Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 923/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 923/
Ședința publică din 29 iunie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 47/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru debitoarea recurentă prin lichidator, avocat, lipsă creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte probe de administrat în cauză, s-a acordat cuvântul pe fond părții prezente.
Debitoarea recurentă prin lichidator, avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise depuse la dosar și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora depune factura fiscală.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 47/08.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B la raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul din data de 25.09.2008 cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței, declanșată împotriva debitorului - -; în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a închis procedura insolvenței debitoarei - - reprezentată de lichidatorul judiciar și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, Tribunalul Timișa descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați și a dispus notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 08.01.2009 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - -, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, a faptului că nu au fost prezentate acte în termen legal conform art. 131 din Legea nr. 85/2006,
Judecătorul sindic a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 678/09.04.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată și în ziarul "Evenimentul Zilei" din data de 22.05.2008, conform art. 61 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenței.
Astfel, văzând obiecțiunile formulate de AVAS B, la raportul de activitate depus de lichidator, cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței, s-a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât creditoarea a intitulat impropriu raportul de activitate, ca fiind raport final în sensul prevăzut de art. 129 din lege insolvenței, pe care a și întemeiat, în drept obiecțiunile, în speță fiind vorba de un raport pentru închiderea procedurii, întemeiat pe art. 131 din lege. A invocat incidența prevăzută de art. 138 lit. d din legea insolvenței, cu referire la art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că administratorul răspunde față de societate pentru registrele cerute de lege și pentru organizarea și ținerea contabilității, solicitând ca lichidatorul să apeleze la prerogativa, prevăzută de art. 138 alin. 1 de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale, față de persoanele care au cauzat starea de insolvență, iar în caz contrar să fie autorizată creditoarea de a formula o asemenea cerere.
Prima instanță a mai reținut că în fapt, creditoarea nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare cheltuielilor administrative, că cererea formulată de creditor, pentru ca lichidatorul să introducă o astfel de acțiunii, la data acordării cuvântului pe fond 08.01.2009 s-a înscris în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din legea insolvenței, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG 173/2008 publicată în Of. Partea nr. 792/26.11.2008 potrivit căruia numai dacă prin raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență au fost identificate persoanele vinovate, lichidatorul poate introduce acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale împotriva acestora.
În raportul de activitate lichidatorul a arătat că neintrarea în posesia documentelor societății nu a permis stabilirea cauzelor care au dus societatea în incapacitate de plată și a faptelor menționate la art. 138 alin. 1 din Lege.
Instanța de fond a apreciat că potrivit principiului "tempus regit actum" obiecțiunile se judecă potrivit legislației în vigoare la data pronunțării, astfel că față de neîndeplinirea condiției imperativ prevăzută la art. 138 alin. 1, modificat, prin nr.OUG 173/2008 lichidatorul nu poate introduce o acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale. Pentru aceleași motive și cererea formulată prin obiecțiuni, privind autorizarea creditoarei să formuleze o acțiune cu acest obiect s-a constatat a fi inadmisibilă și având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea consideră că judecătorul sindic a analizat eronat cererea formulată de către AVAS, prin care această creditoare a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere, având în vedere că nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor, deoarece sunt numai 2 creditori în speță.
AVAS B consideră că cererea sa este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, întrucât în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetul Creditorilor (în speță, creditorilor) să formuleze o asemenea cerere. Se mai arată că pentru a formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Consideră că această cerere este perfect legală, premergătoare cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 și care nu are legătură cu fondul dreptului, reiterând faptul că judecătorul sindic a fost învestit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzut de acest articol, ci este o etapă procesuală impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Creditoarea recurentă AVAS B apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie", recurenta considerând că este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescris cu siguranță.
Se învederează instanței că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006 pe care le apreciază ca fiind aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Astfel, se arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
AVAS arată de asemenea, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Se mai arată că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL, a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta A B, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că sentința civilă nr. 47/08.01.2009 este legală și temeinică, că recurenta a formulat în fața primei instanțe "obiecțiuni la raportul final", care au fost respinse de către instanță ca neîntemeiate, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a depus la dosarul cauzei raportul final despre care face vorbire legiuitorul în cuprinsul art. 129 din Legea nr. 85/2006 modificată, neavând această obligație legală.
În ceea ce privește solicitarea recurentei adresată primei instanțe de aoa utoriza să introducă cerere de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, arată că și aceasta este nefondată, menționând că recurenta a formulat o asemenea cerere în cadrul obiecțiunilor la raportul final. Or, o asemenea cerere se formulează distinct, mai ales că obiecțiunile sunt neîntemeiate, neexistând raport final. Cum corect a reținut prima instanță, lichidatorul judiciar era în măsură să formuleze cerere de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor or a altor persoane vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență numai în ipoteza în care ar fi formulat anterior un raport privind împrejurările și cauzele care au condus la insolvență. În acest sens stau prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 așa cum au fost modificate prin nr.OUG 173/2008. Or, lichidatorul a arătat că neintrând în posesia documentelor contabile, nu a fost în măsură să formuleze acest raport, neputând să solicite antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată. Apoi, potrivit art. 138 alin. 3, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul sau asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie. Cu alte cuvinte, calitatea comitetului creditorilor de a introduce cererea de antrenare a răspunderii este atribuită sau poate fi atribuită de instanța de judecată doar dacă lichidatorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sale prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece lichidatorul judiciar și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile, raportând instanței că, nefiind în posesia documentelor la care face referire textul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, nu este în măsură să indice nici persoanele responsabile și nici cauzele care au condus la insolvență.
Lichidatorul apreciază că nu se poate antrena răspunderea persoanelor la care face referire textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, că nu poate fi de acord cu afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorilor și, respectiv, al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs. Arată că nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile, astfel că nu le poate nici prezuma. Simpla invocare a prevederilor art. 138 (lit. d) din Legea nr. 85/2006 modificată nu este suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei. Se susține că literatura de specialitate s-a pronunțat constant în sensul că răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, ca natură juridică, este o răspundere civilă care poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală, iar jurisprudența este constantă în ceea ce privește necesitatea probării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile. Astfel, simpla ajungere în stare de insolvență sau de faliment nu echivalează cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății falite. Culpa nu se prezumă, după cum nici celelalte condiții ale răspunderii civile nu se prezumă, ele trebuind a fi dovedite de cel care face afirmația, în cazul nostru de către recurentă. Chiar dacă s-ar accepta susținerile recurentei, nu se poate proba - neavând niciun mijloc de probă la dispoziție - existența faptei ilicite în sarcina administratorilor societății.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
În prezenta cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Neconstituirea comitetului creditorilor în prezenta cauză, nu poate fi imputată decât acestora și nu lichidatorului sau judecătorului sindic.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Față de modificarea textului de lege incident în cauză, respectiv:n cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1)sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului,cererea de atragere a răspunderii, formulate în absența acestui raport, complet, cu toate datele impuse de lege, ar părea inadmisibilă.
Chiar îndeplinite toate condițiile legale, judecătorul sindic nu putea obliga practicianul în insolvență să formuleze o astfel de cerere.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata sumei de 700 lei către intimata, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 47/2009 din dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Obligă recurenta la plata sumei de 700 lei către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -aflat în concediu de odihnă,
Semnează Vicepreședinte
GREFIER,
Red. /07.07.2009
Tehnored. /2 ex./07.07.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Dorin Ilie
