Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.457/COM

Ședința publică de la 26 mai 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de reclamanta PLUS, cu sediul în C,-,.B,.1,.17, județ C, împotriva sentinței civile nr.43/COM/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta- reclamantă d-l, în calitate de administrator, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Administratorul recurentei depune la dosar chitanța nr. -/ 05.05.2008 reprezentând dovada achitări taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului recurentei.

Având cuvântul, administratorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință a se dispune desființarea sentinței urmând ca societatea să funcționeze în continuare.

Instanța lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

La data de 24.10.2007 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- cererea " Plus" prin care formulat contestație în anulare în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului C și a solicitat radierea mențiunilor înscrise în Registrul comerțului privind dizolvarea societății și desemnarea lichidatorului.

În motivarea contestației în anulare, " Plus" a susținut, în esență, următoarele:

Prin sentința nr.8065/COM/29.11.2006 a Tribunalului Constanța, a fost admisă sesizarea B și s-a dispus dizolvarea " Plus" pentru nedepunerea situațiilor financiare aferente anilor 2003-2004.

Recursul C împotriva sentinței nr.8065/COM/ 29.11.2006 a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.529/12.04.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA.

unic și administratorul " Plus" nu a fost citat, nu i s-au comunicat cererea și nici hotărârile judecătorești pronunțate.

Procedura de citare se impunea a fi făcută în mod corect, dizolvarea unei societăți comerciale neputând fi dispusă cu ușurință.

Situațiile financiare aferente anilor 2003-2004 au fost depuse la. C la data de 16.11.2006.

Se arată faptul că societatea comercială funcționează în mod neîntrerupt din anul 1999, având un angajat,contracte în derulare, achitându-și toate obligațiile către stat.

În drept, au fost invocate prevederile art.317-321 Cod procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea C," Plus" a depus înscrisuri.

În ședința de judecată din 29.11.2007, instanța a pus în vedere Plus să califice cererea cu care a înțeles să investească tribunalul, iar în cazul în care a intenționat să promoveze o contestație în anulare, să indice motivul acesteia și sentința atacată.

La 8.10.2008, Plus și-a calificat cererea ca fiind una de radiere a mențiunilor de lichidare și de desemnare a persoanei lichidatorului, înscrise în Registrul Comerțului.

A învederat reclamanta că, anterior pronunțării hotărârii de dizolvare, într-un proces în care nu a fost citat, a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2003-2004 la Oficiul Registrului Comerțului.

Prin sentința civilă nr.43/com/10.01.2008 Tribunalul Constanța - Secția comercială a respins ca nefondată cererea de radiere formulată de reclamanta Plus

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința nr.8065/COM/29.11.2006, Tribunalul Constanța - Secția comercială a admis sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea Plus

Curtea de APEL CONSTANȚAa respins recursul formulat de C împotriva sentinței nr.8065/COM/29.11.2006 prin decizia nr. 529/COM/12.04 2007.

Prin Decizia nr.1863/COM/11.10.2007, Curtea de APEL CONSTANȚAa respins contestația formulată de contestatoarea Plus împotriva deciziei nr.529/COM/12.04.2007, ca nefondată.

Art.25 alin.1 din Legea nr.26/1990 prevede că orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea.

În cauză, nici sentința nr.8065/COM/29.11.2006 a Tribunalului Constanța -Secția comercială, nici încheierile ulterioare ale judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului - în baza cărora s-au înregistrat mențiunile de dizolvare și ulterior, de lichidare și de desemnare a lichidatorului la SC" Plus"SRL - nu au fost desființate sau modificate.

Drept urmare, s-a constat că nu sunt întrunite cerințele instituite prin norma art.25 alin.1 din Legea nr.26/1990 pentru radierea mențiunilor.

Împotriva sentinței civile nr.43/COM/2008 a Tribunalului Constanța - Secția comercială a formulat recurs SC Plus, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate întrucât a făcut dovada depunerii bilanțurilor pe anii 2003 și 2004, prezentând un istoric al derulării evenimentelor începând cu luna august 2007 când a hotărât să schimbe sediul firmei sale.

Verificând critica adusă, Curtea reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

In mod corect instanța de fond a reținut faptul că prin hotărârile judecătorești pronunțate s-a dispus în mod irevocabil admiterea sesizării Oficiului Național al Registrului Comerțului dizolvarea recurentei Plus considerentele invocate în istoricul derulării activității societății recurente nu sunt de natură a înlătura efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în cauza dedusă judecății,ele de altfel exced cadrului de sesizare a instanței de judecată.

Intr-adevăr, în condițiile art.25 alin.1 din Legea nr.26/1990 orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul de a solicita radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, au fost desființate în tot sau în parte sau modificate.

Așa cum se poate observa din lecturarea textului de lege mai sus menționat legiuitorul impune două condiții pentru a se putea iniția o acțiune în radierea înregistrării păgubitoare prima se referă la prejudicierea subiectului de drept persoană fizică sau juridică ca efect al unei înmatriculări sau a unei mențiuni operate în registrul comerțului iar cea de a doua se referă la desființarea înmatriculării ori a mențiunii printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în tot sau în parte sau modificarea acestora.

In cauza dedusă judecății însă dacă prima condiție ar fi îndeplinită nu același lucru se poate susține în ceea ce privește cea de a doua condiție.

Astfel se poate observa cu ușurință faptul că nici unul din actele în baza cărora s-au înregistrat mențiunile de dizolvare și ulterior, de lichidare și de desemnare a lichidatorului recurentei Plus - nu au fost desființate sau modificate.

Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate, urmează a constata ca sentința civilă recurată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de reclamanta PLUS, cu sediul în C,-,.B,.1,.17, județ C, împotriva sentinței civile nr.43/COM/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect radiere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Pentru grefier - -

Conf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă

Semnează Grefier șef

29 mai 2008

jud.fond..

red.dec.jud.

2 ex/ 24.06.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Constanta