Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 820/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA
SECȚIA COMERCIAL Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR. 820
Ședința public din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECTOR: - - -
JUDECTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 536 din 24 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimat A, reprezentat prin lichidator judiciar Casa de Insolvenț
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care vzând c s-a solicitat judecarea în lips potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedur civil, instanța, considerând pricina lmurit, rmâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința comercial nr. 536 din 24 martie 2009 pronunțat în dosarul nr- judectorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-, descrcându-l pe lichidatorul judiciar Casa de Insolvenț A de orice îndatoriri și responsabilitți cu privire la procedur, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați. De asemenea, tribunalul a aprobat cheltuielile de procedur avansate de ctre practician în sum de 13,20 lei, precum și onorariul de 3.500 lei, plus, pentru întreaga perioad de administrare a procedurii, dispunând eliberarea acestora din fondul de lichidare. Totodat, judectorul-sindic a notificat hotrârea debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvenț.
Pentru a hotrî astfel prima instanț a reținut c prin sentința comercial nr. 1871 din 24 septembrie 2008 fost admis cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și faț de debitoarea A s-a deschis procedura de insolvenț prevzut de Legea nr. 85/2006, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat Casa de Insolvenț
Având în vedere c toate demersurile efectuate de ctre practician pentru identificarea eventualelor bunuri ale debitorului au rmas fr rezultat, astfel cum rezult din raportul de activitate prezentat în ședința din 24 februarie 2009 și c în cauz nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea insolvenței, dat fiind faptul c creditorii nu doresc s suporte avansarea sumelor corespunztoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continurii procedurii, tribunalul a considerat c în speț sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din acest act normativ.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Prima instituție creditoare a solicitat modificarea hotrârii atacate în sensul dispunerii ctre lichidator s formuleze o acțiune în atragerea rspunderii fostelor organe de conducere a societții în temeiul art. 138 din Legea insolvenței, fr cheltuieli de judecat, pentru urmtoarele motive:
Potrivit art. 2 din acest act normativ, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenț, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de msuri și diligențe în vederea îndeplinirii respectivului scop. Dac în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmribile care s acopere pasivul debitoarei, dac din evidențele contabile rezult c nu au rmas bunuri în inventar, dac se constat cu certitudine c nu sunt persoane crora s le poat fi imputat provocarea strii de insolvenț, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiat pe art. 131 din lege.
În primul rând trebuie remarcat c în raportul privind cauzele și împrejurrile care au dus la apariția strii de insolvenț (art. 20 alin. 1 lit. b) se arat c nu exist acte contabile și c astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societții și nici vinovția fostului administrator, ceea ce, în opinia creditoarei, constituie un motiv suficient ca lichidatorul judiciar s formuleze o acțiune în atragerea rspunderii acestuia, constatând c chiar lipsa actelor duce la aceast situație de imposibilitate a derulrii procedurii, aspect reținut în mod eronat de ctre tribunal.
În conformitate cu prevederile art. 5, organele care aplic procedura sunt judectorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind s asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedur.
Este adevrat c art. 131 statueaz c, în orice stadiu al procedurii prevzute de prezenta lege, dac se constat c nu exist bunuri în averea debitorului ori c acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare, judectorul-sindic va putea da o sentinț de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Îns, potrivit art. 59 alin. 1, administratorul judiciar sau, dup caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judectorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurrilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor crora le-ar fi imputabil. Se poate observa, așadar, c legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurrilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor crora le-ar fi imputabil, fr a face nicio diferenț cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilitții debitoarei falite.
Lipsa actelor contabile și neținerea contabilitții potrivit dispozițiilor legale echivaleaz cu o prezumție de ducere a societții în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de înclcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicat, art. 11 alin. 4 din Legea contabilitții, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercial se supune regulilor mandatului (art. 1540 din Codul civil). Faptul c aceste dispoziții sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea nr. 85/2006 nu împieteaz asupra rspunderii administrative întrucât aceast lege este special doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general în art. 138 sunt detaliate ca și modalitți de svârșire în legile speciale indicate mai sus, fiind lipsit de rațiune juridic reluarea acelorași fapte în cuprinsul Legii insolvenței din moment ce ele sunt enunțate și definite în legile speciale, iar potrivit principiuluispecialia generalibus derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la rspunderea administrativ faț de cele generale ale Legii nr. 85/2006.
Pe de alt parte, trebuia analizat eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovrii art. 138, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectat o dispoziție imperativ a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizrii scopului declarat al legii. Dat fiind faptul c rspunderea administratorilor pentru ajungerea societții comerciale în insolvenț este cea reglementat de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurrilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor crora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea rspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligenț în conducerea activitții societții.
În drept a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2. art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicat, art. 11 alin. 4 din Legea contabilitții, art. 1540 din Codul civil, art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedur civil.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotrârii atacate și, pe cale de consecinț, continuarea procedurii de lichidare pân la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea A le are de achitat creditorilor, fr cheltuieli de judecat.
În fapt, prima instanț a admis propunerea administratorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de insolvenț, reținând în motivare c propunerea practicianului este fondat întrucât în raportul final acesta a artat c în patrimoniul falitei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, în opinia sa neexistând elemente care s susțin ideea c situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor svârșite de ctre foștii administratori.
Tribunalul a pronunțat o hotrâre cu înclcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauz. Astfel, ideea principal care se desprinde din contextul supus judecații este c, dac ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de ctre creditori), continuarea procedurii s-ar fi impus, atât potrivit Legii nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevzute, cât și în interesul creditorilor. Faț de lipsa fondurilor necesare continurii procedurii colective este de reținut c ele puteau fi obținute fcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din lege, care prevede în mod explicit c în lipsa disponibilitților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plțile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioad de cel puțin 3 luni, aprobat de judectorul-sindic. Totodat, în condițiile în care instituția recurent ar fi avansat sume pentru continuarea lichidrii, astfel cum i s-a solicitat, creanța Autoritții pentru Valorificarea Activelor Statului B, a crei recuperare se dovedește dificil și la cuantumul actual, s-ar fi mrit, devenind și mai greu de acoperit. de ctre creditori a sumelor necesare continurii procedurii nu trebuie s fie în mod imperios "amendat" cu pronunțare hotrârii de închidere în temeiul art. 131, dispozițiile legale neprevzând acest lucru. Referitor la posibilitatea continurii procedurii de lichidare judiciar recurenta învedereaz faptul c soluția era formularea unei cereri de chemare în judecat având ca obiect atragerea rspunderii patrimoniale a persoanelor care au fcut parte din conducerea societții, pentru a se atrage la masa credal sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, practicianul având datoria de a cuta modalitți de recuperare a patrimoniului pentru a putea plti cât mai multe dintre creanțele declarate.
Pornind de la însși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei faț de Casa de Asigurri de Sntate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezint, de fapt, gsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovat de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute ctre casa de asigurri, o înclcare flagrant și constant a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificat, conform crora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a crui existenț cert se stabilește prin constatarea de ctre judectorul-sindic nu numai a faptului c societatea a ajuns în încetare de plți, ci și a împrejurrii c obligațiile faț de creditori nu pot fi pltite integral din averea debitoarei. Având în vedere contextul prezentat, recurenta consider c practicianul nu a aplicat corect regulile rspunderii instituite de art. 138 și urm din Legea nr. 85/2006. Este evident c aceste fapte trebuie privite în contextul strii de insolvenț a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societții în încetare de plți. S-a apreciat c prin aceste fapte debitoarea a fost lipsit de lichiditți pentru c a fost administrat cu rea-credinț sau cu neglijenț, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care s poat s-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societții în incapacitate de plat, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culp și de cauzalitate între fapt și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judectoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmpltor, în cadrul art. 25 din legea menționat, prima dintre atribuțiile lichidatorului const în examinarea activitții debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amnunțit asupra cauzelor și împrejurrilor care au dus la insolvenț, cu menționarea persoanelor crora le-ar fi imputabil, aceast analiz realizat de ctre un specialist constituind premisa declanșrii unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedur civil, precum și art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimat, legal citat prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvenț, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedur civil, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constat c acestea sunt nefondate, urmând s le resping ca atare, având în vedere urmtoarele considerente:
În speț nu este incident cazul de recurs prevzut de pct. 9 al art. 304, hotrârea de închidere a procedurii insolvenței faț de debitoarea A efiind lipsit de temei legal ori dat cu înclcarea sau aplicarea greșit a legii, cum fr temei susțin instituțiile creditoare.
