, creditoarele critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele A și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele A și B împotriva sentinței comerciale nr.124/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./23.04.2009
tehn./ 2 ex./23.04.2009
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Maria Ofelia
