Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 282/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.282

Ședința Publică de la 23.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 3: Alina Sekely

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - & TRANS SRL, împotriva sentinței comerciale nr.13607 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, răspuns recurenta, reprezentată de avocat dl., lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează Curții că la dosar, au fost înaintate, prin Serviciul Registratură, dovezile de comunicare ale hotărârii apelate.

Recurenta depune la dosar chitanță de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar 0,15 lei stabilite prin rezoluție, arătând că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de dizolvare, formulată de Oficiul Registrului Comerțului.

CURTEA

Asupra recursului de fa ță, deliberând, constată:

Prin sentin ț a comercială nr.13607/10.12.2008 pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ț ia a VI-a Comercială a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Na ț ional al Registrului Comer ț ului prin Oficiul Registrului Comer țului I de pe lângă Tribunalul ști ș i s-a dispus dizolvarea societă ț ii pârâte. S-a dispus înregistrarea hotărârii în Registrul comer ț ului, comunicarea către Direc ț ia Generală a Finan țelor Publice a Municipiului ști și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a pronun ț a această hotărâre, instan ț a a arătat că reclamantul Oficiul Na ț ional al Registrului Comer ț ului prin Oficiul Registrului Comer țului I de pe lângă Tribunalul ș ti a solicitat dizolvarea judiciară a pârâtei & TRANS, deoarece aceasta nu a depus situa ț iile financiare aferente anului 2006, obliga ț ie sanc ționată de art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul a re ț inut că, potrivit dispozi ț iilor art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, se va putea pronun ț a dizolvarea judiciară a societă ț ii, în cazul în care aceasta nu a depus la oficiul registrului comer ț ului situa țiile financiare anuale, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale.

În spe ț ă, potrivit extraselor din datele înregistrate în registrul comer ț ului, aceste termene legale, calculate conform art. 35 din Legea nr. 82/1991 republicată au expirat, iar societatea pârâtă, de ș i legal citată, nu s-a prezentat în instan ță ș i nici nu a formulat întâmpinare prin care să învedereze o situa ț ie de fapt distinctă de cea expusă prin ac ț iune. Re ț inând îndeplinite condi ț iile art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, tribunalul a dispus dizolvarea societă ții comerciale pârâte.

Împotriva sentin ț ei comerciale nr.13607/10.12.2008 pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ț ia a VI-a Comercială a declarat recurs pârâta & Trans Aceasta a sus ț inut că a depus situa ț ia financiară anuală pentru exerci țiul financiar al anului 2006.

Analizând recursul prin prisma motivului de recurs care vizează dispozi țiile art. 3041.pr.civ. se constată că este fondat.

În recurs a fost depus, potrivit art. 305.pr.civ. confirmare de la Oficiul Na ț ional al Registrului Comer ț ului din care rezultă că societatea recurentă a depus situa ț ia financiară anuală pentru exerci țiul anului 2006, înregistrată sub nr. 62517 din 31.10.2008.

Prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 au caracter dispozitiv ș i lasă posibilitatea instan ț ei de judecată să aprecieze asupra aplicării sanc ț iunii dizolvării societă ții comerciale.

Deoarece recurenta a făcut dovada depunerii situa ț iei financiare aferente anului 2006 la Oficiul Registrului Comer țului I de pe lângă Tribunalul ș ti, se consideră că nu se impune aplicarea sanc ț iunii dizolvării societă ții comerciale prevăzută de art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

Ca urmare, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi admis recursul ș i va fi modificată în tot sentin ța atacată ș i va fi respinsă cererea de dizolvare a & Trans, cu efectuarea cuvenitelor men ț iuni la registrul comer țului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - & TRANS SRL, împotriva sentinței comerciale nr.13607 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot sentința atacată.

Respinge cererea de dizolvare a - & TRANS SRL.

Se vor efectua cuvenitele mențiuni la registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.P/2 ex/20.03.2009

Președinte:Cristina Scheaua
Judecători:Cristina Scheaua, Georgeta Țilimpea, Alina Sekely

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 282/2009. Curtea de Apel Bucuresti