Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 606/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 400/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 606
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier - -
****************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - - SRL împotriva încheierii din data de 07.01.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.73023/2008, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat - care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurenta prin apărător depune la dosar timbru judiciar în sumă de 0,3 lei reprezentând dovada achitării timbrului judiciar dispus prin rezoluție. De asemenea, depune la dosar înscrisuri de la Registrul Comerțului, arătând că s-a luat act de renunțare la cererea de dizolvare iar opoziția a rămas fără obiect.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine, având în vedere că a fost solicitat la lista de amânări fără discuții, cu toate părțile prezente.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta prin avocat - cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Recurenta prin apărător, la interpelarea instanței, arată că pentru menționare în Registrul Comerțului se percepe o taxă distinctă. Arată că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor deja depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin apărător solicită admiterea recursului față de decizia asociatului unic din data de 04.03.2009 prin care a solicitat Registrului Comerțului revocarea deciziei de dizolvare a societății. Prin încheierea din data de 06.03.2009 societatea este în funcțiune iar opoziția nu mai are obiect.
Curtea, în raport de dispozitivul încheierii atacate în legătură cu opoziția pune în discuție interesul în promovarea recursului.
Recurenta prin apărător arată că interesul este justificat întrucât încheierea judecătorului delegat a fost pronunțată în ședință publică și trebuia pronunțată în Camera de Consiliu potrivit dispozițiilor art.62 alin.2 teza a II-a din Legea nr.31/1990, solicitând respingerea excepției.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei de interes și pe recurs.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
La 22 ianuarie 2009, în termen legal - - SRL, cu sediul social în comuna M, jud. I și cu sediul ales în Bad eclarat recurs motivat împotriva încheierii nr.79 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Recursul a fost înregistrat sub nr- din 12 februarie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că prin încheierea nr.9126 din 12 decembrie 2008, judecătorul delegat a admis cererea societății recurente și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a deciziei asociatului unic privind dizolvarea voluntară a societății, întemeiată pe dispozițiile articolului 227 literele b și d din legea nr. 31/1990, motivat de imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
s-a arătat că împotriva acestei încheieri s-a formulat opoziție de către - SRL, opoziție menționată în registrul comerțului prin încheierea nr.79 din 7 ianuarie 2009.
Recurenta a susținut că opoziția este netemeinică și nelegală și că încheierea prin care s-a dispus menționarea acesteia în registrul comerțului este dată cu încălcarea dispozițiilor articolului 62 alineat 2 teza a II a din legea nr.31/1990, întrucât a fost dată în ședință publică și fără citarea părților.
Recurenta a făcut aprecieri în legătură cu raporturile juridice contractuale în care se află cu - SRL și a susținut că pretențiile acestei din urmă societăți pot fi valorificate în procedura lichidării judiciare.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 6 alineatele 3 și 4 din legea nr.26/1990 și pe dispozițiile articolului 60 alineat 2 și următoarele din legea nr.31/1990.
La termenul din 9 aprilie 1009, recurenta a arătat că s-a luat act de renunțarea la cererea de dizolvare a societății și că, astfel, opoziția a rămas fără obiect. A depus în acest sens înscrisuri.
La același termen, în raport de dispozitivul încheierii atacate, Curtea a pus în discuție excepția lipsei de interes în promovarea recursului. Cu privire la această excepție, recurenta s-a apărat invocând faptul că interesul său este justificat, întrucât încheierea judecătorului delegat a fost pronunțată în ședință publică și nu în camera de consiliu, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 62 alineat 2 teza a II a din legea nr.31/1990.
Curtea a înlăturat apărarea recurentei. Dincolo de faptul că nu există nici o încălcare a sus-invocatelor prevederi legale, care fac referire lajudecata, nu la pronunțareaîn camera de consiliu a opoziției și că încheierea recurată a fostpronunțată în ședința publică, astfel cum impun prevederile articolului 121 alineat 3 Cod procedură civilă, Curtea reține și faptul că invocarea unei pretinse încălcări a unor dispoziții legale nu este de natură a justifica, prin ea însăși, interesul în promovarea acțiunii sau a căii de atac, întrucât nu dovedeștefolosul practicce poate fi obținut în acest mod.
Excepția este întemeiată și a fost admisă. Curtea constată că prin încheierea recurată judecătorul delegat la. nu s-a pronunțat asupratemeinicieiopoziției și nici nu avea, de altfel, cum să o facă, întrucât competența soluționării acestei cereri revenea tribunalului - conform articolului 62 alineat 1 din legea nr.31/1990, coroborat cu articolul 2 punctul 1 litera a Cod procedură civilă.
Prin această încheiere judecătorul delegat nu a făcut decât să dea curs dispozițiilor articolului 62 alineat 1 din legea nr.31/1990 și să înregistreze în registrul comerțuluimențiunea privitoare la opoziția declarată.
Or, față de această situație de fapt, se constată că motivele de recurs sunt formulate ca și cum prin încheierea atacată s-a soluționat chiar opoziția la dizolvare, ceea ce nu este real. Numai în situația în care s-ar fi recurat o hotărâre de admitere a opoziției la dizolvare s-ar fi justificat interesul promovării unui recurs întemeiat pe motivele la care s-a făcut referire, întrucât folosul practic urmărit ar fi fost dat de menținerea deciziei asociatului unic cu privire la dizolvarea societății.
În raport de prevederile dispozițiilor hotărârii recurate în cauza de față, Curtea constată că recurenta nu a justificat folosul practic pe care l-ar obține dacă ar fi înlăturată mențiunea privitoare la existența opoziției la dizolvare.
Prin urmare, recursul urmează a fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta - - SRL împotriva încheierii din data de 07.01.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.73023/2008, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./25.05.2009
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu