Spete procedura insolventei. Decizia 670/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 670/R-COM

Ședința publică din 05 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Gina Achim

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul argeș, împotriva sentinței comerciale nr. 259/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, nr. 294, corp A, sector 6, debitoarea, cu sediul în Câmpulung, str. -. - nr. 26, județul A și lichidator - prin, cu sediul în Câmpulung, str. - nr. 21, -. 10, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față, onstată că:

La data de 11.06.2006, lichidatorul judiciar, a solicitat, deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC, cu sediul în Câmpulung, str. -. - nr. 26, județul

Prin sentința nr. 259/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC L, creditori fiind Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Administrația Fondului Pentru Mediu, cu sediul în B, nr.294, corp A, sector 6 și radierea de la registrul comerțului.

În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus notificarea prezentei sentințe pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și pentru publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că: Din rapoartele lichidatorului judiciar rezultă că actele contabile ale societății debitoare, nu au putut fi consultate deoarece administratorul nu a fost găsit, în patrimoniul debitoarei nu se găsesc bunuri mobile sau imobile, cum rezultă din procesele verbale ale primăriei și OCPI

Lichidatorul judiciar a depus lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii insolvenței, inclusiv lista cuprinzând numele și adresa creditorilor, concretizat prin tabelul de creanțe.

Deoarece nu există bunuri în patrimoniul debitoarei și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele de bani, corespunzătoare continuării procedurii se solicită aplicarea disp. art. 131 din legea nr. 85/2006.

Disp. art. 131 din legea menționată, arată " în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul din care este înmatriculat".

Deoarece debitoarea nu are bunuri, urmează să se dispună închiderea procedurii și radierea ei din registrul comerțului.

Potrivit art. 136 din legea insolvenței, urmează să se dispună descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, urmând ca sentința să fie notificată așa cum prevăd disp. art. 135 din lege.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă și a susținut că, în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Examinând critica formulată, se constată că este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor, nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.

În condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.

Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.

De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă, dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel, să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).

În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.

Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul argeș, împotriva sentinței comerciale nr. 259/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, nr. 294, corp A, sector 6, debitoarea, cu sediul în Câmpulung, str. -. - nr. 26, județul A și lichidator - prin, cu sediul în Câmpulung, str. - nr. 21, -. 10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

12.06.2009

Jud fond.

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 670/2009. Curtea de Apel Pitesti