Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 671/R-COM
Ședința publică din 05 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Gina Achim
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea M, cu sediul în comuna Vedea, județul A, împotriva sentinței nr. 156/F din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea, cu sediul în Pitești,-, județul A și administrator judiciar, domiciliat în Curtea de A, str. -, -. A,. 9, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns administrator pentru recurenta-debitoare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 03.06.2009, din partea administratorului judiciar, tabelul definitiv de creanțe.
Administrator se legitimează cu carte de identitate seria - nr. -, eliberată la 16.10.2008 de SPCLEP Pitești și solicită acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător.
Instanța respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de reprezentantul recurentei, având în vedere că debitoarea a promovat calea de atac a recursului și a avut suficient timp la dispoziție pentru angajarea unui apărător. Totodată, pune în discuție excepția tardivității recursului.
Reprezentantul recurentei arată că lasă la aprecierea instanței excepția tardivității recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2008, creditoarea a solicitat, în temeiul art. 31 din Legea nr. 85/2006 și a art. 109 Cod pr. civ. deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei sale, M, pentru o creanță în sumă de 17752,27 lei.
Prin sentința nr. 156/F din 03 februarie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în temeiul art.33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a admis cererea creditoarei, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei și a desemnat în calitate de administrator pe practicianul, căruia i-a stabilit atribuțiile prevăzute de art. 20 cu o retribuție lunară de 400 lei.
S-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale debitorului în registrele speciale de evidență.
A fost obligat debitorul să depună la dosar actele prevăzute de art. 28 alin. 1 până la data de 23.02.2009.
A fost ridicat dreptul de administrare, în situația în care nu-și va declara intenția de reorganizare în condițiile art. 28 alin. 1, lit. h și art. 33 alin. 6.
S-a dispus notificarea deschiderii de procedură.
S-au stabilit termen de înregistrare a declarațiilor de creanțe la 26.03.2009, termen de verificare a creanțelor și de întocmire a tabelului preliminar la 03.04.2009, termen de contestare la 01.05.2009 și termen de definitivare a tabelului de creanțe la 12.05.2009; s-a fixat prima ședință a adunării creditorilor la 07.04.2009; s-a dispus ca administratorul judiciar să întocmească raportul prevăzut de art. 54 la 04.03.2009, iar raportul prevăzut de art. 59 la 06.04.2009.
S-a stabilit termen de continuare a procedurii la 17.03.2009 în vederea discutării raportului de 30 zile.
Împotriva sentinței nr. 156/F din 03 februarie 2009, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, a declarat recurs debitoarea M, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din 05 iunie 2009, instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului.
Excepția este fondată.
Potrivit disp.art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, ermenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
În speță, sentința nr. 156/F din 03 februarie 2009 fost comunicată legal creditoarei, debitoarei M, administratorului judiciar și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, la data de 17 februarie 2009 (filele 50-51).
Față de data comunicării sentinței debitoarei, recursul formulat de aceasta la data de 13.03.2009 este tardiv declarat, cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art.8 alin. 2 din Legea nr.85/2006.
În consecință, urmează să se respingă recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de debitoarea M, cu sediul în comuna Vedea, județul A, împotriva sentinței nr. 156/F din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea, cu sediul în Pitești,-, județul A și administrator judiciar, domiciliat în Curtea de A, str. -, -. A,. 9, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red/dact IP/ 2 ex/12.06.2009
Jud. fond
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim