Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.92/C/2008 -
Ședința public din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga judector
JUDECTOR: - - -
JUDECTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de debitoarea- J-, RO-cu sediul în O, nr.19,.1, Județ B, în contradictoriu cu intimatul lichidator Bncui cu sediul în O,-, - 4,.7, Județ B, intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ și intimata creditoare - SRL cu sediul în B, cldirea 59, nr.6, sector 6, împotriva sentinței nr.607/F din 14.11.2007 pronunțat de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societți cu rspundere limitat.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint recurenta debitoare - SRL O prin consilier juridic în baza delegației emis de recurent, lips fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei învederându-se instanței c recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitat prin chitanța nr.73-1-76/13.03.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, c recurenta debitoare a depus la dosar în data de 11.01.2008 completare motive recurs, precum și faptul c intimata creditoare a depus la dosar în data de 12.03.2008 o cerere, dup care:
Reprezentantul recurentei debitoare nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consider cauza lmurit și acord cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei debitoare precizeaz c prezentul recurs este întemeiat pe vicii de procedur.
Instanța, precizeaz c completarea recursului este depus la dosar cu depșirea termenului de recurs.
Reprezentantul recurentei debitoare arat c motivele completrii au fost constatate ulterior. Solicit respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, admiterea recursului, fr cheltuieli de judecat, precizând c reaua credinț se poate vedea cu ușurinț.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în comercial d e faț, curtea constat urmtoarele:
Prin sentința nr.607/F din 14.11.2007 pronunțat în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis cererea formulat de creditorul - SRL B, în contradictoriu cu debitorul - SRL
În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe Bncui, care urma a îndeplini atribuțiile prevzute de art. 20 din lege, cu o retribuție ce urma a fi stabilit ulterior pe baz de decont justificativ.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului prin Buletinul Procedurilor de Insolvenț, în vederea efecturii mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței,
A fixat termenul limit pentru depunerea creanțelor la 15 ianuarie 2008, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 12 februarie 2008.
A fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la data de 11 martie 2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 18 martie 2008.
A fixat data ședinței adunrii creditorilor la data de 18 februarie 2008 ora 14 la sediul administratorului judiciar din O,-, -.7, jud. B și convoac creditorii debitorului.
A fixat termen de judecat în cauz pentru data de 30 ianuarie 2008, cam.3, ora 9. dispus trimiterea notificrilor ctre toți creditorii, de ctre administratorul judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea de ctre debitor a unui cont bancar la o banc, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de ctre administratorul judiciar.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere urmtoarele:
Cererea formulat la data de 19.07.2007 de creditorul - având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicat debitorului la data de 23.10.2007 și c nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând c debitorul se afl în încetare de plți, stare de fapt dovedit cu aceea c, debitorul, dup 30 de zile de la s cadenț nu a pltit datoria sa faț de creditor.
Creditorul avea o creanț comercial, cert, lichid și exigibil împotriva debitorului în cuantum de 194.530 lei dovedit cu facturile fiscale depuse la dosar, filele 5-7, carte mare parțial, fila 8 dosar, bilet la ordin, refuzat la plat, filele 10-11-dosar.
Împotriva hotrârii pronunțate de judectorul sindic a declarat recurs, în termen și legal timbrat, recurenta - SRL O, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în senul respingerii cererii introductive.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învedereaz instanței c în mod eronat s-a stabilit prin sentința recurat neachitarea ctre creditoare a unei creanțe în cuantum de 194.530 lei, aceasta cu rea credinț omițând a prezenta instrumente justificative de plat a sumei de 60.000 lei prin OP 361/30.08.2007 și 30.000 lei prin OP 16/21.09.2007, precum și semnarea angajamentului de plat eșalonat a diferenței de creanț.
De asemenea, arat c societatea nu a încetat plțile faț de terți, nefiind în insolvenț, îns datorit necomunicrii conform prevederilor legale a cererii introductive nu a depus contestația la aceast cerere.
Intimata creditoare - SRL B, prin notele scrise înregistrate la data de 12.03.2008 a solicitat respingerea recursului ca lipsit de obiect, deoarece societatea creditoare a renunțat la cererea de deschidere a procedurii depuse în dosar nr- împotriva debitoarei recurente.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține c este fondat, urmând ca în baza prev. art.304 pct.9, 312 Cod procedur civil, rt.8 din Legea 85/2006 s dispun admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii introductive pentru urmtoarele considerente:
Prin cererea introductiv înregistrat la data de 19.07.2007 la Tribunalul Bihor, creditoarea - SRL Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei recurente - SRL O, artând c deține o creanț cert, lichid și exigibil împotriva debitoarei în cuantum de 194.530,50 RON. Ulterior depunerii cererii și deschiderii procedurii prin cererea depus în fața instanței de recurs, creditoarea introductiv a artat c cererea sa a rmas fr obiect, sens în care a depus la dosar o cerere de renunțare la judecat în temeiul prev. art.246 Cod procedur civil.
Conform prev. art.3 din Legea 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaz prin insuficiența fondurilor bnești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumat ca vdit dac debitorul nu a pltit datoria scadent mai mult de 30 zile de la data scadenței.
În speț recurenta, dup data depunerii cererii introductive, dar anterior deschiderii procedurii, a achitat ctre creditoarea introductiv prin OP 361/30.08.2007 suma de 60.000 lei, iar prin OP 16/21.09.2007 suma de 30.000 lei pentru diferenț stabilind împreun cu creditorul o reeșalonare a datoriei, sens în care, ulterior, creditoarea introductiv a artat c înțelege s renunțe la deschiderea procedurii solicitat prin cererea introductiv.
Deoarece debitoarea recurent a rsturnat prezumția de insolvenț reținut în sarcina sa prin hotrârea recurat efectuând dovada existenței disponibilului su bnesc pentru plata datoriilor exigibile, instanța reține c în privința recurentei nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței reglementat de Legea 85/2006.
În consecinț, constatându-se fondate motivele de recurs invocate urmeaz s se dispun admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în totalitate în sensul respingerii cererii introductive și radierii mențiunilor efectuate la registrul comerțului în baza ei.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecat deoarece acestea nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
ADMITEca fondatrecursul declarat de debitoarea recurent- J-, RO-cu sediul în O, nr.19,.1, Județ B, în contradictoriu cu intimatul lichidator Bncui cu sediul în O,-, - 4,.7, Județ B, intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ și intimata creditoare - SRL cu sediul în B, cldirea 59, nr.6, sector 6, împotriva sentinței nr.607/F din 14.11.2007 pronunțat de Tribunalul Bihor,pe care o modific în totalitateîn sensul crespingecererea formulat de creditorul - SRL împotriva debitoarei - SRL O având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.Dispuneradierea mențiunilor înscrise în Registrul Comerțului de pe lâng Tribunalul Bihor efectuate în baza sentinței nr.607/F/14.11.2007 pronunțat de Tribunalul Bihor.
Fr cheltuieli de judecat.
IREVOCABIL .
Pronunțat în ședinț public, azi 13.03.2008.
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECTOR: JUDECTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 18. 03.2008
Jud.fond
Dact.
3 exemplare/ 19 martie 2008
-1 comunicareefectuat și predat la expediție în data de:20 martie 2008.
- Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bihor - O,
str.- -, nr.11, județ
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica