Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1562/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1562/2008
Ședința publică din 27 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către G, -, R, și -, împotriva Încheierii nr. 1406 din 29 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 4128/2008 de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimata SC SA prin lichidator -
La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta recurenților G și -, mandatar, care depune la dosar două procuri judiciare încheiate în formă autentică de Biroul Notarilor Publici Asociați - și recurentul R personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru - fila 75 din dosar și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei - fila 74 din dosar, precum și că prin însăși memoriul cuprinzând motivele de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 242.pr.civ. judecarea cauzei și în eventuala lipsă de la dezbateri.
Se constată că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata.
La data de 11 iunie 2008 s-au înregistrat la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu exemplarul existent în dosarul din arhivă, documentele care au stat la baza pronunțării încheierii recurate.
La data de 23 iunie 2008 recurenții G și - au depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, o completare la motivele de recurs.
La aceeași dată, 23 iunie 2008, lichidatorul intimatei SC SA, Z, a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamanților ca fiind tardivă și, totodată, judecarea cauzei în lipsă. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu mandatara recurenților G și -.
Întrebată fiind, reprezentanta recurenților G și - precizează că este lichidator și expert contabil.
Instanța lasă cauza la a treia strigare pentru ca mandatara celor doi recurenți să poată lectura întâmpinarea comunicată la acest termen de judecată.
La a treia strigare a cauzei se prezintă reprezentanta recurenților G și -, mandatar, cu procuri judiciare încheiate în formă autentică la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Nefiind formulate alte cereri sau excepții, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților G și - solicită admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de menționare a dizolvării/radierii SC SA Z din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, deoarece nu este încă finalizată lichidarea, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin Încheierea nr. 1406 pronunțată în data de 29.04.2008 în dosarul nr. 4128/2008 de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșs -a admis cererea formulată de lichidatorul Z și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a radierii firmei SC SA.
În motivarea încheierii s-a reținut că înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de radiere fac dovada îndeplinirii condițiilor legale, motivul radierii fiind lichidarea.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs G, -, R, și -, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii, anularea dispoziției de radiere, acvirarea dosarului nr. 4128/2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului au arătat că documentele avute în vedere de judecătorul delegat au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale,nefiind definitive situațiile finale de lichidare și raportul final al lichidării, în considerarea dispozițiilor art.268 din Legea nr. 31/1990, deoarece acestea nu au fost publicate, astfel că nu a început să curgă termenul de opoziție reglementat de dispozițiile art.266 alin 3 din același act normativ. Se mai arată că cererea de radiere a fost depusă anterior expirării termenului de contestare a hotărârii adunării generale ce a avut loc la data de 15.04.2008.
La data de 23 iunie 2008 s-a înregistrat completare la motive le de recurs. În acest înscris recurenții și au arătat că, în situația în care situațiile financiare au fost întocmite, acestea nu reflectă realitatea și legalitatea tuturor operațiunilor de lichidare, deoarece aceasta nu a fost terminată. În acest sens, se invocă dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect anularea unor hotărâri AGA, privind vânzarea unor active din patrimoniul SC SA Z și garantarea unor împrumuturi. Se invocă și dosarul nr- care are ca obiect anularea adunării generale a acționarilor pentru faptul că reprezentantul acționarului majoritar nu avea drept de vot în adunarea generală din 15.04.2008 în care s-au dezbătut și s-au suspus la vot situațiile financiare și operațiunile de lichidare.
Intimata SC SA prin lichidator -,prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca tardiv formulată și împotriva unei persoane fără capacitate de folosință (SC SA încetând să existe în urma radierii din Registrul comerțului). S-a invocat nulitatea recursului pentru că nu a fost introdus la registrul comerțului conform art. 6 din Legea nr. 26/1990.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului pentru că acesta nu poate fi admis numai pentru motiv de nelegalitate, conform art. 3021alin 1 lit.c, iar recurenții nu susțin astfel de motive.
C, analizând excepțiile invocate prin întâmpinare, reține că acestea sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin 2 și 3 din Legea nr. 26/1990, încheierile pronunțate de judecătorul delegat sunt suspuse recursului în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii pentru părți și de la publicarea încheierii sau a actului modificator, pentru orice alte persoane.
Recurenții din prezenta cauză nu au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat încheierea recurată, prin urmare, termenul pentru exercitarea recursului de către aceștia curge de la data publicării în Monitorul Oficial a încheierii sau a actului modificator, iar nu de la data pronunțării încheierii.
Calitatea de acționari la societate nu este echivalentă cu calitatea de parte în cererea formulată la registrul comerțului.
Referitor la excepția lipsei capacității de folosință, Curtea apreciază că a ceasta nu poate fi reținută, deoarece obiectul recursului îl formează tocmai încheierea judecătorului delegat prin care s-a dispus radierea. Dacă s-ar accepta punctul de vedere exprimat de intimată, atunci ar rezulta că recurenții nu ar avea dreptul de acces la instanță, situație ce contravine dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar încheierile de genul celei recurate nu ar putea fi niciodată cenzurate de instanță.
Recursul nu este nul pentru că nu ar fi fost introdus la Registrul comerțului, întrucât din actele existente la dosar rezultă contrariul.
Astfel, Certificatul de înregistrare, depunere și menționare acte (f 21), încheierea nr. 1637/21.05.2008 (f 22) și adresa de înaintare nr. 4282/21.02.2008 fac o astfel de dovadă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că recursul este întemeiat.
Astfel, la 15.04.2008 a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor în care la punctul 3 al ordinii de zi s-a discutat și aprobat raportul final, cheltuielile de lichidare, închiderea procedurii, depunerea raportului final la ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj, în vederea îndeplinirii procedurilor prevăzute de lege.
Din actele depuse la dosar rezultă că documentele menționate mai sus au fost depuse la ORC în data de 16.06.2008, fiind admisă cererea de depunere și menționare de acte la aceeași dată, prin încheierea nr. 1918/16.06.2008. Această dată este ulterioară celei la care judecătorul delegat a dispus radierea și care face obiectul recursului, deși într-o logică simetrică efectuării înmatriculărilor în general, trebuia ca radierea să fie dispusă după încheierea din 16.06.2008.
În plus, SC SA se afla în procedura de insolvență, situație în care raportul final al lichidatorului trebuia aprobat de judecătorul sindic. Acesta, după caz, ar fi putut, în baza art. 132 alin 2, art. 133 sau art. 134 din Legea nr. 85/2006 să dispună radierea.
Prin urmare, radierea societății înainte de realizarea publicității actelor finale ale lichidării este nelegală.
Drept consecință, Curtea, în temeiul art. 6 din Legea nr. 26/1990 raportat la art. 312 alin 1.pr.civ. va admite recursul și va modifica încheierea nr.1406/29.04.2008 în sensul că va respinge cererea privind radierea SC SA Z din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de G, -, R, și - împotriva Încheierii nr. 1406 din 29.04.2008, pronunțată în dosarul nr. 4128/2008 al Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de lichidator - privind radierea SC SA Z din evidențele Oficiului Registrului Comerțului
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
- - - - - -
în O semnează în O semnează
Vicepreședintele Vicepreședintele
Curții de APEL CLUJ Curții de APEL CLUJ
GREFIER
-
în semenază
Prim Grefierul
Curții de APEL CLUJ
Red./AB
3 ex./18.07.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica