Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.593R
Ședința publică de la 22 mai 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.5/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - MOBILA T SA prin lichidator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ T, PRIMĂRIA T M, - GLOBAL SRL, BANCA DE DEZVOLTARE SA -AGENȚIA T M, - SRL, - T SA prin lichidator judiciar - SA B, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, - SA și - OLTENIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosar nr-, judecătorul sindic a dispus aprobarea raportului final al lichidatorului debitoarei Mobila T - T M, iar potrivit art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului acesteia și a luat toate măsurile corespunzătoare subsecvente.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că la 29.10.2007 lichidatorul judiciar a solicitat instanței închiderea procedurii falimentului debitoarei Mobila T - T M, arătând că raportul său final a fost aprobat și toate sumele au fost distribuite, dovezile fiind consemnate la dosarul cauzei.
S-a arătat că deși AVAS, în calitate de creditoare, a solicitat ca lichidatorul judiciar să analizeze oportunitatea formulării în cauză a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor fiind convocat în acest sens pentru ședința din 12.12.2006, nici un creditor nu a fost prezent spre a vota în sensul demarării procedurilor judiciare în acest scop, aspect de natură a semnifica considerarea lipsei de necesitate pentru formularea unei astfel de cereri.
Verificând materialul probator al cauzei, prima instanță a închis procedura falimentului debitoarei Mobila T - T
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune continuarea procedurii de lichidare împotriva debitoarei Mobila T - T M, în vederea recuperării tuturor creanțelor și cu respectarea prevederilor legale privind convocarea comitetului creditorilor spre a analiza oportunitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii persoanelor vinovate de instalarea insolvenței.
În motivarea recursului se arată că în fapt, la ședința comitetului creditorilor convocată pentru data de 12.12.2007, nu s-a prezentat nici un creditor și, în consecință, nu a fost depusă nici o cerere de autorizare pentru formularea cererii întemeiate pe art.138 din Legea nr.85/2006, ceea ce nu poate echivala celor considerate de prima instanță în sensul că acest comitet nu consideră oportună demararea procedurii.
Invocând dispozițiile art. 17 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, cu privire la condițiile de cvorum și vot în adunarea creditorilor, AVAS subliniază că este evident că lipsa creditorilor la ședință trebuia să aibă ca efect o nouă convocare și manifestarea unei atitudini explicite a creditorilor.
Întrucât o astfel de hotărâre nu a fost adoptată, recurenta consideră că este lipsită de chiar dreptul de a ataca în justiție actul considerat nelegal, hotărârea comitetului creditorilor.
Depășind aceste vicii, cu încălcarea rolului activ, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia l-sindic a apreciat că neîntrunirea comitetului creditorilor echivalează aprecierii negative asupra oportunității formulării cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 din lege, adoptând o hotărâre contrară legii.
Analizand recursul, Curtea il considera neintemeiat, pentru urmatoarele motive:
Potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr.85/2006 se recunoaste comitetului creditorilor legitimarea de a cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie, din modalitatea de reglementare a dispozitiei citate rezultand ca legiuitorul da o facultate de a actiona acestei entitati, iar nu o obligatie legala.
Iar intrucat deliberarile comitetului creditorilor se circumscriu sferei deciziilor, acestea pot fi luate in cadrul sedintelor lunare ale comitetului sau al sedintelor convocate la initiativa lichidatorului.
In cauza, potrivit actelor consemnate la dosarul instantei de fond, sedinta comitetului creditorilor - a carei ordine de zi a fost circumstantiata explicit la problema analizarii oportunitatii de formulare de catre aceasta entitate a cererii de autorizare pentru formularea cererii intemeiate pe dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 - a fost convocata de catre lichidatorul judiciar pentru data de 12.12.2007, aceasta convocare fiind expediata inclusiv pe adresa creditoarei-recurente AVAS, creditor cu drept de vot in sedintele comitetului.
Or, asa cum rezulta din procesul-verbal intocmit de catre lichidator, conform art. 17 alin. 3 din Legea nr.85/2006, la aceasta sedinta niciun creditor cu drept de vot nu a participat, astfel ca instanta de recurs apreciaza ca in mod implicit, creditorii convocati in aceasta problema la sedinta au considerat ca nu corespunde interesului lor a se prezenta, dezbate si delibera asupra manifestarii dreptului de a actiona in instanta potrivit modalitatii recunoscute de art. 138 din Legea nr.85/2006.
Si tot in aceste circumstante, este total anacronic a se recunoaste AVAS vatamarea decurgand din propria sa pasivitate, constand in lipsa dreptului de a ataca o decizie a comitetului creditorilor, decizie care nu a fost adoptata si datorita dezinteresului manifest al recurentei, asa cum nicio obligatie a lichidatorului sau a judecatorului sindic nu poate fi considerata in sensul de a fi efectuat o noua convocare, de vreme ce, in orice conditii, hotararile comitetului se iau, conform art. 14 alin. 4 din Legea nr.85/2006, cu votul majoritatii creditorilor prezenti.
In aceste conditii, Curtea respinge sustinerea din recurentei, potrivit cu care, fata de aceasta situatie de fapt, judecatorul-sindic nu a manifestat rol activ in adoptarea masurilor contestate, considerand ca instanta nu avea nicio obligatie sa insiste in efectuarea unei noi convocari a sedintei comitetului creditorilor si a apreciat corect ca dezinteresul creditorilor echivaleaza cu lipsa oricarei intentii de exercitare a actiunii in raspundere.
In masura cricililor formulate, Curtea apreciaza ca hotararea instantei de fiind este temeinica si legala si astfel, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondar recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,împotriva sentinței comerciale nr.5/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - MOBILA T SA prin lichidator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ T, PRIMĂRIA T M, - GLOBAL SRL, BANCA DE DEZVOLTARE SA -AGENȚIA T M, - SRL, - T SA prin lichidator judiciar - SA B, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, - SA și - OLTENIA SA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
I
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
23.05.2008
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte: C
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Horia