Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.5/C/2008 -
Camera de consiliu din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar
JUDECĂTOR 3: Florica
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurentulacționar al - -domiciliat în O,-, Județ B, în contradictoriu cu intimații - SRL cu sediul în O, str.-, nr.5, județ B, - - cu sediul în,-, județ B, domiciliat în O,-, Județ B șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ B, împotriva încheierii nr.3706/8.06.2007 pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosar nr.23084/1.06.2007, având ca obiectrecurs împotriva încheierii judecătorului delegat la..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, reprezentantul intimatului - lipsă, avocat, în baza delegației de substituire din 4.10.2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat și a împuternicirii avocațiale nr.50 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual și intimata - - prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.51 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimații - SRL și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța nr.18505/20.06.2007 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentantul intimaților - - și depune la dosar și comunică cu reprezentanta recurentului Ordonanța președințială nr.738/COM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- și sentința comercială nr.1183/COM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-.
Reprezentanta recurentului nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Reprezentantul intimaților - - și, de asemenea, nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea încheierii atacate, precizând că nu sunt îndeplinite condițiile de valabilitate a înscrierii efectuate față de obiectul cererii, iar hotărârile depuse la acest termen de către reprezentantul intimaților nu au relevanță, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - - și precizează că susținerile din ședința publică de azi sunt altele decât cele din recurs. De fapt nu există motive de recurs. În baza Hotărârii AGA, și-a înregistrat un anumit consiliu de administrație. Din nou precizează că în cauză nu există motive de recurs ce ar putea fi luate în seamă, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurentului, având cuvântul în replică, precizează că prin recurs, așa cum a fost formulat și motivat, se invocă motive de nelegalitate a reînscrierii care trebuie să respecte procedura, acestea fiind aspecte formale.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.3706/8.06.2007 pronunțată în dosar nr.23084/1.06.2007, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora admis cererea formulată de petentul și în consecință a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind reînscriere administrator - SRL, reprezentată de, durată mandat 4 ani, puteri conform actului de numire.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere că au fost îndeplinite cerințele legale în temeiul Legii nr.26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr.31/1990 republicată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul acționar, solicitând admiterea recursului, desființarea încheierii pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și repunerea în situația anterioară dispunerii ei.
Consideră încheierea atacată ca nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele:
Prin încheierea nr.3706/2007 s-a dispus reînscrierea în Registrul Comerțului a - SRL ca administrator al - - ca urmare a cererii formulate de către în data de 1.06.2007. Precizează că pentru data de 19.02.2007, respectiv 20.02.2007, în urma convocării de către - SRL prin reprezentant permanent persoană fizică o Adunare Ordinară, respectiv Extraordinară a - - potrivit cererii 23/30.11.2006 înaintată de petentul și - Leasing SRL în calitatea lor de acționar a - -, convocare prin care s-a statuat că prin punct pe ordinea de zi, revocarea din funcție a administratorului SRL, respectiv alegerea noului administrator sau a Consiliului de Administrație al - -.
Această convocare a fost stabilită ca urmare a faptului că administratorul SRL nu a dus la îndeplinire Hotărârea AGEA - - din data de 28.02.2005.
această adunare, administratorul - SRL recunoaște tacit că într-adevăr nu și-a îndeplinit obligațiile asumate și că prin continuarea activității de administrare prejudiciază interesele sale ca acționar, respectiv a - Leasing SRL, celălalt acționar.
Solicitarea domnului de a înregistra societatea SRL ca administrator al - - îi profită acestuia atâta timp cât la rândul domniei sale administrează firma - SRL prin interpus.
Intimații și - - au solicitat respingerea recursului ca nefondat conform concluziilor din ședința publică din 31 ianuarie 2008.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu prevederile art.3041și 306 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este nefondat, urmând a-l respinge.
Prin încheierea 3706/8 iunie 2007 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, admițând cererea formulată de petentul a dispus reînscrierea administrator a - SRL O al - -.
Potrivit actelor constitutive administratorul desemnat al - - este - SRL prin persoană fizică desemnată.
Prin Hotărârea AGA din 20.02.2007 administratorul statuar - SRL a fost revocat, fiind înlocuit cu terțe persoane.
Prin Ordonanța Președințială nr.738/COM/2007 Tribunalul Bihora dispus suspendarea executării Hotărârii AGA din 20.02.2007 până la judecarea acțiunii de anulare a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri petentul a declarat recurs și prin Încheierea nr.8/2007 a Curții de APEL ORADEAs -a dispus suspendarea Ordonanței Președințiale 738/2007 până la judecarea recursului (suspendarea suspendării).
Ca urmare a acestei suspendări - petentul a solicitat înregistrarea de mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor în sensul revocării administratorului - SRL reprezentată prin, cererea fiind admisă prin Încheierea din 25 mai 2007.
Prin Decizia nr.257/C/2007 a Curții de APEL ORADEAa fost respins recursul declarat de împotriva Ordonanței președințiale nr.738/2007, hotărârea AGA a - - din 20.02.2007 rămânând suspendată și, ca atare neproducând efecte.
În atare situație, prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului a dispus reînregistrarea - SRL în calitate de administrator al - -, încheierea fiind legală și temeinică, motivele de recurs invocate de recurent fiind nefondate.
Reînregistrarea administratorului statuar nu profita petentului cererii, astfel cum susține recurentul, aceasta impunându-se pentru continuarea, desfășurarea activității societății și implicit realizarea obiectului de activitate al acesteia.
În recurs s-a depus la dosar, la termenul din 31.01.2008 sentința comercială nr.1183/19.09.2007 prin care Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamantul și a dispus anularea Hotărârii AGEA - - din data de 20.02.2007, hotărâre care vine să confirme temeinicia și legalitatea încheierii recurate.
Apreciind, în consecință, că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentulacționar al - -domiciliat în O,-, Județ B, în contradictoriu cu intimații- SRLcu sediul în O, str.-, nr.5, județ B, - - cu sediul în,-, județ B, domiciliat în O,-, Județ B șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ B, împotriva încheierii nr.3706 din 8 iunie 2007 pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 20.02.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 25 februarie 2008
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica