Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 898/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 898
Ședința publică din 21.10.2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 623 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditorii intimați T, Banca Românească A, Primăria Municipiului A, Direcția Generală a Finanțelor Publice A, și debitoarea intimată Internațional A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru lichidatorul judiciar, iar pentru creditoarea intimată Banca Românească Sucursala A, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta creditoarei intimate arată că se opune ca pricina să fie lăsată la a doua strigare solicitând judecarea cauzei.
Se constată depuse la dosar, la data de 30.09.2008, întâmpinări de către lichidatorul judiciar și creditoarea intimată Banca Românească Sucursala A, iar la data de 16.10.2008, recurentul a depus la dosar originalul chitanței de plată a taxelor judiciare de timbru aferente recursului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea excepției de necompetență materială invocată de recurent, iar pe fond, respingerea recursului conform motivelor detaliate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta creditoarei intimate solicită respingerea recursului ca nelegal și neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 623 din 19 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Arads -a respins declarația de creanță formulată de creditoarea
S-au admis cererile formulate de debitoare, prin lichidatorul judiciar Activ Grup în contradictoriu cu creditorul Banca Românească, Sucursala
S-a dispus radierea tuturor sarcinilor înscrise în CF 9166 A, nr. topo 2613/a de sub B 18-24 și de sub C 8-10.
S-a dispus evacuarea necondiționată din imobilul situat în A,-, jud. A, înscris în CF 9166 A, nr. topo 2613/a a comodatarului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 12.05.2008 s-a înregistrat la Tribunalul Arad, prin serviciul Registratură al instanței declarația de creanță formulată de creditorul T, pentru creanța în sumă de 2.928,18 lei, reprezentând marfă neplătită, conform facturii Seria -, nr. - din data de 28.10.2005, depusă în probațiune (fila 430).
Creditoarea a arătat că pentru plată, debitoarea a emis și i-a predat Biletul la Ordin emis în data de 23.09.2005, pentru suma de 4.710,08 lei, scadent la 14.11.2005 pe care îl depune la dosar în probațiune. Acest bilet, a susținut creditoarea, nu a fost introdus la plată, la cererea clientului, pentru că nu ar avea bani.
Analizând cererea, judecătorul sindic a constatat că această creditoare nu s-a aflat evidențiată în contabilitatea debitoarei, tocmai pentru că i s-a pus la dispoziție un titlu de valoare valabil care putea fi utilizat ca și instrument de plată, însă creditoarea nu a efectuat încasarea efectivă a sumei datorate.
Judecătorul sindic a mai constatat că creditoarea nu a făcut nici-o dovadă privind "rugămintea clientului" de a nu introduce la plată biletul la ordin, astfel că nu va putea reține această formulare, mai ales că modalitatea de prezentare la plată a acestuia este strict și clar reglementată de art.24 și 41, alin. 1 din Legea nr. 58/1934, modificată și republicată, astfel că propria culpă nu poate fi invocată în apărare.
Pe de altă parte, judecătorul sindic constată că, în condițiile în care în buletinul procedurilor de insolvență au fost publicate toate chestiunile legate de insolvența acestei debitoare, inclusiv citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 7, alin 1 și 2, din Legea nr. 85/2006, procedură devenită obligatorie-începând cu data de 101.01.2008, creditoarea putea lua la cunoștință despre procedură și, în termenul legal, putea să formuleze această cerere. Neprocedând în acest fel, prezenta declarație de creanță apare ca tardivă și pe cale de consecință, a fost respinsă.
In privința cererilor lichidatorului judiciar cuprinse în raportul său de activitate, respectiv radierea sarcinilor asupra imobilului vândut în cadrul procedurii, potrivit disp. art. 53, judecătorul sindic a constatat că nici una dintre părțile prezente, respectiv Banca Românească, în favoarea căreia au fost înscrise ipotecile de sub C 8-10 din CF 9166 A și sarcinile de sub B 18-20, în calitate dublă, de comodatar și administrator special, nu au formulat obiecțiuni.
Având în vedere dispozițiile legale aplicabile în materie, potrivit cărora "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale.sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție de orice fel, sau măsuri asigurătorii", coroborând aceste prevederi cu dispozițiile art. 120, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și dispozițiile art. 516-518 cod procedură civilă, dispoziții cu care Legea insolvenței se completează, potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, s-a admis cererea și s-a dispune radierea tuturor sarcinilor înscrise în CF 9166
Având în vedere aceleași dispoziții ale art. 53 și 120, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, precum și pe cele ale art. 519, alin. 1 cod procedură civilă, judecătorul sindic va admite cererea lichidatorului și va dispune evacuarea necondiționată a comodatarului din imobilul situat în mun. A,-, jud. A, imobil înscris în CF 9166 A, cu atât mai mult cu cât acesta s-a obligat, prin contractul de comodat din data de 01.10.2007, art. 4, lit. c), să evacueze imobilul după vânzarea sa la licitație, cunoaște despre licitație fiind prezent și în plus, a fost somat de către lichidatorul judiciar să evacueze imobilul. Potrivit acelorași prevederi contractuale, judecătorul sindic a constatat că din momentul vânzării bunului la licitație, respectiv din data de 04.04.2008, contractul de comodat a încetat, prin convenția expresă a părților, iar comodatarul deține spațiul, începând cu 4 aprilie 2008, fără titlu valabil.
Văzând și dispozițiile art. 480 Cod Civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței comerciale atacate cu nr. 623/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul -, în sensul respingerii în integralitate a cererilor lichidatorului judiciar; Suspendarea executării prezentei Sentințe Comerciale pe perioada judecării prezentului recurs; Cu cheltuieli de judecată.
În motivare recurentul a arătat că într-adevăr, cu privire la imobilul din CF 9166 s-a organizat o licitație publică, în urma căreia a fost desemnat drept adjudecatar al licitației numita pentru prețul de 460.000 lei.
Conform Regulamentului de Organizare a Licitației:
"Plata prețului poate fi efectuată astfel: integral, în termen de 30 de zile calendaristice de la data licitației (exclusiv ziua licitației); la solicitarea adjudecatarului, în termen de 60 de zile calendaristice (exclusiv ziua licitației), cu acordul expres al lichidatorului și al creditorului ipotecar, Banca Românească SA."
De asemenea, în cadrul aceluiași Regulament menționat mai sus se prevede că:
"Dreptul de proprietate asupra bunului imobil trece asupra cumpărătorului la data ații prețului și remiterii actului de adjudecare"
Dar având în vedere că, prin cererea lichidatorului nu s-a solicitat sub nici o formă a se constata legalitatea acestei licitații publice, și mai precis finalizarea ei în sensul achitării în integralitate a prețului în termenul legal și astfel validarea acestei proceduri execuționale de licitație publică, Tribunalul Arada trecut " cu lejeritate" peste aceste chestiuni prealabile, și fără a mai ridica nici un fel de obiecțiuni.
Trebuie avut în vedere faptul că tot în acest regulament se menționează că: "Garanția depusă nu se restituie în următoarele situații:, fiind declarat adjudecatarul contractului, nu achită prețul în termenul stabilit prin prezentul Regulament."
Așadar, având în vedere că termenul de plată de 30 de zile a expirat, cât și faptul că acordul expres al creditorului ipotecar nu a fost dat, lichidatorul care s-a ocupat de organizarea licitației publice este obligat să constate că Licitația Publică cu privire la acest imobil trebuie reluată, și pe cale de consecință, Procesul Verbal de Licitație - încheiat (chiar și în măsura în care ar fi fost valabil la momentul emiterii sale) nu își mai "duce efecte în prezent.
Chiar dacă aceste elemente nu au fost prezentate Tribunalului Arad, instanța, în baza rolului activ trebuia să studieze temeinicia cererii formulate în fața sa, mai mult temeinicia cât și valabilitatea actelor în baza cărora a fost formulată această cerere.
Tribunalul Arad și-a întemeiat hotărârea de radiere pe prevederile art. din Legea 85/2006.
Mai poate fi vorba de o înstrăinare atât timp cât adjudecatarul nu s-a conformat obligații imperative impuse de Regulamentul de licitație (neachitând prețul în termenul menționat) și astfel anulând întreaga Licitație și împiedicând transferul dreptului de proprietate către adjudecatar???
Fără doar și poate că nu.
Tribunalul Arad, studiind cu mat multă atenție piesele dosarului ar fi trebuit să observe că prețul la care s-a obligat adjudecatarul nu a fost achitat în termenul obligatoriu menționat în Regulament, și pe cale de consecință, pe lângă faptul că toate sumele achitate în acest sens urmează să fie pierdute, și că trebuie efectuată o nouă licitație publică, principalul efect este că licitația care a avut loc la data de 04.04.2008 nu mai produce nici un fel de efect.
În ceea ce privește cererea de evacuare a subsemnatului, se poate observa că aceasta a fost admisă de către Tribunalul Arad în baza art. 53 și 120 din Legea 2006, cât și ale art. 519 alin. 1 Cod procedură civilă.
- Art. 53 din Legea 85/2006 se referă la dobândirea liberă de sarcini a imobilului.
Lăsând la o parte faptul că acest imobil nu mai poate fi dobândit în mod legal de, contractul de comodat, și în speță locațiunea nu reprezintă o sarcină pentru imobil.
- Art. 120 alin. 1 din Legea 85/2006:
"Lichidatorul va încheia contracte de vânzare - cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) și recipisele vor fi predate judecătorului - sindic".
Se consideră că nu se poate face nici o legătură între acest text de lege și un temei legal pentru a admite o cerere de evacuare a unui locatar.
- Art. 519 alin. 1 Cod procedură civilă:
"Locațiunea și celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în ființă sau, după caz, încetează, potrivit legii."
Acesta este primul temei de drept care are legătură în mod veritabil cu o acțiune evacuare, dar ceea ce a uitat Tribunalul Arad să observe este că instanța competentă să judece o cerere de evacuare cu privire la acest imobil era Judecătoria Arad.
Deși această excepție de necompetență materială nu a fost ridicată de către nici una dintre părți în fața completului de judecată, ea poate fi invocată pentru prima oară și în faza de recurs.
Mai mult, nici unde în sentința comercială atacată prin prezentul recurs, și nici în dosarul căruia îi aparține această sentință comercială nu s-a putut găsi a fi formulată de către Activ Grup: încetarea contractului de comodat în baza căruia subsemnatul domiciliez imobil, contract care a fost încheiat pentru o perioadă nedeterminată.
În ceea ce privește suspendarea executării sentinței comerciale atacate prin prezentul recurs, se solicită să se țină cont de elementele indicate mai sus, și mai precis de faptul că evacuarea a fost dispusă de o instanță care nu deținea competența materială să judece o astfel de cerere, cât și de faptul că temeiurile pe care s-a bazat această evacuare sunt fie inexistente, fie nu au legătură cu cauza.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 alin. (3), (6) și (9), art. 3041 din Cod procedură civilă, art. 519 Cod procedură civilă, Legea 85/2006.
Creditoarea intimată Banca Românească Sucursala Aaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal si neîntemeiat întrucât motivele prevăzute la art. 304 pct. 6 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă, invocate ca temei de drept nu sunt îndeplinite, deoarece motivele invocate de recurent în susținerea recursului nu au legătură și nu au făcut obiectul sentinței comerciale atacate prin prezentul recurs;
Astfel, motivele de recurs invocate de recurent au ca obiect contestarea legalității licitației publice privind vânzarea imobilului situat in situat in A,-, jud. A, înscris in CF 9166 A, nt.topo2613/a de sub B 18-24 si sub C 8-10, modului achitării prețului adjudecării, respectiv al finalizării acestei licitații;
Ori sentința comerciala nr. 623/2008 privește soluționarea cererilor formulate de lichidatorul judiciar prin raportul de activitate, cereri ce au ca obiect radierea tuturor sarcinilor înscrise in CF 9166 A, si evacuarea necondiționata a comodatarului, in speța recurentul;
Contestarea legalității licitației organizate la data de 04.04.2008, precum si a modalității de plata a prețului adjudecării ar fi putut face obiectul unei contestații la executare introduse in termen de 15 zile de la data luării la cunoștința, in cazul de fata recurentul fiind prezent la licitație, situație consemnata si in considerentele sentinței comerciale atacate prin prezentul recurs; mai mult decât atât dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu prevederile art. 518 alin.4 Cod procedură civilă stabilesc in mod imperativ ca bunurile înstrăinate de lichidator in exercițiul atribuțiunilor sale prevăzute de prezenta lege sunt dobândite libere de orice sarcini;
Recurentul omite cu buna știința faptul ca prin contractul de comodat s-a obligat sa evacueze imobilul după vânzarea sa la licitație, contractul încetând la momentul vânzării respectiv din data de 04.04.2004, prin convenția expresa a pârtilor, recurentul ocupând un imobil fără titlu legal;
Mai mult decât atât recurentul prezent la soluționarea cererilor lichidatorului cuprinse in raportul sau de activitate si care au fost soluționate prin sentința comerciala atacata prin prezentul recurs, nu a avut nici o obiecțiune, situație consemnata in sentința;
Nu sunt îndeplinite condițiile art.304 alin 3 Cod proc.civ deoarece necompetenta materiala a Tribunalului Arad invocată de recurent in soluționare cererii de evacuare nu poate fi reținuta întrucât conform Legii 85/2006 art.25 lit. j și k, toate actele ce privesc patrimoniul debitorului sunt supuse confirmării judecătorului sindic.
Ori în speța de față obiectul dosarului - privește procedura de insolvență a debitoarei Internațional, iar evacuarea solicitată de lichidator privește imobilul înscris în CF 9166 A vândut la licitație în cadrul procedurii prevăzute de legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și, pe cale de consecință soluționarea unei astfel de cereri este de competența Tribunalului Arad în speță a judecătorului sindic.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt al cererii de recurs si anume de se spune suspendarea executării sentinței comerciale nr. 623/2008 pentru motivele invocate in cuprinsul cererii urmează a se respinge ca fiind neîntemeiate si nelegale întrucât așa cum s-a arătat in cuprinsul prezentei întâmpinării motivele invocate sunt întemeiate si nelegale si nu privesc obiectul sentinței atacate, învederându-se că prin formularea acestei cereri de recurs recurentul nu urmărește decât tergiversarea intrării adjudecatarului in posesia imobilului si a încasării de către banca in calitate de creditoare a prețului adjudecării, concluzionând asupra celor arate va solicitam a constata netemeinicia si nelegalitatea recursului si pe cale de consecința sa îl respingeți, sa mențineți ca fiind temeinica și legală sentința comerciala nr.623/2008.
Lichidatorul judiciar a formulat și acesta întâmpinare prin care a arătat că fata de INTERNATIONAL s-a deschis procedura falimentului prin sentința judecătorului sindic nr. 1542/28.05.2007, pronunțată în dosarul nr-, lichidatorului judiciar revenindu-i in tot dreptul de administrare al societății debitoarei.
Se menționează că recurentul a fost prezent la licitația organizată de către lichidatorul judiciar în data de 04.04.2008. în contractul de comodat la art. 4 lit. c) era prevăzut în mod imperativ că acesta are obligația restituirii bunului dat în comodat la data semnării procesului verbal de licitație, iar la art. 6 exista mențiunea ca la data prezentării procesului verbal de licitație comodatarului contractul își înceta efectele.
În consecință, comodatarul avea obligația legală de a pune imobilul la dispoziția lichidatorului judiciar și de a-l părăsi în termenul indicat având în vedere că nu mai deținea nici un titlu valabil pentru a locui în sediul societății.
Mai mult decât atât, a fost prezent și la termenul de judecată din data de 19.05.2008, termen la care s-a pus în discuție evacuarea sa și nu a avut obiecțiuni.
Sentința atacată cuprinde dispoziții referitoare la radierea sarcinilor existente în extras Cf nr. 9166 de A și la evacuarea lui și nicidecum la organizarea licitației care nu a fost contestată de nici o persoană interesată.
Se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și cele ale Legii nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 623 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată Internațional A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup A, și creditorii intimați T, Banca Românească A, Primăria Municipiului A, Direcția Generală a Finanțelor Publice A și
Casează în parte hotărârea atacată în ceea ce privește evacuarea comodatarului pârât și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad, ca instanță de drept comun.
Modifică în parte hotărârea recurată în ceea ce privește radierea sarcinilor înscrise în cartea funciară în sensul că respinge cererea lichidatorului judiciar.
Obligă lichidatorul, ca reprezentant al societății debitoare, la plata către recurent a sumei de 9,825 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. -
Tehnored.
2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:.
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu