Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 710/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 710
Ședința publică din 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,- și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 77 din 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe debitoarea intimată, cu sediul în com. M, sat, nr. 162, jud. T, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,. 1.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T și avocat, din Baroul Timiș, pentru lichidatorul judiciar al societății debitoare.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, ne fiind formulate alte cereri se acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, pentru continuarea procedurii enței, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul formulat de creditoarea recurentă B pune concluzii de admitere a acestuia.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursurilor, pentru motivele arătate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar.
CURTEA
Constatând că prin sentința civilă nr. 77 din 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -a dispus închiderea procedurii enței față de debitoarea și radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatorii și responsabilități, s‑a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditoarelor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice T precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de ență,
Având în vedere că creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, declarând recurs, cu invocarea dispozițiilor art. 304 și 3041Cod procedură civilă, a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei instanței de fond, cu motivarea că:
Deși lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile de la societatea debitoare, a solicitat instanței închiderea procedurii, nefăcând demersurile legale pe care le avea la dispoziție, respectiv, lichidatorul judiciar trebuia să formuleze o plângere penală împotriva administratorilor societății deoarece nedepunerea actelor contabile este prevăzută de Legea nr. 85/2006 ca infracțiune;
De asemenea, lichidatorul neavând actele contabile s-a pronunțat asupra aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006, arătând că în opinia sa nu se impune antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori însă potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 se poate solicita antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare dacă aceștia nu au ținut sau au făcut să dispară actele contabile ale societății debitoare;
Lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență și cu toate acestea s-a pronunțat asupra neaplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006 blocând astfel dreptul creditorilor de a solicita autorizarea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii;
În motivarea hotărârii se arată că instanța nu se poate pronunța asupra unei cereri de antrenare a răspunderii atâta timp cât creditorii nici măcar nu au fost autorizați de către instanță a formula o astfel de cerere, odată cu sentința în cauză înțelegând să atace și soluția instanței de fond în ceea ce privește cererea de autorizare a formulării unei cereri de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator, hotărâre premergătoare cu sentința civilă atacată, considerând că din actele depuse ar exista premisele aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a solicitat și autorizarea formulării unei astfel de cereri;
Instituția recurentă fiind singura creditoare din dosar, instanța nu avea nevoie de o hotărâre a Comitetului creditorilor atâta timp cât nu există un comitet al creditorilor ci un creditor unic.
Având în vedere că și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, declarând recurs, a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond, cu motivarea că:
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod;
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);
Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă);
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă);
Creditoarea a formulat o cerere prin care solicită ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori);
Motivarea este în deplină contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 549/2007, care a stabilit că dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 sunt constituționale și că în condițiile în care nu a fost format un comitet al creditorilor, oricare dintre creditori este îndreptățit să exercite personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului creditorilor inclusiv aceea de a solicita judecătorului sindic autorizarea introducerii acțiuni privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere;
Această cerere este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, în sensul că în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetului creditorilor să formuleze această cerere, cu autorizarea judecătorului sindic;
Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajarea a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului;
Judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzute de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea nr. 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi de curs;
În prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3, teza finală, respectiv dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenința să se prescrie;
Este evidentă că răspunderea persoanelor la care se referea alin.1 amenința să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai exista nici o posibilitatea reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenința să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță;
Potrivit art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute;
În acest sens, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale, prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției;
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității în cazul de față, situație care a determinat prejudicierea creditorilor;
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991;
Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și potrivit art. 73 alin. 2 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății, iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului;
Mai mult, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar instanța trebuie să aibă în vedere și art. 1540 cod civil în sensul că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului și în cazul în care mandatul este oneros, răspunderea se apreciază cu mai multă rigurozitate;
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie;
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei;
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului;
Art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și atrag răspunderea personală a celui ce le a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de al treilea;
Culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată;
În cauză, răspunderea trebuie apreciată cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial;
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială;
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată;
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Văzând că, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată, arătând că:
În ce privește recursul declarat de, recurenta a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni la raportul final, care au fost respinse de către instanță fiind total neîntemeiate, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a depus la dosarul cauzei Raportul final despre care face vorbire legiuitorul în cuprinsul art. 129 din Legea nr. 85/2006, modificată, neavând această obligație legală;
În primul rând, cererea formulată de recurentă, privind autorizarea introducerii cererii de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, este inadmisibilă, raportat la prevederile art. 138 alin. 1 din acest act normativ, așa cum au fost ele modificate prin nr.OUG 173/2008 deoarece lichidatorul judiciar poate formula cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de faliment, numai dacă a fost întocmit raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au condus la ență, ori, în speța dedusă judecății, lichidatorul judiciar a arătat că nu a putut întocmi acest raport, datorită faptului că nu a intrat în posesia documentelor contabile enumerate de textul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată;
În al doilea rând, potrivit art. 138 alin. 3 comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută Ia alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă acesta amenință să se prescrie, așadar, calitatea comitetului creditorilor de a introduce cererea de antrenare a răspunderii este atribuită sau poate fi atribuită de instanța de judecată doar dacă lichidatorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sale prevăzute de lege ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății deoarece lichidatorul judiciar și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile, raportând instanței că, nefiind în posesia documentelor la care face referire textul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nu este în măsură să indice nici persoanele responsabile și nici cauzele care au condus la ență;
În al treilea rând, este evident că nu se poate antrena răspunderea persoanelor la care face referire textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, lichidatorul nefiind de acord cu afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorilor în situația în care lichidatorul nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile și nu a fost în măsură să întocmească nici raportul cu cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de ență, situație în care firește că nu poate prezuma în sarcina cuiva îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții ale răspunderii civile;
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate și extrem de lapidare, simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, modificată și simpla ajungere în stare de ență sau de faliment, nefiind suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei, sens în care s‑a pronunțat și literatura de specialitate, după cum nici culpa și celelalte condiții ale răspunderii civile nu se prezumă, ele trebuind a fi dovedite de cel care face afirmația, în speță, de către recurentă;
Referitor la recursul declarat de T, lichidatorul judiciar nu are competența formulării plângerii penale astfel cum rezultă din prevederile art. 25 coroborate cu art. 11 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2006, modificată;
Simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, modificată, nefiind suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei și, pe de altă parte, textul art. 138 alin. 1 s-a modificat în sensul celor expuse la pct. 1 al concluziilor;
Lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a întocmi raportul cu cauzele ajungerii debitoarei în stare de ență întrucât nu i‑au fost puse la dispoziție înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, modificată, iar obligativitatea întocmirii acestuia există doar în ipoteza identificării unor bunuri sau altor mijloace bănești în averea debitoarei.
Reținând în ce privește recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - că susținerea potrivit căreia aceasta ar fi formulat o cerere pentru autorizarea introducerii cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în conformitate cu dispozițiile alin. 3 al textului de lege menționat, nu este confirmată de actele aflate la dosar și nu a fost dovedită de către recurentă,
Considerând că în aceste condiții critica pe care aceasta o face hotărârii, bazată exclusiv pe faptul că această cerere trebuia încuviințată, și pe împrejurarea că în cauză există temeiuri pentru angajarea răspunderii, potrivit art. 138 lit. d din lege, nu este justificată, în lipsa cererii de autorizare și, subsecvent, sub rezerva încuviințării acesteia, a cererii de angajare a răspunderii, prima instanță, prin judecător sindic, neavând a se pronunța asupra aspectelor vizate prin recurs,
Considerând, în ce privește recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, sub aspectul competenței de a formula plângerea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006, modificată, că deși aceasta nu este prevăzută printre principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, enumerate de art. 25 din lege ci ale judecătorului sindic, astfel cum acestea rezultă din dispozițiile art. 11, nici nu este exclusă, în sensul celor ce se susțin de către acesta,
Că în orice caz, aceasta nu constituie o obligație a cărei neîndeplinire să determine inadmisibilitatea închiderii procedurii, cum pare că susține recurenta și că atare soluție nu este exclusă nici de împrejurarea că lichidatorul judiciar, astfel cum arată și în concluziile scrise depuse în prezenta cauză, consideră că în condițiile în care nu deține actele contabile ale societății nu este în măsură să indice persoanele responsabile și nici cauzele care au condus la ență,
Că însă, în mod nelegal, prima instanță a apreciat că cererea de autorizare formulată de creditoare nu poate fi primită, pronunțându‑se în acest sens în partea introductivă a hotărârii, contrar celor statuate prin art. 138 alin. 3 al Legii nr. 85/2006, modificată, potrivit căruia dacă administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice, în raportul asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală de a formula acțiunea revine comitetului creditorilor care reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura enței sau, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, acestora, în mod individual sau colectiv,
Considerând că formularea prin care lichidatorul judiciar a motivat refuzul de a exercita acțiunea și din care rezultă că nu s‑ar putea stabili un raport de cauzalitate între instalarea stării de incapacitate de plată și faptele menționate la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în condițiile în care actele contabile ale societății nu i‑au fost predate, cât și considerentele pe baza cărora prima instanță a motivat respingerea cererii de autorizare, care vizează faptul că lichidatorul judiciar ar fi arătat că nu se poate reține din conduita persoanelor ce ar putea răspunde patrimonial pentru modul cum au condus societatea vreuna din faptele prevăzute de lege, nu exclude necesitatea dării autorizării deoarece pe de o parte, lichidatorul judiciar nu a făcut o atare afirmație și în lipsa documentelor contabile nu avea suportul probator pentru aof ace iar pe de altă parte, cercetarea întrunirii condițiilor necesare antrenării răspunderii trebuie făcută, în funcție de temeiurile de fapt și de drept invocate, cu ocazia judecării cererii de angajare a răspunderii și nu în faza prealabilă a autorizării acesteia, ale cărei condiții, astfel cum sunt prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 sunt îndeplinite, în măsura în care lichidatorul judiciar nu a indicat, în raportul asupra cauzelor enței pe care nici nu l‑a întocmit și nu putea să îl întocmească în lipsa documentelor contabile, persoanele culpabile de starea de ență dar nici nu a putut exclude o atare culpă, respectiv, considerând că nu are suficiente probe, a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale, situație în care răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie,
Că în atare situație, propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă spre a se da posibilitate judecătorului‑sindic să soluționeze cererea pe care instituția creditoare se impune a fi autorizată să o exercite, din redactarea textului art. 138, coroborat cu art. 136 din lege, rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii enței și nu după ce procedura a fost închisă, astfel că acest recurs fiind întemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă va fi admis, în sensul că se va modifica în parte hotărârea atacată, se va admite cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru autorizarea introducerii acțiunii în răspundere patrimonială prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și se va respinge propunerea privind închiderea procedurii falimentului, cu consecințele ce decurg din aceasta, respingându‑se recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,- împotriva sentinței civile nr. 77 din 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe debitoarea, cu sediul în com. M, sat, nr. 162, jud. T, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,. 1.
Modifică hotărârea menționată în sensul că autorizează creditoarea recurentă în vederea introducerii acțiunii în răspundere patrimonială prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva administratorului Di și respinge propunerea de deschidere a procedurii, cu consecințele ce decurg din aceasta.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -., nr. 50, sector 1 împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Dact.
2 ex./18.06.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
