Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 900/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 900
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C‑S, cu sediul în Reșița,-, județul C‑S împotriva sentinței civile nr. 449/JS din 15 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C‑S privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar, cu sediul în Reșița,- a,. 2, județul C‑
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă,
CURTEA
Constatând că prin sentința civilă nr. 449/JS din 15 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C‑S s‑a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și s‑a dispus închiderea procedurii insolventei față de debitoarea, radierea debitoarei din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, s‑a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență,
Având în vedere că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, creditoarea C‑S, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii ca fiind nelegală și netemeinică iar pe fond dispunerea antrenării răspunderii materiale a administratorului societății debitoare, numitul și obligarea acestuia la plata sumei de 3.536 lei, reprezentând creanțe bugetare, cu motivarea că:
Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a obținut toate documentele contabile;
Acesta a formulat cerere de antrenarea răspunderii materiale, considerând că de situația creată se face vinovat administratorul social dar aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 57/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul C‑S;
Lichidatorul judiciar avea obligația să promoveze toate căile de atac împotriva sentinței civile nr. 57/24.01.2008 întrucât instituția creditoare nu avea calitate procesuală pentru a promova calea de atac, calitate procesuală activă pentru atragerea răspunderii materiale, în conformitate cu art.138 alin. 1 -3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, republicată, o are în principal lichidatorul judiciar iar în subsidiar comitetul creditorilor;
Se menționează că recurenta nu a intrat în posesia sentinței menționate, întrucât aceasta nu a fost comunicată, lichidatorul judiciar a apreciat conform raportului final de lichidare, că pentru situația creată se face vinovat administratorul social, întrucât acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în consecință fiind întrunită condiția prevăzută de dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Văzând că în cauză nu s‑a formulat întâmpinare cu privire la motivele de recurs,
Reținând că în cauză s‑a pronunțat o hotărâre de închidere a procedurii, în condițiile în care astfel cum însăși recurenta susține, pe parcursul acesteia, a fost formulată o cererea pentru angajarea răspunderii administratorului social de către lichidatorul judiciar, care însă a fost respinsă,
Considerând că hotărârea pronunțată cu privire la cererea formulată de către lichidatorul judiciar nu trebuia comunicată creditoarei recurente, în condițiile în care chiar aceasta admite că nu avea calitatea procesuală de a promova recurs, că faptul necomunicării hotărârii și atitudinea lichidatorului judiciar care nu a promovat recurs, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii prin care a fost închisă procedura,
Că, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele anume prevăzute de lege, poate fi exercitată numai în cadrul procedurii insolvenței, la sesizarea administratorului judiciar sau a lichidatorului, a comitetului creditorilor sau a creditorilor personal, când comitetul nu a putut fi constituit, astfel ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de aceștia, umele depuse intrând în averea debitorului spre a fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare în vederea continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului,
Că o astfel de cerere nu poate fi formulată și soluționată decât anterior pronunțării în primă instanță a hotărârii de închidere a procedurii deoarece prin hotărârea respectivă judecătorul‑sindic este descărcat, sub condiția rămânerii irevocabile a hotărârii, de îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură, potrivit art. 136 din lege,
Că o atare cerere, în mod sumar formulată de către creditoarea recurentă prin declarația de recurs, nu constituie un motiv pertinent de recurs împotriva hotărârii prin care, în temeiul art. 131 din lege, s‑a dispus închiderea procedurii,
Că prin urmare, recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C‑S, cu sediul în Reșița,-, județul C‑S împotriva sentinței civile nr. 449/JS din 15 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C‑S privind pe debitoarea, prin lichidator judiciar, cu sediul în Reșița,- a,. 2, județul C‑
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Tehnored.
2 ex./19.11.2008
Prima instanță: Tribunalul C‑
Judecător
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu