Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 98/
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea SC SA T, împotriva sentinței comerciale nr. 584/JS/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL B prin lichidator GRUP Reșița, creditoarea C-S și pârâtul, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat în substituire avocat, pentru pârâtul intimat avocat R, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurentului depune la dosar delegație de substituire, iar reprezentantul pârâtului depune la dosar copia cărții de identitate a lui, pentru a face dovada domiciliului acestuia, reprezentanții ambelor părți prezente arătând că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii recurată și a raportului lichidatorului întocmit în cauză, cu cheltuieli de judecată, menținerea deschiderii procedurii și continuarea acesteia, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, modificarea sentinței prime instanțe în sensul antrenării răspunderii administratorului conform art. 138 din Legea 85/2006. În subsidiar, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul dispoziției de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată. Arată că Tribunalul C-S a respectat dispozițiile instanței de casare, că în mod corect a admis această cerere, că în speță nu sunt elemente sau probe pentru antrenarea răspunderii, că nu s-a indicat nici litera de la art. 138 aplicabilă în cauză și nici probele de care partea înțelege să se folosească, motiv pentru care apreciază că cererea formulată este nejustificată și nelegală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 584/JS/03.07.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul IP GRUP Reșița; a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului; a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL B și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-; descărcarea lichidatorului IP GRUP Reșița de orice îndatoriri și responsabilități, precum și notificarea acestei sentințe Direcției Finanțelor Publice C-S, Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 723/JS/05.10.2006, Tribunalul C-S prin judecător sindic a admis cererea introductivă formulată de creditorului SA T și a dispus deschiderea procedurii generale, fiind numit în calitate de administrator judiciar GRUP SRL Reșița.
Prin încheierea nr. 242/JS/26.01.2007 în baza OUG nr. 86/2006 s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvență IP GRUP Reșița.
Prin sentința comercială nr. 1365/JS/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S în baza dispozițiilor art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul IP GRUP Reșița, a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitorului SRL și radierea acestuia din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, DGFP C-S, ORC de pe lângă Tribunalul C-S pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin încheierea comercială nr. 1066 din 12 iulie 2007, în baza art. 28 alin. 1 și art. 35 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 246 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunțare la judecata cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de administratorul judiciar IP GRUP Reșița împotriva administratorului.
Prin decizia civilă nr. 222/11.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de creditorului SC SA T împotriva sentinței comerciale nr.1365/JS/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și a casat sentința recurată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a considerat că în mod nelegal prima instanță, judecător sindic, a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL fără a se pronunța asupra cererii de antrenare a răspunderii administratorului formulată de creditorului SC SA
S-a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș în data de 20.09.2005 în dosar nr. 12272/COM/2005 creditorului SC SA Tas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului cu atragerea răspunderii administratorului debitorului SC SRL.
Raportat la aceste aspecte, judecătorul sindic a reținut că prin cererea introductivă din data de 20.09.2005, creditorul SC SA Tas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului SC SRL B și antrenarea răspunderii administratorului debitorului.
În motivarea cererii a arătat că actele de insolvabilitate a societății au fost făcute cu rea-credință, eludând legea și interesele partenerilor contractuali.
În drept a invocat dispozițiile art. 125 din Legea nr. 64/1995 modificată, actualmente art. 138 din Legea nr. 85/2006. Temeiul corect era art. 124 din Legea nr.64/1995.
Administratorul debitorului, deși a fost legal citat ca pârât, nu a depus întâmpinare.
S-a apreciat de către tribunal prin judecător sindic că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale este neîntemeiată, întrucât legiuitorul a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enunțate s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, iar simpla invocare a dispozițiilor art. 125 actualmente art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorului. Sarcina probei incumbă celui ce face afirmația în fața judecății iar din actele dosarului rezultă că nu există probe certe, concludente și pertinente pentru a demonstra fapta enunțată.
Dispozițiile art. 138 nu fac referire la aspecte de ordin general privind gestiunea și patrimoniul societății ci particularizează anumite fapte. Or reclamanta nu a arătat care din faptele enunțate la literele a-g ale art.138 (fostul art.124) se pot reține în sarcina administratorului pârât. Chiar dacă s-a modificat numerotarea articolelor de lege, faptele prevăzute sunt aceleași.
S-a mai reținut că răspunderea în temeiul art. 138 presupune îndeplinirea condițiilor privind săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția persoanei care răspunde, iar în cauză nu a fost dovedită în nici un fel culpa administratorului pârât și nici raportul de cauzalitate între conduita acestuia și ajungerea societății în faliment. Răspunderea membrilor organelor de conducere având natura juridică a răspunderii civile delictuale, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 Cod civil, cererea formulată a fost respinsă, instanța de fond considerând că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC SA T, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, invocând în temeiul art. 137 Cod procedură civilă coroborat cu art. 12 (2) din Legea nr. 85/2006, raportat la dispozițiile art. 24 (1) si art. 105 (1) Cod procedură civilă, excepția de nelegalitate a hotărârii instanței de fond criticate, aceasta fiind pronunțata de un judecător sindic necompetent in conformitate cu dispozițiile imperative ale legiuitorului, iar pe cale de consecința in soluționarea prezentului recurs, să se constate nulitatea absoluta a hotărârii criticate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța competenta sa soluționeze fondul cauzei.
Recurenta a solicitat: admiterea recursului promovat, desființarea hotărârii atacata și a celui de-al doilea raport final de lichidare modificat, încheiat de către administratorul judiciar in cauza, înregistrat sub nr. 1200/02.10.2007; rejudecând fondul cauzei dedus judecații, respectiv cererea de declanșare a stării de insolvența a debitoarei SC SRL, antrenarea răspunderii administratorului debitoarei, in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, în considerarea probelor ce atesta situația de fapt si de drept, respectiv Raportul întocmit de administratorul judiciar in procedura generala de insolvența, înregistrat sub nr. 436/16.04.2007, precum si dispozitivul si considerentele deciziei civile nr. 222/11.03.2008 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr-; în principal, sa se admită acțiunea sa "in integrum", iar pe cale de consecința sa se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, in temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006; în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competente in soluționarea cererii, cu recomandarea expresă asupra modificării în parte a hotărârii cenzurate sub aspectul dispunerii antrenării răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
În motivarea recursului, a fost criticată legalitatea si temeinicia hotărârii instanței de fond, întrucât a făcut o greșita si părtinitoare, deci nelegala considerare juridica a situației de fapt si de drept ce caracterizează speța dedusa judecații, solicitând ca în soluționarea excepției invocate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă raportat la art. 12(2) din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispozițiile art. 24 (1) si art. 105 (1) Cod procedură civilă, să se constate nulitatea absoluta a hotărârii criticate întrucât a fost pronunțata de către un judecător necompetent, in conformitate cu dispozițiile imperative ale legii, deoarece acesta era prohibit de legiuitor sa rejudece cauze după ce a mai soluționat-o anterior printr-o hotărâre - sentința comerciala nr. 1365/JS/15.11.2007, casata mai apoi de către instanța de recurs cu consecința juridica a trimiterii spre rejudecare. Astfel, instanța nu a considerat juridic, chiar a înlăturat spre considerare Raportul întocmit de Administratorul judiciar in procedura generala de insolvența inițiată in cauza, înregistrat sub nr. 436/16.04.2007, prin care s-a concluzionat inițial de către lichidatorul judiciar numit oportunitatea antrenării/atragerii răspunderii patrimoniale personale a administratorului debitoarei, precum si considerentele si dispozitivul deciziei civile nr. 222/11.03.2008 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a admis recursul inițial declarat de către recurentă împotriva primei hotărâri pronunțate in cauza de către judecătorul sindic, de asemenea nelegala si netemeinica, respectiv sentința comerciala nr. 1365/JS/15.11.2007 pronunțata de Tribunalul C-S in aceeași cauze, cu consecința casării hotărârii criticate si trimiterea spre rejudecare a cauzei judecătorului sindic competent sa soluționeze fondul cauzei.
Solicită să se ia în considerare faptul ca, sub acest aspect procesual, in cauza este incidentă instituția puterii de lucru judecat în temeiul dispozițiilor art. 166 Cod procedură civilă, precum si cea a efectului devolutiv al caii de atac (art. 24 (1) Cod procedură civilă raportat la art. 12 (2) din Legea nr. 85/2006), învederând că instanța de fond a nesocotit probele aflate la dosarul cauzei, a apreciat si considerat juridic speța dedusa judecații subiectiv, atât timp cat pe de o parte a nesocotit primul raport din cauza întocmit de administratorul judiciar, precum si dispozițiile instanței de control, iar pe de alta parte a încurajat intr-o faza procesuala ce nu permitea aceasta, preconstituirea, respectiv modificarea subiectiva si neîntemeiata a concluziilor administratorului judiciar, materializate prin raportul nr. 1200/02.10.2007. ce a fost preconstituit absolut circumstanțial în scopul exonerării administratorului de sancțiunea prevăzuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006, aceea de a răspunde cu propriile bunuri pentru prejudiciul produs subscrisei in calitate e creditoare.
Recurenta precizează că cel de-al doilea raport a fost încheiat la solicitarea judecătorului sindic după ce a primit dosarul spre rejudecare ca urmare a pronunțări hotărârii instanței de control/recurs, iar la dosarul cauzei probele/înscrisurile nu au fost suplimentate, toate actele probatorii fiind aceleași cu cele ce au atestat situația de fapt si de drept ce a fost analizata de către administratorul judiciar la momentul încheierii primului raport, astfel ca, raportat la exigenta si cenzura legiuitorului, ce-l de-al doilea raport apare ca fiind evident preconstituit circumstanțial, subiectiv si neîntemeiat, cu scopul evident de al exonera/acoperi pe administratorul debitoarei de orice răspundere legala.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304, art. 312 Cod procedură civilă, art. 8 și 11 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în ceea ce privește pretinsa nulitate a hotărârii recurate pe motiv că aceasta ar fi fost pronunțată de un judecător necompetent, Curtea reține că judecătorul sindic nu era incompatibil ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare prin decizia civilă nr. 222/11.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, întrucât prin această decizie s-a reținut că în ciclul procesual anterior nu s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea SC SA, astfel că judecătorul sindic nu s-a pronunțat anterior asupra acestei cereri.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține, la fel ca și prima instanță, că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 125 din Legea nr. 64/1995 la data formulării cererii de antrenare a răspunderii de către creditoare) nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Astfel, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
În situația în care creditorul reclamant nu dovedește prin mijloace de probă concludente condițiile prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței, răspunderea pentru starea de insolvență a patrimoniului debitorului nu poate fi stabilită în sarcina membrilor organelor de conducere sau de supraveghere a debitoarei falite.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Recurenta nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art. 138 alin.1 din legea 85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Susținerea recurentei că vinovăția fostului administrator al debitoarei rezultă din unul din rapoartele lichidatorului nu este întemeiată, având în vedere pe de o parte că acesta trebuie să se coroboreze cu alte probe, iar pe de altă parte chiar lichidatorul debitoarei a renunțat ulterior să mai susțină antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei.
Așa fiind, constatând că în cauză nu există motive de casare sau desființare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea SC SA T împotriva sentinței comerciale nr. 584/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./05.02.2009
Dact./05.02.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
