Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 147/R/COM
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către petenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva Încheierii nr. 10.659/13.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Arad în contradictoriu cu debitoarea A, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242, alin. 2.proc.civ. și nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea nr. 10.659/13.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Arad, s-a respins cererea formulată de petentul, prin A pentru numirea lichidatorului la
Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs petenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii atacate pentru următoarele motive:
Încheierea de radiere a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative privind citarea părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 85 din Codul d e Procedură Civilă: "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea pârtilor, afara numai daca legea nu dispune altfel."
În speța de față, petenta arată că nu a fost citată pentru radierea SC SRL, astfel că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 85.pr. Civ. referitoare la citare, astfel că hotărârea de radiere pronunțată în data de 04.09.2009 (prin care s-a radiat societatea debitoare) nu-i poate fii opozabilă, atâta timp cât nu i-a fost comunicată.
Mai mult, consideră încheierea de radiere pronunțată în data de 04.09.2009 de către judecătorul delegat la ORC A, ca fiind nulă, întrucât aceasta s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 428/2002.
În conformitate cu Legea nr. 428/2002: "La articolul unic punctul 2, la articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
"(4) Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești."
Analizând instituția nulității absolute, în speță a pronunțării încheierii de radiere, se constată că aceasta intervine pentru sancționarea încălcării unor condiții legale imperative existente la momentul încheierii actului.
Având în vedere că la data pronunțării încheierii de radiere a SC SRL această societate figurează cu datorii la bugetul de stat în cuantum de 365 lei și nu putea fi radiată din Registrul Comerțului, petenta apreciază că hotărârea prin care s-a dispus radierea este nulă de drept.
În susținerea celor arătate, depune documente din care rezultă că societatea comercială radiată figurează cu debite față de bugetul de stat, astfel că nu putea fi dispusă radierea societății din Registrul Comerțului.
De altfel, în spețe similare Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea radierii pentru societățile cu datorii față de bugetul de stat.
Examinând încheierea atacată, Curtea constată că este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
Critica privind necitarea petentei privește o altă încheiere decât cea atacată, și anume cea de radiere, astfel cum rezultă chiar din motivele recursului, ori recursul de față este îndreptat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea formulată de petenta A pentru numirea lichidatorului la
Criticile din recurs nu trebuie să se refere decât la hotărârea care se atacă, potrivit principiuluitantum devolutum quantum judicatum.
Nulitatea radierii pe care o invocă petenta nu este incidentă cu privire la, întrucât, Legea 314/2001 (astfel cum a fost modificată prin Legea 428/2002), vizează doar radierile dispuse în urma dizolvării pentru nemajorarea capitalului social, pe când, în speță, cauza dizolvării societății este că aceasta nu și-a preschimbat certificatul de înmatriculare.
Așadar, întrucât nu se verifică ipoteza pentru care a operat dizolvarea, nu se poate aplica sancțiunea nulității radierii ei, pentru datorii la bugetul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de petenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva Încheierii nr. 10.659/13.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - - -
GREFIER,
Red. /12.02.2010
Tehnored /12.02.2010/2 ex.
Judecător delegat la ORC A -
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin