Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 66/R/

Ședința publică din 18 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță

JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

Judecător: - -

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în Rm. V,-, împotriva sentinței nr.715 din 24.09.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea în dosarul nr-, intimat - creditor fiind SC SA, cu sediul în B, str. - nr. 2, intimat debitor SC SRL, cu sediul în Rm. V,-, intimat chemat în garanție cu domiciliul în Rm. V, str. - Clădirea,.2, cam. 20 și lichidator judiciar cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 14, -. G,. 2, județ

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Constatând că dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința din data de 11.01.2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la accea data, care face parte integranta din prezenta decizie, Curtea a reținut cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr.715/24.09.2007, pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost respinsă cererea formulată de Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă V împotriva lichidatorului judiciar, precum și cererea de chemare în garanție a pârâtei -. În temeiul art.131 din Legea insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului. A fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea sentinței către persoanele prevăzute de lege, publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență și plata lichidatorului judiciar.

În motivarea sentinței, judecătorul sindic a reținut că prin Încheierea din data de 03.11.1999 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a SC SRL, iar prin încheierea din data de 06.01.2000 s-a dispus trecerea acesteia la procedura falimentului.

Prin sentința nr.412/C/19.06.2006, -, administratorul social al debitoarei, a fost obligată la plata sumei de 84.222 lei noi reprezentând pasiv social neacoperit. Sentința a fost pusă în executare, însă în patrimoniul personal al pârâtei nu au fost descoperite bunuri urmăribile, situație constatată de executorul judecătoresc într-un proces verbal de insolvabilitate.

Având în vedere faptul că nici în patrimoniul debitoarei nu au fost descoperite bunuri, iar niciunul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor impuse de continuarea procedurii, judecătorul sindic a admis cererea de închidere a procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006. Judecătorul sindic a apreciat că folosirea sumelor din fondul de lichidare pentru continuarea procedurii ar fi fără vreun rezultat practic și ar duce la creșterea respectivelor cheltuieli în dauna fondului, întrucât în averea debitoarei nu sunt bunuri care pot fi valorificate.

În privința cererii formulate de către ITM V privind obligarea lichidatorului să emită decizii de desfacere a contractelor de muncă pentru personalul debitoarei (30 salariați), să întocmească statele de plată a salariilor aferente perioadei lucrate de fiecare salariat și să achite comisionul datorat ITM V pentru serviciile de păstrare și completare a cărților de muncă, judecătorul sindic a reținut că obligația de emitere a deciziilor de desfacere a contractelor de muncă îi revine lichidatorului, însă este corelativă îndeplinirii de către debitoare a obligației de a preda către lichidator gestiunea și toate documentele sale contabile. În speță, debitoarea nu și-a îndeplinit această din urmă obligație, deși împotriva administratorului social s-a formulat plângere penală. În această situație lichidatorul a fost în imposibilitate să reconstituie documentele contabile.

Pe de altă parte, lichidatorul avea posibilitatea refacerii și completării evidenței contabile cu condiția achitării de către creditori a sumelor necesare potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, însă creditorii nu au avansat respectivele sume.

Împotriva sentinței au formulat recurs AVAS B, DGFP V și ITM.

Recurenta AVASBac riticat sentința invocând dispoz. art.304 pct.5 și 9 și art.3041Cod proc.civilă, arătând că AVAS a preluat creanța CAS V prin Protocolul nr.36/3.03.2004, însă nu a fost niciodată citată în dosarul de faliment pentru a se înscrie la masa credală. În acest fel a fost lipsită de dreptul la apărare, iar judecătorul sindic a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor cu privire la AVAS. Închiderea procedurii și radierea debitoarei de la Registrul Comerțului fac imposibil de recuperat creanța AVAS.

Recurenta DGFP, invocând dispoz. art.304 pct.9 și 3041Cod proc.civilă, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât judecătorul sindic nu a convocat adunarea creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, conform art.129 din Legea nr.85/2006, și nu a respectat nici dispoz.art.142 din aceeași lege. În cauză nu rezultă faptul că obligația transmiterii tabelului definitiv consolidat de creanțe către executorul judecătoresc a fost îndeplinită, lichidatorul nemaiavând o astfel de obligație după închiderea procedurii și descărcarea sa de către orice obligații.

Recurentul ITM, invocând dispoz. art.304 pct.9 Cod proc.civilă, a criticat sentința arătând că lichidatorul avea obligația de a emite deciziile de desfacere a contractelor de muncă, întrucât a preluat atribuțiile administratorului social inclusiv în domeniul relațiilor de muncă încă din luna septembrie 2000, adică de la data desemnării sale. Desfacerea contractelor individuale de muncă era o măsură ce se impunea a fi efectuată de urgență conform art.86 alin.6 din Legea nr.85/2005. Prin sentința nr.350/31.05.2006, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.518/CV/2006, administratorul social - a fost obligată -prin lichidatorul - să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale numitei pentru perioada 01.03.1998 - 3.04.2005, precum și să întocmească statelor de salarii pentru perioada respectivă și să le depună la ITM

În al doilea rând, judecătorul sindic nu s-a pronunțat cu privire la obligarea lichidatorului de a achita comisionul de 0,75% din fondul lunar de salarii către ITM pentru păstrarea și completarea cărților de muncă ale salariaților debitoarei falite.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

AVASnu a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr.715/2007, astfel că recursul său în cauza de față împotriva respectivei sentințe este inadmisibil și va fi respins ca atare.

Cadrul procesual sub aspectul părților a fost stabilit la judecata în fond, iar AVAS nu a fost parte în proces și nu poate să dobândească calitatea de parte în proces direct în recurs. În consecință, întrucât sentința recurată în speță nu a fost pronunțată în contradictoriu cu AVAS, recursul acesteia este inadmisibil.

Recursul DGFPeste nefondat. Închiderea procedurii în cauză nu s-a dispus ca urmare a aprobării raportului final întocmit de lichidator după lichidarea bunurilor din averea debitorului pentru ca judecătorul sindic să dispună convocarea adunării creditorilor în termenul prev. de art.129 din Legea 85/2006.

În ce privește respectarea dispoz. art.142 din aceeași lege, Curtea constată că lichidatorul a predat executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanță, de vreme ce acesta din urmă a început executarea silită a sentinței nr.412/C/2006 a Tribunalului Vâlcea, dar a constatat că debitoarea - nu are bunuri ce pot fi executate silit.

Prin urmare motivele de recurs invocate de DGFP V sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând în mod corect din acest punct de vedere închiderea procedurii insolvenței.

În privințarecursului formulat de ITM, Curtea constată că acesta este fondat.

Astfel, potrivit art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, în procedura simplificată și în cazul intrării în faliment în procedura generală desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către lichidator fără a fi necesară procedura de conciliere colectivă, ci doar preavizul de 15 zile lucrătoare.

În speță, debitoarea SC SRL a intrat în faliment încă din anul 2000. Chiar dacă procedura falimentului a avut perioade de suspendare a cursului său, nici înainte și nici după suspendarea respectivă lichidatorul judiciar nu făcut demersuri pentru stabilirea situației salariaților debitoarei falite, deși Legea nr. 64/1995 îi dădea posibilitatea denunțării contractelor de muncă, iar Legea nr. 85/2006 îi impune obligații cu privire la încetarea contractelor de muncă ale salariaților.

Potrivit art. 55 din Legea insolvenței, în cazul în care administratorul social nu a predat documentele prevăzute de art. 28 către lichidator, acesta avea obligația să reconstituie în măsura posibilului respectivele documente.

În speță lichidatorul nu și-a îndeplinit această obligație și nu a arătat care au fost impedimentele întâmpinate în executarea obligației respective. Lichidatorul nu a arătat că ar fi făcut demersuri cel puțin la ITM pentru a cunoaște numele și numărul persoanelor cu care debitoarea falită avea încheiate contracte de muncă și a căror situație trebuie clarificată înainte de desființarea persoanei juridice angajatoare.

Curtea reține, de asemenea, că judecătorul sindic nu a motivat respingerea capătului de cerere privind achitarea comisionului pentru păstrarea și completarea cărților de muncă, deși a respins cererea ITM V în întregul ei. În acesta situație care este similară unei necercetări în fond a cauzei, instanța de recurs este în imposibilitatea de a efectua controlul judiciar al sentinței sub acest aspect.

Față de cele expuse, văzând și dispoz. art.312 alin.1-3 și 5 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul ITM V și va casa sentința judecătorului sindic cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond care va pune în vedere lichidatorului ca, mai înainte de închiderea procedurii insolvenței, să stabilească numărul și numele salariaților debitoarei, precum și celelalte elemente necesare pentru a stabili situația acestora și pentru a emite decizii de desfacere a contractelor individuale de muncă. Totodată, soluționând cererea ITM V, judecătorul sindic va arăta argumentele pe care își fondează soluția asupra tuturor pretențiilor ITM V, inclusiv deci asupra achitării comisionului pentru păstrarea și completarea cărților de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respingeca inadmisibilrecursul declarat de AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11 șica nefondatrecursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, împotriva sentinței nr.715 din 24.09.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea în dosarul nr-, intimat - creditor fiind SC SA, cu sediul în B, str. - nr. 2, intimat debitor SC SRL, cu sediul în Rm. V,-, intimat chemat în garanție cu domiciliul în Rm. V, str. - Clădirea,.2, cam. 20 și lichidator judiciar cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 14, -. G,. 2, județ

Admite recursul declarat de INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în Rm. V,- împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre soluționare la aceeași instanță, judecător-sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/4ex./ 04.02.2008

Jud.sindic

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Pitesti