Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 169
Ședința publică de la 24 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe recurent ACORD I și pe intimat AS I, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect recurs împotriva încheierii nr. 10127 din 15 octombrie 2007 judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă dl.avocat pentru recurentul ACORD I, lipsind:
- intimat - AS
- intimat - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
La interpelarea instanței, dl.avocat precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului, dl.avocat arată că societatea comercială AS I, fiind intrată în procedura insolvenței, nu putea - conform prevederilor art. 42 și 50 din Legea nr. 85/2006 - notifica demisia administratorului, apreciind că notificarea nu mai putea fi primită la registrul comerțului. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin încheierea nr. 10127 din 15 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la de pe lângă Tribunalul Iași, s-a admis cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată și dispune menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: notificare privind demisie administrator din data de 10 mai 2006, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - delegat la de pe lângă Tribunalul Iași a reținut următoarele:
Prin cererea legal timbrată înregistrată sub nr. 56091 din 11 octombrie 2007, s-a solicitat menționarea în registrul - comerțului a depunerii următoarelor acte: Notificare privind demisie administrator din data de 10 mai 2006.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de depunere și menționare acte pe baza cărora judecătorul delegat, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e procedură civilă ale Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmează a admite cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ACORD I desemnată administrator judiciar prin sentința nr. 364/S/25 septembrie 2007 a Tribunalului Iași - judecător sindic, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu următoarea motivare:
În fapt, se formulează o cerere de către petenta ASD. cu sediul ales în I,-, parter apartament 1, CUI -, J-, prin care se solicita menționarea în Registrul Comerțului a următorului act: notificare privind demisia administrator din data de 10.05.2006.
Judecătorul delegat admite această cerere prin încheierea mai sus-arătată și dispune menționarea în Registrul Comerțului a depunerii următoarelor acte:
- notificare privind demisia administrator, din data de 10.05.2006, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte.
Consideră recurenta că în mod greșit judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iașia admis cererea petentului AS pentru următoarele motive:
- petenta, prin sentința comercială nr. 364/S/25.09.2007 a Tribunalului Iași, judecător sindic, pronunțată în dosarul nr-, a fost supusă procedurii generale de insolvență, în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, desemnându-se ca administrator judiciar Acord I;
- de la acea dată, toate cererile sunt întocmite și susținute doar de către administratorul judiciar desemnat, iar administratorul judiciar nu a formulat în numele societății ASD. o asemenea cerere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea 85/2006, dacă la data deschiderii procedurii un act juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, intabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop, efectuate după data deschiderii procedurii sunt fără efect. De asemenea, Legea 85/2006, prin art. 42, dispune ca orice notificare ori înstrăinare de părți sociale să nu se mai facă după data de deschidere a procedurii, cu atât mai mult după deschiderea procedurii insolvenței, nu se mai poate face nici o modificare cu privire la structura societății comerciale supuse insolvenței.
Astfel, nu se poate lua act de o cerere de demisie din anul 2006, în anul 2007, când această cerere ar fi trebuit să fie depusă în condițiile legale în anul 2006.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Textul de lege invocat de recurentă în argumentarea caracterului fondat al cererii de recurs, respectiv art. 50 din Legea nr. 85/2006, reglementează soarta juridică a acelor acte juridice care, la data deschiderii procedurii, nu deveniseră opozabile terților, acte juridice care se referă doar la dobândirea, transmiterea sau constituirea unui drept real, pentru care legea solicită îndeplinirea anumitor formalități pentru opozabilitatea față de terți.
Așa fiind, dispozițiile articolului de lege anterior menționat nu-și au aplicabilitatea în speță, judecătorul delegat în mod corect procedând la admiterea cererii de depunere și menționare acte, în baza prevederilor art. 331 și următoarele Cod procedură civilă, ale Legii nr. 21/1990 și ale Legii nr. 26/1990.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține, ca legală și temeinică, încheierea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de ACORD I împotriva încheierii nr. 10127 din 15 octombrie 2007, pronunțată de judecătorul - delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored. / 02 ex. - 30.04.2008
Tribunalul Iași -
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu, Cipriana Poiană