Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.756

Sedința publică de la 13 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

JUDECATOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cererilor de recurs, formulate de recurenta - - I și recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.1118/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL B PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR și prin administrator special G și intimatele creditoare BANCA ROMÂNA DE DEZVOLTARE - G - și - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta - - prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata debitoare prin administrator special G reprezentat de avocat, intimata creditoare BRD prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 12 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Curtea din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de recurs formulată de - SRL și acordă cuvântul părților.

Recurenta - prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea Curții cu privire la excepția netimbării recursului formulat de - SRL și solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat. oral, concluziile scrise depuse la dosar.

Intimata debitoare prin administrator special reprezentat de avocat, solicită admiterea excepției și anularea recursului - SRL ca netimbrat. Cu privire la recursul -, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata creditoare BRD prin apărător, solicită anularea recursului - SRL ca netimbrat și respingerea recursului formulat de - ca neîntemeiat pentru motivele expuse în întâmpinare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18.06.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta creditoare - SRL în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1118/11.03.2008 prin care s-a admis planul de reorganizare al debitoarei - SRL.

Prin adresa înregistrată la 30.05.2008 pe rolul acestei instanțe, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat și cererea de recurs formulată de recurenta creditoare - - împotriva aceleiași sentințe 1118/11.03.2008 prin care s-a admis planul de reorganizare întocmit de debitoarea - SRL.

Prin sentința sus-menționată, judecătorul-sindic a dispus următoarele:

În baza art.98 alin.3 din Legea 85/2006 s-a admis planul de reorganizare a debitorului - SRL in contradictoriu cu comitetul creditorilor format din D -, - - si - SRL.În baza articolului 99 alin 1 din s-a dispus administratorului judiciar convocarea adunării generale a creditorilor și a debitorului într-un termen cuprins între 20 și 25 de zile. În baza articolului 99 alin 2 din lege s-a dispus administratorului judiciar, în termen de 5 zile de la admitere, publicarea unui anunț referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolvență, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan și a faptului că este admisibilă votarea prin corespondență, precum și a datei de confirmare a planului 13.05.2008, 09,00 în sala 131 a Tribunalului București -Secția a VII a Comercială.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut următoarele:

Prin incheierea de sedinta din data de 12.06.2007 Tribunalul București -Secția a VII-a Comercială, a admis cererea, în temeiul art 32 din lege a deschis procedura generală împotriva debitorului și a desemnat administrator judiciar care a depus la dosar Tabelul Definitiv cuprinzand toate creantele inregistrate impotriva averii debitoarei.

Debitorul, prin reprezentant, a depus la dosar planul de reorganizare. Potrivit art. 98 alin 1 din lege, câte o copie de pe planul propus a fost depusă la oficiul registrului comerțului și a fost comunicată administratorului judiciar și comitetului creditorilor.

Prin încheierea de ședință din 12.02.2008 judecătorul-sindic a dispus în sarcina administratorului judiciar convocarea ședinței prevăzută de articolul 98 alin 2 din lege. Administratorul judiciar, prin reprezentant a convocat pentru acest termen, prin Buletinul procedurilor de insolvență ședința prevăzută la art.98 alin 2 din lege, în care judecătorul sindic a audiat, potrivit art. 98 alin 2, persoanelor citate prezente la ședință cu privire la planul de reorganizare propus de debitor.

Potrivit art.98 alin 3 din lege, judecătorul-sindic va putea admite un plan propus de părțile legal îndreptățite, care conține toate informațiile prevăzute de prezenta lege.

Având în vedere că planul este propus de către debitor, una din categoriile de persoane prevăzute de articolul 94 alin 1 din lege, conține informațiile prevăzute de articolul 95 din lege, în baza articolului 98 alin.3 din Legea 85/2006, se va admis planul de reorganizare a debitorului - SRL propus de către acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recurenții creditori - SRL și - -.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta - creditoare - SRL aceasta deși legal citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei nu s- conformat acestei obligații legale și urmează, ca în baza articolului 20 alin. 3 din legea 146/1997, Curtea să anuleze recursul ca netimbrat.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta creditoare - -.

Împotriva sentinței 1118/11.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială aceasta apreciază soluția instanței de judecată ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Din analiza planului de reorganizare propus de catre debitoare, judecătorul-sindic a trecut peste sustinerile referitoare la faptul ca planul de

reorganizare nu cuprinde perspectivele de redresare a debitoarei si o analiza a criteriilor in raport de care se apreciaza perspectivele de redresare, deci nu indeplineste conditiile imperative si restrictive ale legii.

De asemenea, in plan nu se precizeaza care este modalitatea de selectie, desemnare si inlocuire a administratorilor si a directorilor, debitoarea limitandu-se la precizarea ca "se are in vedere păstrarea echipei mangeriale a personalului firmei".

In cadrul procedurii generale de insolventa deschise impotriva debitoarei S:L recurenta deține calitatea de creditor chirografar si, in conformitate cu prevederile planului de reorganizare propus, "Creditorii " vor primi 20 % din valoarea creanțelor înscrise în tabel". Întrucât nu-și vor putea încasa creanțele în proporție de 100 %, această categorie de creanțe căreia i se adaugă cea bugetară (care va primi 95 % din valoarea creantelor inscrise in tabel) este considerata in conditiile articolului 3 (alin. 21) din lege creante defavorizata, in sensul modificarii cuntumului sumelor inscrise in aceasta categorie.

A aratat judecatorului-sindic ca debitoarea s-a raportat la o valoare a patrimoniului mult mai decat cea reala. Judecatorul-sindic a ignorat un raport de evaluare depus la dosarul cauzei de catre recurentă, respectiv un raport de evaluare intocmit in anul 2006 la cererea debitoarei, pentru aceleasi bunuri (raport care a fost agreat de o banca imprumutatoare). Daca

evaluarea bunurilor debitoarei ar fi fost corecta in planul de reorganizarea atacat, s-ar fi ajuns la o valoare cu cel putin 80% mai mare daca se are in vedere datele cuprinse in raportul de evaluare mentionat, respectiv 5.000.000 euro.

Recurenta mai arată că procentul de doar 20% din totalul creantei pe care, fiecare creditor chirografar il va incasa pana la sfarsitul anului 2010 a rezultat dintr-o evidentă subevaluare a bunurilor debitoarei, așa cum rezultă din rapoartele de evaluare depuse la dosar. Nu in ultimul rand, o alta critica pe care a adus-o planului de reorganizare propus si peste care a trecut judecatorul-sindic, consta in stipularea descarcarii de gestiune a administratorului debitoarei si a membrilor grupurilor de interes economic, cu toate ca se urmareste o acoperire a creantelor creditorilor doar in proportie de 20%.

Intimata - creditoare BANCA ROMÂNA DE DEZVOLTARE - G - a depus întâmpinare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate reține că prin sentința 1118/11.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul-sindic a admis în condițiile articolului 98 alin. 3 din Legea nr.85/2006 planul de reorganizare propus de debitoarea - SRL și a dispus în continuare, ca administratorul judiciar să procedeze conform dispozițiilor articolului 99 din legea 85/2006.

Referitor la operațiunile succesive ce trebuie parcurse până la votarea și confirmarea planului legea prevede obligativitatea respectării anumitor cerințe și etape.

Procedura aprobării planului debutează cu formalitatea comunicării acestuia persoanelor prevăzute de lege, depunerea lui la grefa tribunalului și la registrul comerțului.

A doua cerință se referă la convocarea ședinței de admitere sau de respingere a planului în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului la tribunal.

La această ședință vor fi citați pe lângă persoanele care au propus planul (debitorul) administratorul judiciar și toți creditorii. Toți cei citați au dreptul să fie ascultați cu privire la admiterea sau respingerea planului.

Următoarea etapă a succesiunii operațiunilorpremergătoarevotării planului o constituie admiterea sau respingerea planului propus.

Pentru a fi admis planul trebuie propus de o persoană având calitate în acest sens și să cuprindă toate informațiile cerute de lege.

Judecătorul-sindic va admite un plan de reorganizare care formal îndeplinește condițiile legale.

În acest caz stadiul operațiunilor parcurse a ajuns până la această etapă.

Urmează ca în conformitate cu dispozițiile articolelor 99, 100, 101 din legea nr.85/2006 să fie parcurse și celelalte etape referitoare la convocarea adunării generale creditorilor, votarea planului și confirmarea acestuia.

Până la etapa parcursă până în momentul pronunțării sentinței recurate, nu se pot verifica decât dacă s-au respectat cerințele legale impuse de articolul98 din legea nr.85/2006, cerințe prealabile votării planului.

Orice critică adusă acestei sentințe trebuie să se refere la aspecte cu privire la respectarea acestor cerințe prealabile.

Criticile aduse de recurenta creditoare acestei sentințe nu sunt cu referire strictă la cerințele prealabile votării planului în condițiile articolului 98 din Legea nr. 85/2006 întrucât în această etapă judecătorul-sindic verifică doar formal dacă planul conține informațiile prevăzute de lege, urmând ca celelalte etape să fie respectat conform articolelor 99,100, 101 din Legea nr.85/2006.

Întrucât motivele de recurs invocate de recurentă nu se circumscriu dispozițiilor articolului 98 din legea nr.85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - - I și recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1118/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL B PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR și prin administrator special G și intimatele creditoare BANCA ROMÂNA DE DEZVOLTARE - G - și - SRL. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2/ 9.06.2009

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Ana Maria State Ungureanu
Judecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Bucuresti