Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 620/
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 2212/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 24.04.2009, întâmpinare formulată de către debitoarea intimată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2212/11.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația debitoarei și a respins cererea formulată de creditoarea - SA în contradictoriu cu debitoarea - SRL.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, creditoarea - SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, împotriva debitoarei - SRL, cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 10.272,82 lei, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și reprezentând: 955,64 lei contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate, 7.372,22 lei, penalități de întârziere, 1.902,56 lei penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii de menținere abonamentului și 42,4 cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de abonament seria I nr. 97584/04.02.2006 s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații, iar debitoarea s-a obligat să achite, la scadență, contravaloarea facturilor emise, însă nu a respectat această obligație; că penalitățile de întârziere sunt datorate potrivit clauzei penale prevăzută de art. 16.2.2.1 din contract, iar penalitatea de nerespectare a perioadei obligatorii de menținere a abonamentului este datorată potrivit art. 16.2.2 din contractul încheiat între părți.
În drept, creditoarea a invocat prevederile Legii nr. 85/2006 arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Debitoarea a formulat contestație, solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, arătând în motivare că nu i-au fost comunicate niciodată facturile fiscale arătate în cererea introductivă deși, potrivit art. 5.3 din Contractul de abonament seria I nr. 97584/04.02.2006, creditoarea avea această obligație. Astfel, - SRL a fost în imposibilitatea de a verifica datele înscrie în aceste facturi și de a le achita.
S-a mai susținut că în scopul de a atinge pragul minim al creanței prevăzut de legea insolvenței pentru deschiderea procedurii, creditoarea a calculat două feluri de penalități, respectiv penalitatea de întârziere și penalitatea pentru renunțarea la abonament înainte de termen, însă încetarea abonamentului i s-a datorat exclusiv, deoarece a încetat furnizarea serviciilor de telefonie, fără a notifica în prealabil societatea debitoare. În plus, deși în contract este stipulată o penalitate de 200 USD pentru nerespectarea duratei obligatorii, în cererea de chemare în judecată, creditoarea pretinde suma de 800 USD, tocmai pentru a se atinge valoarea prag prevăzută de legiuitor.
Concluzionând, debitoarea a solicitat instanței să constate că reclamanta creditoare nu deține împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru a fi îndrituită să solicite deschiderea procedurii insolvenței, caracterul cert și exigibilitatea creanței urmând a se stabili pe calea unui litigiu de drept comun.
Față de aceste aspecte, Tribunalul Timișa reținut că reclamanta creditoare nu întrunește condițiile art. 3 pct. 6 din legea insolvenței, astfel că cererea formulată a fost respinsă, cu motivarea că în fapt creditoarea a invocat la primul punct o creanță în cuantum de 955,64 lei, reprezentând servicii de telefonie furnizate scadente conform facturilor fiscale conexate, iar în probațiunea acestei susțineri a depus două facturi în copie electronică (filele 16,17 dosar fond), fără a face dovada comunicării acestora către debitoare, conform clauzei contractuale inserată la art. 5 pct. 3 din contract, potrivit căreia, comunicarea facturilor se va face de către, prin intermediul serviciilor poștale la adresa indicată în contract, astfel cum a arătat și debitoarea prin contestația formulată. Cu toate că acest articol prevede și obligația abonatului de a solicita informații despre sumele facturate, sau copii certificate ale facturii emise, la serviciul de relații cu abonații, acesta nu exclude obligația principală a creditoarei privind modul de comunicare.
Tribunalul Timișa mai reținut sub alt aspect, că data facturilor, respectiv 01.03.2006 și 01.04.2006 depășește termenul de prescripție de 3 ani în interiorul căruia este admisibilă o acțiune în pretenții conform art. 3 raportat la art. 6 și 7 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, întrucât data înregistrării cererii de chemare în judecată este 02.06.2008, iar data expediției cererii 22.05.2008.
Prin urmare, prima instanță a considerat că nu se poate reține faptul că suma de 955,64 lei este o creanță certă, nefiind scadentă în sensul prevăzut de teoria obligațiilor comerciale, iar în subsidiar, chiar dacă s-ar interpreta clauza contractuală că obligația subsecventă a debitorului, inserată la art. 5 pct. 3 din contract, înlătură obligația principală a creditorului, această sumă luată separat nu se înscrie în valoarea prag, prevăzută de art. 3 pct. 12 din legea insolvenței. Suma de 7372,22 lei reprezentând penalități de 1% pe zi de întârziere, calculate conform art. 16.2.1 din contract, de asemenea, nu este o creanță certă. Clauza contractuală inserată la acest articol stipulează daune moratorii de 1% pe zi de întârziere, calculate la sumele achitate cu întârziere de abonat. Pentru a dovedi această sumă creditoarea a atașat anexa 3, ( 24 dosar fond) modul de calcul al penalităților de întârziere, fără însă a administra vreo probă pentru a dovedi data scadenței fiecărei facturi, astfel cum este trecută în tabel, data plății, astfel că judecătorul sindic a apreciat că nu are elemente probatorii pentru a verifica acest mod de calcul. Astfel, la Anexa 3 sunt trecute un număr de 2 facturi la care apare data scadenței și, separat, la o altă rubrică, data plății.
De asemenea, creditoarea nu a depus dovada plății cu întârziere a acestor facturi pentru a verifica modul de clacul al penalităților, obligație ce îi revine conform art. 1169 Cod civil.
S-a considerat că excepția prescripției dreptului la acțiune și pentru aceste penalități este incidentă, întrucât față de data scadenței lor, 15. 03.2006, și 15.04.2006, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.06.2008, creditoarea nu a făcut dovada întreruperii cursului prescripției, conform art. 16 din Decretul 167/1958, privitor la prescripția extinctivă. Penalitățile pentru afirmativ nerespectarea perioadei obligatorii, în sumă de 1902,56 lei (echivalentul în lei a sume de 800 USD la data de14.05.2008) conform art. 16.2.2. coroborat cu art. 21. 1 din contract, de asemenea nu reprezintă o creanță certă.
La modul de calcul al penalităților anexa 3 infra, apare trecută "data dezactivării serviciului de telefonie",fără însă ca potrivit art. 1169 Cod civil, creditoarea să facă dovada că inițiativa întreruperii perioadei obligatorii de menținere a abonamentului convenită de părți conform art. 16.2.2 din contract aparține abonatului și nu creditoarei, care a dezactivat aceste servicii.
Pe de altă parte, s-a reținut că cererea de abonament este înregistrată la 04.02.2006 (anexa 1), termenul general al duratei serviciilor contractate stipulate la art. 21.1. este de 12 luni și prin nici un mijloc de probă creditoarea nu a făcut dovada că abonatul nu a respectat această durată. Un indiciu în acest sens este acela că cererea de chemare în judecată este înregistrată la 02.06.2008 și dacă durata contractuală ar fi fost întreruptă, contractul nu își mai produce efectele și nici penalitățile de întârziere (daune moratorii) calculate în baza art. 16.2.1. din contract în valoare de 7372,22 lei nu își mai găsesc temeiul contractual pentru a fi cerute.
În concluzie, instanța de fond a constatat că nici una din sumele trecute în cererea de deschidere a procedurii insolvenței de către creditor nu reprezintă o creanță certă, astfel că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din legea insolvenței, pentru a fi îndreptățit să ceară deschiderea procedurii împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind neîntemeiată, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, creditoarea a criticat sentința comerciala atât sub aspectul legalității, cat si al temeiniciei, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că în fapt creanța sa este certă, lichidă și exigibilă și rezultă din acte semnate și însușite de către intimata debitoare.
În ceea ce privește necomunicarea facturilor fiscale, reținută de către Tribunalul Timiș, arată că în conformitate cu dispozițiile art. 379 Cod procedură civilă, creanța sa este certă, că înscrisul constatator, documentul justificativ în temeiul căruia a înregistrat cererea pe Legea 85/2006 îl constituie contractul de prestări servicii telecomunicații seria I nr. 97584 din data de 04.02.2006, care prezintă condițiile generale de facturare a serviciilor prestate, de comunicare și plată a facturilor emise. Arată că față de principiul de drept conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, încheierea contractului a avut la bază declarațiile debitoarei, fără de care recurenta nu ar fi intrat în relații contractuale.
Se mai arată că potrivit art. 2 "Declarații. Garanții" din contractul de abonament, abonatul a declarat la data semnării contractului că a luat la cunoștință de toate condițiile contractuale și a fost corect și complet informată cu privire la serviciile oferite de SA, pe care se obligă să îl informeze în termen de 48 de ore cu privire la orice modificare intervenită în oricare dintre informațiile furnizate în contract și să plătească del mai târziu la data scadentă obligațiile către SA.
Recurenta susține că aceste declarații au fost precumpănitoare la data semnării contractului și că nu ar fi intrat în raporturi contractuale cu debitoarea dacă aceste situații nu ar fi fost prezentate ca fiind reale.
Conform art. 5.3-5.5 din contract: sumele înscrise în factura emisă se consideră asumate de către abonat la data emiterii facturii, chiar dacă factura a fost sau nu comunicată abonatului, debitorul cunoscând ce tarif are de plată încă de la semnarea contractului și a cererii de abonament; sumele se consideră asumate de către abonat în baza semnăturii date la încheierea contractului de abonament, ceea ce nu exclude dreptul abonatului de a contesta facturile primite; abonatul se obligă să solicite informații despre sumele facturate sau să solicite copii certificate ale facturii emise la serviciul relații cu clienții. Astfel, subliniază că facturile fiscale emise în baza contractului de abonament au fost asumate de către abonat de la data emiterii lor și nu de la data comunicării.
Recurenta mai arată că debitoarea a fost notificată pentru debitele ce fac obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței conform notificării atașate, fiind înștiințată despre acestea.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, invocată din oficiu de către instanță, recurenta arată că potrivit art. 3 coroborat cu art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Astfel, consideră că instanța în mod eronat a constatat că facturile fiscale emise de creditoare depășesc acest termen, deși niciuna dintre facturi nu intră sub incidența termenului de prescripție de 3 ani. Astfel, pentru factura - emisă în 01.03.2006, termenul se împlinește în 01.03.2009, iar pentru factura - emisă în 01.04.2009, termenul se împlinește în 01.04.2009, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată.
Referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al penalităților de întârziere la plata facturilor, recurenta arată că potrivit clauzei penale stabilită de părți și asumată de către debitoare odată cu semnarea contractului, părțile au anticipat (art. 16.2.1) cuantumul prejudiciului datorat creditoarei pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată a serviciilor facturate. Astfel, debitoarea s-a obligat la plata penalităților de 1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului, care la data formulării cererii de către creditoare însumează 7.372,22 lei, fiind certe, lichide și exigibile.
Referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al penalităților de nerespectare a duratei contractuale, recurenta creditoare arată că potrivit clauzei penale stabilită de părți (art. 16.2.2) și asumată de către debitoare odată cu semnarea contractului, părțile cu anticipat cuantumul prejudiciului datorat creditoarei pentru nerespectarea duratei inițiale sau prelungite a contractului, deși în fapt această clauză reprezintă o daună compensatorie, o sancțiune aplicată debitoarei pentru nepăstrarea caracterului activ al contractului pe parcursul perioadei obligatorii agreate, valoarea ei fiind prestabilă de către părți și exigibilă din momentul neexecutării obligației. Arată că această obligație de menținere a duratei contractului este o obligație de a face, în considerarea căreia contractul s-a încheiat între părți.
Recurenta consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a făcut afirmația conform căreia creditoarea nu ar fi dovedit că vina întreruperii contractului aparține debitoarei; că deoarece debitoarea nu și-a achitat factura fiscală în termen de 75 de zile de la data emiterii, în temeiul pactului comisoriu de grad IV prevăzut la art. 23.3.2, contractul a încetat la data de 18.05.2006, când debitoarea a fost dezactivată din rețea, astfel că obligația de a păstra activ contractul pe perioada contractuală agreată a fost încălcată, culpa debitoarei fiind astfel dovedită. Astfel, contractul a încetat, caz în care debitoarea datorează pentru fiecare conectare / terminal suma de 200 USD la cursul BNR din ziua efectuării plății, iar la data cererii această penalitate însumează 800 USD (1.902,56 lei la data înregistrării cererii) pentru toate cele 4 terminale achiziționate de către debitoare.
