Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 675/R-COM
Ședința publică din 10 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Gina Achim
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de, domiciliat în Pitești, B-dul - -, -. A,. 11, județul A, împotriva încheierii nr. 2120 din 18 martie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind GRUP, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 05 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Constată că prin cererea din data de 20 septembrie 2007, GRUP a solicitat să fie înregistrate în Registrul Comerțului mențiunile cuprinse în Hotărârea din data de 19 septembrie 2007.
La data de 20 septembrie 2007 s-a depus la dosar un memoriu caracterizat cerere de intervenție, formulat de asociatul care a solicitat respingerea cererii, în sensul neînregistrării hotărârii menționate, motivat de faptul că la data adoptării acesteia nu s-a putut prezenta din cauze medicale, asupra cărora ceilalți asociați au fost informați.
Tribunalul Argeș prin încheierea nr.2120/18 martie 2009, a admis cererea de înregistrare mențiuni și a dispus înregistrarea în registru a mențiunilor privind administratorii societății cuprinse în Hotărârea din data de 19 septembrie 2007, respingând cererea de intervenție în interes propriu formulată de.
Ca să pronunțe această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
În legătură cu cererea formulată de petenta Grup a motivat că hotărârea din data de 19 septembrie 2007 s-a adoptat statutar, în prezenta asociatului majoritar, PRASA INTERNAȚIONAL, care deține - părți sociale, reprezentând 60% din părțile sociale ale societății, cu unanimitatea capitalului social prezent, având ca obiect formularea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor și, precum și încetarea mandatelor de administrare ale acestora, conform art.194 alin.1 lit.b și c din Legea nr.31/1990, referitoare la atribuțiile adunării asociaților, în condiții de cvorum și vot, potrivit art.7.1 din actul constitutiv.
Instanța a făcut referire la procesul verbal încheiat la data adunării generale a asociaților din care rezultă că s-a procedat la convocarea asociatului minoritar în conformitate cu dispozițiile din statut, prin intermediul executorului judecătoresc la data de 11 septembrie 2007, creându-i-se posibilitatea să-și exprime votul potrivit art.7 din actul constitutiv al societății.
Din această perspectivă a motivat că verificarea strict formală a aspectelor menționate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.26/1990, cu privire la legalitatea cvorumului unei adunări generale și exprimarea valabilă a voinței generale este admisibilă.
În legătură cu memoriul formulat de, interpretat de judecătorul delegat drept cerere de intervenție în interes propriu, a observat că se referă la lipsa asociatului minoritar la adoptarea hotărârii din motive obiective aduse la cunoștința celorlalți asociați.
Din acest punct de vedere s-a reținut însă că potrivit art.7.1. din actul adițional la actul constitutiv al societății, organizarea adunării generale a asociaților, cât și votarea se pot realiza și prin corespondență, teleconferință sau reprezentare, ceea ce conduce la aprecierea că nu se impune prezența fizică a asociatului la adoptarea hotărârii.
În aceeași ordine de idei, s-a reținut că potrivit aceluiași art.7.1. adunarea generală decide în prezența asociaților, reprezentând majoritatea capitalului social și cu votul pozitiv al acestora, reprezentând majoritatea capitalului, iar în cauză s-a procedat în consecință.
Actul constitutiv al societății exprimă voința socială și este fundamental, singurul care reglementează activitatea organelor statutare și care poate să prevadă o situație de excepție de la regula înscrisă în art.192 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990, iar clauzele contractului de cesiune, nu produc efecte asupra modului de adoptare a hotărârii, dacă nu au fost transpuse în actul constitutiv.
Față de toate aceste considerente, s-a reținut în consecință că cererea de intervenție în interes propriu formulată de asociatul minoritar, este nefondată.
Intervenientul a declarat recurs împotriva încheierii de mai sus, susținând că este nelegală și netemeinică fiind dacă cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 și art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea criticilor aduse încheierii a susținut că nu a fost niciodată citat, deși a formulat cererea de intervenție în interes propriu, astfel că nu i s-a dat posibilitatea să-și formuleze apărările și să-și susțină pretențiile formulate în conținutul acesteia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.304 pct.5 Cod procedură civilă, se impune casarea unei hotărâri dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2.
În cauză, se susține că soluționarea pricinii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii referitoare la citare, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, deoarece intervenientul nu a fost citat la adoptarea încheierii analizate.
Verificarea părții introductive a încheierii conduce însă la aprecierea că la data pronunțării acesteia s-a prezentat avocat reprezentând Grup prin, omisiunea citării acestuia fiind astfel suplinită prin prezență.
Mai mult, în concluziile puse pe fond s-a solicitat respingerea cererii, acesta fiind scopul urmărit prin cererea de intervenție în interes propriu, invocându-se contractul de cesiune conform căruia pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii sale se recunoșteau anumite drepturi asociatului minoritar.
Prin urmare, soluționarea pricinii nu s-a făcut cu lipsă de procedură cu intervenientul, care mai mult, a avut posibilitatea să se apere și să facă toate susținerile pe care le-a considerat necesare, în sensul admiterii cererii de intervenție prin care tindea să fie respinsă cererea de înregistrare mențiuni.
Ca atare, este inexact că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de lege, motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, nefiind incidente, astfel că va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de, împotriva încheierii nr. 2120 din 18 martie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind GRUP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./15.06.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim