Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 285
Ședința Publică de la 23.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10756 din 16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - T-, - SA prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.02.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.02.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, reclamanta - T- în contradictoriu cu pârâtele - 1 SRL, - SA, - SA M și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat radierea din Registrul Comerțului a următoarelor înregistrări:mențiunea privind înmatricularea - 1 SRL cu nr. de înregistrare J40/4769/18.2000; - mențiunea privind înmatricularea - SA, cu nr. de înregistrare J40/4768/18.2000; - mențiunea privind radierea ca urmare a divizării a - SA M (J40/10834/1999) mențiune înregistrată în registrul comerțului în baza încheierii judecătorului delegat din 26.2000, urmând a se dispune reînmatricularea acestei societăți în registrul comerțului.
Prin sentința comercială nr.10756/16.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - n, a prescripției, perimării și inadmisibilității acțiunii.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - 94 SRL B și a dispus radierea mențiunii de radiere a - SA cu nr.J40/10834/1999.
S-a respins capătul de cerere privind reînmatricularea - SA în registrul comerțului, cu obligarea pârâtelor - SA și - SRL la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7008,30 lei.
Pentru a hotărî asupra fondului litigiului, instanța a reținut că potrivit art.25 din Legea nr.26/1990, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului
În cauză, s-a constatat că hotărârile A ale - SA din data de 25.XI.1999 privind divizarea acesteia au fost anulate în mod irevocabil prin sentința civilă nr.1468/30.XI.2000 a Tribunalului Brașov, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.7528/10.XII.2002 pronunțată în recurs de ÎCCJ - Secția Comercială.
Întrucât hotărârile AGA care au stat la baza acestei radieri, au fost anulate, rezultă că mențiunea de radiere a - SA ca urmare a divizării acesteia dispusă prin încheierea judecătorului delegat din 26.2000, va fi la rândul său radiată.
Împotriva sentinței comerciale nr.10756 din 16.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, a declarat recurs în termen, legal timbrat, pârâta - SRL criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin criticile formulate, recurenta susține în esență următoarele:
1)Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, mai precis a dispozițiilor art.25 din Legea nr.266/1990 privind registrul comerțului republicată, în sensul că nu a observat că în cauză nu este îndeplinită o condiție prevăzută de lege în mod expres pentru radiere și anume existența prejudiciului.
2)Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere a excepției inadmisibilității, excepție calificată drept apărare de fond.
3)Hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. în sensul că nu au fost indicate în considerente, nu sunt indicate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
4)Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a - n SRL, excepție ce se reiterează și în recurs, excepția lipsei calității procesuale active a - 94 SRL.
Se mai susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere a excepției prescrierii acțiunii reclamantei și că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.248 pr.civ. în ceea ce privește respingerea excepției perimării acțiunii reclamantei.
În drept se invocă dispozițiile art.25 alin.4 din Legea nr.26/1999, art.299 și următoarele, art.304 pct.7 și 9, art.3041pr.civ.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:
Prin primul motiv de recurs, vizând nelegalitatea sentinței, recurenta invocă încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art.25 din Legea nr.26/1990, pe considerentul lipsei dovezii prejudiciului, motiv nedovedit așa cum va rezulta din dezvoltarea aspectelor legate strict de fondul cauzei.
În ceea ce privesc criticile cuprinse în motivul nr.2 și 3, recurenta invocă nelegalitatea hotărârii din prisma dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. raportate la disp. art.261 alin.5 pr.civ. arătând că prin sentința pronunțată, prima instanță nu a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea că excepția inadmisibilității cererii ar fi neîntemeiată.
Această excepție a fost tratată în mod corect de instanță, fiind considerată o apărare de fond, situație ce a impus analizarea și dezlegarea acesteia prin prisma tuturor chestiunilor de fapt și de drept ce au vizat fondul dedus judecății.
Din cuprinsul sentinței se constată că instanța a analizat situația de fapt și a expus pe larg propriile sale considerente ce au stat la baza respingerii excepțiilor unite cu fondul cauzei (filele 5 - 6 din sentință), respectiv: lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante, lipsa de interes, lipsa calității procesual pasive a recurentei pârâte, prescripția, perimarea și inadmisibilitatea cererii.
Se va respinge ca nefondată și critica conform căreia s-a invocat excepția inadmisibilității cererii principale, invocându-se că:
1)intimata-reclamantă nu avea deschisă calea de atac legală prev. de art.25 din Legea 26/1990, cererea de radiere fiind de competența exclusivă a judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
2)nu există îndeplinită în cauză condiția obligatorie a existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile de desființare a actelor ce au stat la baza înregistrărilor a căror radiere se solicită.
3)lipsește titlul, respectiv hotărârea judecătorească irevocabilă privind repunerea părților în situația anterioară.
Teza inadmisibilității prin perspectiva celor 3 ipoteze invocate, în mod corect a fost analizată și excepția respinsă, întrucât:
La art.25 alin.2 din Legea nr.26/1990 se precizează: "cererea de radiere se dispune și se menționează în registrul comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează cererea tribunalului.
Procedura reglementată de art.25 alin.2 Legea nr.26/1990 a fost respectată de intimată care a înregistrat cererea de radiere direct la Registrul Comerțului unde s-a dispus înmatricularea comerciantului - SA.
Din prisma celui de-al doilea considerent, urmează a se reține că la 25.XI.1999; - n SRL a convocat o Ordinară și una Extraordinară, hotărând majorarea capitalului social, a aportului său la acesta, schimbarea sediului social, divizarea - SA în două societăți: - SA și - 1 SRL.
Prin decizia 7528/10.XII.2002 a ÎCCJ s-a invalidat această divizare, situațiile în care - n SRL a solicitat la Oficiul Registrului Comerțului menționarea în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial a unor hotărâri A anterioare, din 19.1999, hotărâri ce nu au fost fructificate la momentul adoptării lor întrucât acționarii le-au contestat și au obținut anularea efectelor lor.
Ca urmare a anulării actului principal, și restabilirea situației anterioare a operat prin efectul legii, aspectele reparatorii nefiind condiționate de o cerere distinctă în acest sens.
Nu se va reține ca fondat nici motivul de recurs conform căruia în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a - n SRL, întrucât din actele de la dosar, în mod corect s-a reținut că întrucât prin decizia nr.7528/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a solicitat nulitatea absolută a hotărârilor - SA M, adoptate la 25.XI.1999.
În cauză au figurat societățile rezultate în urma procesului de divizare, respectiv - 1 SRL și - SA.
În urma hotărârii AGA nr.1/25.2004, asociatul unic al - 1 SRL, recurenta - n SRL a adoptat măsura dizolvării fără lichidare a - 1 SRL, oprind transmiterea universală a patrimoniului către asociatul unic - n SRL.
Prin urmare - n SRL a dobândit calitatea de succesor universal al - 1 SRL, justificându-se calitatea procesuală pasivă în cauză.
În mod corect instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale active a intimatei - T-, întrucât în baza contractului de tranzacționare încheiat la 10.XI.1999 au dobândit la 12.XI.1999, în urma plasamentului privat secundar, intermediat de - Trend SA calitatea de acționar la - SA M, cu 32,877% din acțiuni.
În mod corect s-a reținut la soluționarea fondului, că față de divizarea totală a societății mame, - SA, ca efect al redistribuirii acțiunilor aferente capitalului social, - T- a dobândit calitatea legală de acționar, astfel că își justifică incontestabil calitatea procesual activă, cât și interesul în promovarea cererii de reînmatriculare a - SA.
Se vor respinge ca nefondate și criticile conform cărora este nelegală soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea prescripției dreptului material la acțiune și respingerea excepției perimării acțiunii, întrucât prin raportare la obiectul dedus judecății și la natura juridică a cererii.
-radiere mențiune C - nu se circumscrie în cadrul normativ strict reglementat de disp. art.371 ind.1 și următoarele Cod pr.civ.
În mod corect s-a reținut că în cauză teza prescrierii dreptului la acțiune nu poate fi incidentă în cauză, avându-se în vedere reglementările normative cu caracter special aplicabil - Legea nr.26/1991 - și modalitatea diferită de punere în executare a hotărârii judecătorești - decizia 7528/2002 a ÎCCJ (soluționarea cererii de către instanță și executarea hotărârii de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pentru aceleași argumente, excepția perimării executării silite (art.389 alin.1 pr.civ.), urmează a fi respinsă ca nefondată, atât timp cât însăși actele de executare nu au fost întrerupte pentru o perioadă mai lungă de 6 luni.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, susținerea recurentei fundamentată pe "nedovedirea prejudiciului" se va respinge, întrucât, cererea intimatei-reclamante se circumscrie condițiilor restrictive prevăzute în cuprinsul art.25 din Legea nr.26/1990, aceasta dovedind faptul că prin menținerea scriptică și ilicită a mențiunii de radiere a - SA M în evidențele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București se cauzează prejudicii incontestabile tuturor acționarilor reali ai - SA.
În consecință, constatându-se că nu pot fi reținute criticile formulate de recurenta - SRL, că sentința recurată este temeinică și legală, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
de timbru au fost legal achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10756 din 16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - T-, - SA prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte -
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Alina Sekely Popa, Cristina