Astfel, faț de cele artate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvenț A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de prim instanț în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvenț declanșat în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A întrucât societatea falit nu mai desfșoar nicio activitate, nu dispune de lichiditți pentru îndestularea creditorilor și c în averea sa nu exist niciun bun care s poat fi valorificat, în mod corect judectorul-sindic a fcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționat, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statueaz fr echivoc c în orice stadiu al procedurii prevzute de Legea nr. 85/2006, modificat, judectorul-sindic va da (și nu c "va putea da", cum eronat afirm creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A) o sentinț de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dac se constat c nu exist bunuri în averea debitorului ori c acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare.
Având în vedere faptul c niciunul dintre creditori, deși notificați de ctre practician, nu s-a oferit s avanseze sumele corespunztoare pentru continuarea administrrii procedurii de insolvenț faț de societatea debitoare, în mod legal prima instanț a fcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentelor fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvenț legiuitorul a avut în vedere faptul c dac se constat c nu exist bunuri în averea debitorului ori c acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare nu se mai justific menținerea procedurii deschis. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezid în aceea c scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constat c nu se vor putea achita nici mcar cheltuielile administrative generate de desfșurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvenț. Din dispozițiile legale mai sus redate rezult fr dubiu c pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ dou condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul c niciun creditor nu se ofer s avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speț, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditorii, deși legal notificați de ctre practician pentru a arta dac înțeleg s avanseze sumele necesare continurii administrrii procedurii (filele 195-197) nu au rspuns acestei solicitri.
În atare condiții în mod corect judectorul-sindic a fcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu exist bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrrii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare.
În esenț, singurele critici aduse de cele dou recurente sentinței comerciale nr. 536 din 24 martie 2009 Tribunalului Arad se refer la neantrenarea rspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, îns ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificat, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane crora le-ar fi imputabil apariția strii de insolvenț a debitorului, de regul, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judectorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoan juridic, ajuns în stare de insolvenț, s fie suportat de membrii organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și de orice alt persoan care a cauzat starea de insolvenț a debitorului, prin una dintre urmtoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au fcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitți care ducea, în mod vdit, persoana juridic la încetarea de plți; d) au ținut o contabilitate fictiv, au fcut s dispar unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mrit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruintoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetrii de plți; g) în luna precedent încetrii plților, au pltit sau au dispus s se plteasc cu preferinț unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin. 1, dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea în rspundere împotriva persoanelor la care se refer alin. 1 și aceasta ameninț s se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Casa de Insolvenț A, desemnat s administreze procedura de insolvenț faț de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea rspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor (care a fost desemnat prin încheierea de ședinț din 24 februarie 2009 și din care fceau parte și cele dou instituții recurente, iar președinte era chiar Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A), nu a cerut judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea în rspundere pe motiv c administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori c acesta a omis s formuleze cererea de atragere a rspunderii împotriva persoanelor la care se refer alin. 1 al art. 138 și aceasta ameninț s se prescrie.
Pe de alt parte, recurentele au avut cunoștinț despre intenția lichidatorului judiciar de a propune închiderea procedurii colective faț de debitoarea A, fiind notificate în acest sens de ctre practician, așa cum s-a artat mai sus, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speț nu s-a pus problema antrenrii rspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarele nu au indicat care ar fi probele din care ar rezulta c debitoarea ar avea creanțe de recuperat sau ce anume consider c mai trebuia fcut în concret în cauz.
Este adevrat c în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplic procedura sunt instanțele judectorești, judectorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind s asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Îns, aceasta nu înseamn c în mod automat practicianul trebuie s solicite atragerea rspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dat textului legal de ctre recurente fiind una eronat, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea msur. Or, în cauz, chiar dac nu a fost cerut de ctre lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, s solicite judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea de atragere a rspunderii prevzut la alin. 1, respectiv dac practicianul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea și rspunderea persoanelor la care se refer alin. 1 ameninț s se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Într-adevr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicat, rspunderea pentru organizarea și ținerea contabilitții revine administratorilor, care au obligația gestionrii patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societților comerciale statueaz c dministratorii sunt solidar rspunztori faț de societate pentru: a) realitatea vrsmintelor efectuate de asociați; b) existența real a dividendelor pltite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotrârilor adunrilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în rspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societții, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizrii judiciare și a falimentului, republicat, în prezent Legea nr. 85/2006. Îns, noua Lege a insolvenței reglementeaz expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a rspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauz, comitetul creditorilor dac, în prealabil, a solicitat judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea, întrucât practicianul a omis s indice în raportul su asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori acesta a omis s formuleze acțiunea în rspundere împotriva persoanelor la care se refer alin. 1 al art. 138 și aceasta ameninț s se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numrul redus de creditori înscriși la masa credal, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerut în mod expres de lege pentru aceast solicitare decât în situația de excepție la care s-a fcut referire mai sus, iar pe de alt parte, legiuitorul a artat fr echivoc c pentru a se putea cere de ctre comitetul creditorilor autorizarea judectorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul s omit s indice în raportul su asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic, fie ca practicianul s omit s formuleze acțiunea prevzut la alin. 1 și rspunderea persoanelor s amenințe s se prescrie, condiții care, în speț, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprins în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile ulterioare, nu poate fi interpretat în sensul dorit de recurente, ea reglementând doar faptul c acțiunea în rspundere aparține și creditorilor societții, care îns, o vor putea exercita numai în condițiile prevzute de actuala Lege a insolvenței.
Nici critica recurentei Administrația Finanțelor Publice A referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurrile care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiat întrucât un asemenea document a fost întocmit și prezentat judectorului-sindic, el fiind anexat raportului de activitate la termenul din 2 decembrie 2008 (filele 168-176), iar ulterior, la 24 februarie 2009, fost depus și o completare la acesta ca urmare a intrrii în posesia actelor contabile ale debitoarei (fila 184), înscris prin care practicianul a învederat c nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea insolvenței.
Chiar dac scopul dispozițiilor articolului de mai sus este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedur special prin care s-și poat acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societții în stare de insolvenț, afirmațiile Autoritții pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culp și de cauzalitate între fapt și prejudiciu nu au nicio baz legal. Acțiunea în rspundere civil delictual fundamentat pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolvenț a societții comerciale, asociat cu svârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor. Rspunderea civil întemeiat pe art. 138, fiind o rspundere civil delictual special (atipic) trebuie s fie îndeplinite condițiile generale ale rspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevzute de aceast norm s rspund cu averea persoan pentru datoriile societții pe care au condus-o, și anume: fapta respectiv s fi condus la ajungerea societții în stare de încetare de plți, prin aceast fapt s se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comis și prejudiciu s existe o legtur cauzal, un raport de cauzalitate, în sensul c acea fapt a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovția autorului.
Este adevrat c practicianul nu a menționat persoanele din vina crora nu au fost pltite contribuțiile la Casa de Asigurri de Sntate A, a crei creanț a fost preluat de ctre instituția menționat, dar aceasta nu poate duce la admiterea cii de atac în sensul continurii administrrii procedurii de insolvenț pentru c, pe de o parte, în speț sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii, iar pe de alt parte, creditoarea nu a criticat acest aspect în fața tribunalului, el fiind invocat pentru prima dat în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedur civil.
Deși Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile ulterioare, Codul comercial și Codul civil statueaz c mandatarul este rspunztor nu numai pentru dol, ci și de culp comis în executarea însrcinrii, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros rspunderea mandatarului este apreciat cu mai mult rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și c obligațiile și rspunderea administratorilor unei societți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speț nu se pune problema rspunderii fostului administrator social faț de societatea falit pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de creditoare prin cererile de recurs, ci de posibilitatea atragerii rspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Cu toate c statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a crui existenț cert este stabilit prin constatarea faptului c societatea debitoare a ajuns în încetare de plți și c împotriva acesteia a fost declanșat procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedat de Casa de Asigurri de Sntate A nu constituie o premis suficient care s determine instanța s oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, aceast form de rspundere neputând fi dispus decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de faț, așa cum s-a artat mai sus, nu se regsesc.
Chiar dac sentința tribunalului nu poate fi atacat cu apel, ceea ce face ca în speț s fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedur civil, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea s examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamn c un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru c instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie s procedeze la o judecat din nou a procesului, ci numai s verifice dac hotrârea primei instanțe a fost sau nu pronunțat cu respectarea legii, acest examen urmând s fie fcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Îns, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine public, asemenea motive nefiind identificate în speț.
Faț de cele reținute, sentința atacat fiind temeinic și legal, iar recursurile creditoarelor nefondate, vzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedur civil, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrant din prezenta decizie.
Vzând c nu s-au solicitat cheltuieli de judecat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 536 din 24 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimat A, reprezentat prin lichidator judiciar Casa de Insolvenț
Fr cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red. - 24.06.2009
Tehnored. - 25.06.2009/2 ex.
Prim instanț: Tribunalul Arad
Judector-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