Se mai arată că temeiul de drept în baza căruia debitoarea datorează pentru cele 4 terminale suma de 800 USD este contractul de abonament, facturile fiscale emise și neachitate, precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei; că daunele solicitate sunt contractual și legal prevăzute de părți; că în materie comercială părțile au dreptul în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea 469/2002 să prevadă în sarcina părții care nu își execută obligația contractuală asumată, obligarea acesteia la plata prejudiciului suferit de cealaltă parte pentru neexecutare culpabilă sau cu întârziere a obligației asumate: "În contractele comerciale dintre părțile contractante, indiferent de forma în care acestea se încheie, în afara penalităților contractuale prevăzute la alin. (1), pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, se pot include și daune-interese pentru neexecutarea totală sau parțială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii."
Față de reținerile instanței de fond, conform cărora creditoarea nu a făcut dovada plății cu întârziere a acestor facturi, pentru a verifica modul de calcul al penalităților, creditoarea recurentă face afirmația că întrucât nu a afirmat niciodată că ar exista plăți efectuate, acest lucru nu rezultă nici din înscrisurile depuse la dosar, menționând că debitoarea nu a făcut nicio plată din facturile fiscale care au stat la baza creanței pretinse, iar dezactivarea pârâtei din rețeaua la data de 18.05.2006 a fost consecința încetării de plin drept a contractului de abonament, în temeiul pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 23.3.2 din contract.
Pe de altă parte, se arată că acest contract încheiat la data de 04.02.2006 a încetat de plin drept la data de 18.05.2006, în termen de 75 de zile de la data emiterii celei mai vechi dintre facturile neachitate, ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligației de plată a serviciilor de telefonie ce i-au fost prestate, recurenta considerând că dovada rezilierii de drept a contractului a fost făcută prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de abonament și facturile fiscale neachitate. De asemenea, aceasta consideră că deoarece părțile au stabilit prin contract obligații reciproce, precum și sancțiunile în caz de neexecutare, instanța trebuie să se conformeze acestora, clauza penală fiind o convenție accesorie care exprimă voința părților și nu poate fi cenzurată de către instanță.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile: art. 304 pct. 9 și art. 379 Cod procedura civila; Contractul de abonament, art. 969 raportat la art. 970, 1073 si 1079, 1084 si 1085 Cod civil; art. 43 Cod comercial, art. 8, 31 și 33 din Legea 85/2006.
Debitoarea intimată - SRL a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că judecătorul sindic în mod corect a reținut faptul că recurenta nu a dovedit comunicarea facturilor către debitoare, astfel cum recurenta s-a obligat prin clauza de la art. 5.3 din contractul de prestări servicii și în consecință, inexistența obligației de plată a sumei de 955,64 lei. Consideră că tot în mod corect judecătorul sindic a constatat intervenirea prescripției dreptului recurentei dea promova o acțiune în pretenții cu privire la sumele facturate în facturile fiscale emise în 01.03.2006 și 01.04.2006, acțiune prin care instanțele judecătorești de drept comun să aprecieze cu privire la cuantumul creanței, precum și la certitudinea și exigibilitatea acesteia.
Intimata consideră că recurenta a făcut confuzie între o acțiune de drept comun pentru obținerea unui titlu executoriu cu care să dovedească existența creanței, certitudinea și exigibilitatea acesteia și cererea de declanșare a procedurii insolvenței. Arată că judecătorul sindic nu poate judeca pe fond existența creanței, ci doar trebuie să verifice depășirea pragului minim prevăzut de lege, precum și dacă această creanță este certă, lichidă și exigibilă. Consideră că așa cum a reținut instanța de fond, penalitățile calculate și invocate de recurentă reprezintă de fapt daune moratorii care nu pot fi dovedite decât în procedura de drept comun, respectiv în soluționarea unei acțiuni în pretenții, ceea ce nu mai este posibil, întrucât dreptul creditoarei de a formula o astfel de acțiune s-a stins prin împlinirea termenului general de prescripție.
Debitoarea recurentă arată că judecătorul sindic a reținut inexistența creanței reprezentând penalități în cuantum de 1902,56 lei datorate întreruperii perioadei obligatorii de menținere a abonamentului, cât timp creditoarea nu a făcut dovada întreruperii acestui abonament din culpa debitoarei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea - SA este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza următoarelor considerente:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din susținerile creditoarei, nu se poate aprecia că suma totală solicitată a fi plătită de către debitoare are justificare în înscrisurile semnate de părți, că este deci, o creanță certă lichidă și exigibilă, iar cuantumul acesteia este nedovedit.
Astfel, prin cererea de deschidere a proceduri insolvenței, creditoarea - SA a invocat faptul că deține împotriva debitoarei SRL o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă totală de 10.272,82 lei.
Această creanță este compusă din 955,64 lei servicii de telefonie furnizate, scadente și neachitate, 7372,22 lei penalități de întârziere și 1.902,56 lei reprezentând penalizați de nerespectare a perioadei obligatorii de menținere a abonamentului de telefonie mobilă.
În dovedirea sumelor pretinse cu titlul de creanță, creditoarea a depus la dosar cerere de abonament la serviciul și anexă pentru conectări multiple, care sunt într-adevăr semnate și ștampilate de către debitoare, precum și condiții generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații, la filele 9-15 din dosar, de asemenea ștampilate și semnate de către reprezentanții societății debitoare, însă, începând cu fila 16 dosar, actele doveditoare ale creanței nu poartă nicio dovadă că ar fi fost aduse la cunoștința debitoarei și însușite de către aceasta. Aceste acte cuprinse în "Anexa 2" a documentației depusă de creditoare, reprezintă copii electronice ale facturilor fiscale ce se invocă a nu fi fost plătite de către debitoare, dar care nu poartă semnătura și ștampila societății, nefăcându-se nicio altă dovadă că au fost comunicate debitoarei conform art. 5 pct. 3 din contractul de furnizare de servicii de telefonie mobilă, și cu atât mai mult că au fost acceptate la plată de către aceasta.
De asemenea, suma solicitată cu titlul de penalități pentru nerespectarea perioadei obligatorii de menținere a abonamentului de telefonie mobilă nu are un caracter cert, lichid și exigibil, datorită faptului că deși debitoarea și-a asumat prin contract o astfel de obligație de a menține calitatea de abonat al creditoarei pe o perioadă de minim 12 luni, creditoarea este cea care a deconectat-o de la serviciul de telefonie mobilă după o perioadă de circa 4 luni de la încheierea contractului, fără să o notifice în acest sens și fără să îi comunice facturile invocate a fi scadente.
Astfel fiind, se constată că în mod temeinic și legal, judecătorul sindic a constatat că suma pretinsă de către creditoare cu titlul de creanță nu are caracter cert, lichid și exigibil și nici nu atinge valoarea prag de 10.000 lei, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006.
Este adevărat că judecătorul sindic în motivarea sentinței recurate a arătat că sumele pretinse de către creditoare sunt prescrise, deoarece au fost solicitate cu depășirea termenului de 3 ani care reprezintă termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și că aceste susțineri sunt nefondate, deoarece creditoarea a formulat cererea de declanșare a procedurii înăuntrul termenului de prescripție, respectiv la 03.06.2008, iar contractul de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă s-a încheiat cu debitoarea la 04.02.2006, însă, în raport de faptul că judecătorul sindic a analizat pe fond cererea creditoarei, precum și contestația depusă de debitoare și nu în baza excepției prescripției incorect reținută, nu se impune modificarea sentinței atacate.
Față de cele mai sus expuse, apreciind că nu s-au invocat motive care să ducă la casarea sau la modificarea sentinței recurate, Curtea, raportat la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va espinge recursul declarat de creditoarea recurentă - SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 2212/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./25.05.2009
Dact./25.05.2009/2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
