Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 709/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 709
Ședința publică din 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 44 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar
La apelul nominal se prezintă pentru lichidatorul judiciar T avocat, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul lichidatorului depune împuternicire avocațială, concluzii scrise și copia facturii seria - nr.6 din 11 mai 2009, reprezentând onorariul de avocat, arătând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul lichidatorului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 44 din 8 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins obiecțiunile formulate de creditoarea B la raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul din data de 25 septembrie 2008 cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței, declanșată împotriva debitoarei
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea T, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
Totodată, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat lichidatorul judiciar T, de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
De asemenea, potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței judiciare debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la data de 8 ianuarie 2009, lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului Tas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei, a faptului că nu au fost prezentate acte în termen legal conform art. 131 din Legea nr. 85/2006;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 670 din 9 aprilie 2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată și în ziarul "Evenimentul Zilei " din data de 22 mai 2008, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței;
Instanța a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de B, la Raportul de activitate depus de lichidator, cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței, pentru următoarele considerente:
Creditoarea a intitulat impropriu Raportul de activitate, ca fiind Raport final, în sensul prevăzut de art. 129 din lege insolvenței, pe care și-a întemeiat, în drept obiecțiunile, în speță fiind vorba de un Raport pentru închiderea procedurii, întemeiat pe art. 131 din lege.
A invocat incidența prevăzută de art. 138 lit. d din Legea insolvenței, cu referire la art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că administratorul răspunde față de societate pentru registrele cerute de lege și pentru organizarea și ținerea contabilității, solicitând ca lichidatorul să apeleze la prerogativa, prevăzută de art. 138 alin. 1 de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale, față de persoanele care au cauzat starea de insolvență, iar în caz contrar să fie autorizată creditoarea de a formula o asemenea cerere.
De asemenea, s-a arătat că, instituția creditoare nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare cheltuielilor administrative, iar cererea formulată de aceasta, pentru ca lichidatorul să introducă o astfel de acțiune, la data acordării cuvântului în fond 8 ianuarie 2009 se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG 173/2008 publicată în Of. Partea nr. 792/26.11.2008 potrivit căruia numai dacă prin raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență au fost identificate persoanele vinovate, lichidatorul poate introduce acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale împotriva acestora.
Având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, instanța a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Creditoarea recurentă a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
S-a considerat că judecătorul-sindic a analizat total eronat cererea instituției creditoare, prin care a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, tribunalul să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui comitetul creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori).
Legiuitorul a stabilit expres această posibilitate statuând că în cazul în care lichidatorul nu formulează cererea de antrenare, comitetul creditorilor poate să promoveze o asemenea acțiune. Însă, pentru a putea formula cererea de chemare în judecată este nevoie de autorizarea judecătorului-sindic. Această solicitare este perfect legală, premergătoare formulării acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale personale și ea nu are nicio legătură cu fondul dreptului.
Judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare a cererii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de lege, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Ca atare, este fără dubiu că în cauză sunt incidente dispozițiile tezei finale a alin. 3 art. 138 din Legea insolvenței, care se referă la situația în care lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, fiind evident faptul că răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nicio posibilitate reală de a se dispune angajarea răspunderii lor patrimoniale.
Se mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Totodată, trebuie menționat că potrivit acestui text, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
S-a arătat că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Această normă stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a unei din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat fiind prezumat.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate Taf ormulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, se constată că acesta este fondat, urmând a se admite, pentru următoarele considerente:
Judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins în mod nelegal cererea de autorizare a creditoarei să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată. De asemenea, în mod greșit prima instanță a aprobat propunerea practicianului având ca obiect închiderea procedurii insolvenței debitoarei T, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Astfel, este de necontestat faptul că în cauză fostul administrator social al falitei nu a depus la dosarul cauzei, contrar prevederilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată, actele și informațiile prevăzute de art. 28 din lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 138 din același act normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În fața primei instanțe lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea T, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. Însă, acesta nici nu a arătat dacă fosta conducere a societății ori o altă persoană se face sau nu vinovată de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul de activitate depus la termenul din 8 ianuarie 2009 menționând faptul că, neintrând în posesia actelor financiar-contabile ale persoanei juridice, se află în imposibilitate de a formula un punct de vedere referitor la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată.
Față de acest raport, reprezentantul instituției creditoare a solicitat autorizarea în vederea introducerii acțiunii prevăzute de art. 138 alin.1 din Legea insolvenței împotriva membrilor organelor de conducere ale debitoarei falite, care în mod nelegal a fost apreciată de tribunal.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat. În aceste condiții, prima instanță fără niciun temei a respins cererea respectivă, neindicarea de către lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societății sub incidența Legii nr. 85/2006, modificată, echivalând cu omisiunea practicianului la care face referire expresă alin. 3 al normei juridice analizate.
Față de cele arătate și propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă pentru a da posibilitate judecătorului-sindic să soluționeze cererea pentru care instituția creditoare a fost autorizată, din redactarea textului art. 138 rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii insolvenței și nu după ce procedura a fost închisă. Aceasta, și întrucât art. 136 din lege arată că prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 44 din 8 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea în sensul că:
Autorizează creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B să introducă acțiunea prevăzută la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței împotriva administratorului social al debitoarei.
Respinge propunerea formulată de către lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.06.2009
Dact. /15.06.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
