Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.41/C/2009 -
Camera de Consiliu din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurentDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S- cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, jud. S M în contradictoriu cu intimatele SC" " /22/201, CUI -cu sediul în S M,-, -.12, jud. S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MAREcu sediul în S M,-, jud. SMî mpotriva încheierii nr.4344 din 16 iulie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.25992/2009, având ca obiect - recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC -.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, este la primul termen de judecată în această fază procesuală, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.4344 din 16 iulie 2009, Judecătorul delegat la ORC de pe lângă tribunalul Satu Marea respins cererea formulată de DGFP S M, de îndreptare a erorii materiale din încheierea nr.3116 din 21 mai 2009, reținând că solicitarea petentei nu are caracterul unei erori materiale astfel încât în cauză s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.281 și urm. Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin încheierea a cărei casare se solicită, judecătorul delegat la ORC SMa respins cererea apreciind că nu are caracterul unei erori materiale, nefiind îndeplinite în cauză prevederile art.281 și urm. Cod procedură civilă.
Potrivit art.281 alin.1 Cod procedură civilă"erorile materiale sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerea părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale di hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Instanța se pronunță prin încheiere dată în cameră de consiliu, părțile fiind citate numai dacă instanța socotește că este necesar să dea anumite lămuri. În cazul hotărârilor, îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii.
Cererea DGFP SMp rivind desemnarea lichidatorului a cuprins două capete de cerere, respectiv solicitarea privind numirea unui lichidator, în temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 actualizată și propunerea de numire a lichidatorului desemnat de comisia înființată la nivelul DGFP în temeiul art.6 din Ordinul nr.1009 din 23 iulie 2007.
Întrucât prin încheierea privind numirea lichidatorului, judecătorul delegat a dispus admiterea cererii, înțelege că acesta a admis ambele capete de cerere și prin urmare, în condițiile în care cererea formulată a fost admisă în totalitate, singurul element "eronat" fiind numele lichidatorului, apreciază că se impune îndreptarea erorii materiale în sensul indicării corecte a lichidatorului propus.
Mai arată și că, propunerea de numire a lichidatorului a fost precedată de etapa complexă a organizării și efectuării selecției potrivit procedurilor ANAF, sens în care au fost alocate resurse umane și financiare.
În drept au fost invocare prevederile art.6 din Legea nr.26/1990, Ordinul 1009 din 23 iulie 2006, art.281 alin.1 Cod procedură civilă.
Intimatele SC" "SRL și ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, deși legal citate nu s-au prezentat în instanță.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta DGFP S M, ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de recurenta DGFP S M, prin care solicită numirea lichidatorului propus de aceasta, nu se încadrează în dispozițiile art.281 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Conform prevederilor art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990, judecătorul delegat este suveran în a hotărî asupra lichidatorului pe care îl numește în cauză, iar dispozițiile art.6 din Ordinul nr.1009 din 23.07.2007 emis de ANAF nu poate deroga de la dispozițiile legale aplicabile în materie.
De altfel, și art.6 din Ordinul ANAF nr.1009/2007, prevede că organele fiscale care au calitatea de creditor fiscal în dosarele care au ca obiect procedura lichidării reglementată de Legea nr.31/1990 vorpropunejudecătorului delegat desemnarea de administrator sau de lichidator din lista practicienilor în insolvență agreați de ANAF.
În consecință, se constată că numirea de către judecătorul delegat a unui alt lichidator decât cel propus de către recurentă, nu constituie o eroare în sensul prevăzut de art.281 Cod procedură civilă astfel că, încheierea judecătorului delegat prin care s-a respins cererea de îndreptare va fi păstrată de către instanța de recurs.
Față de considerentele expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta DGFP S M va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat derecurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Sîmpotriva încheierii nr.4344 din 16 iulie 2009, pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 12.11.2009
- jud. delegat
Tehnoredact.--
5 ex./19.11.2009
3 com.________
1.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, jud. S M
2.SC"" /22/201, CUI - cu sediul în S M,-, -.12, jud. S
3.OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M,-, jud. S M
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana