Retragere asociat. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1108/R-
Ședința publică din 28 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrânu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Rm. V, str. G-ral nr. 11, -. F,.8, județul V, împotriva sentinței nr. 705/C din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, cu sediul în comuna, sat Linia, județul V, V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 11, -. F,.8, județul A, domiciliat în comuna, sat Linia, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă și avocat pentru intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentei depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/12.11.2008, precum și chitanța nr. 80/12.11.2008 reprezentând onorariu avocat. Totodată, învederează instanței că nu înțelege să mai susțină prima critică a recursului (a), ci susține recursul numai cu privire la neintroducerea în valoarea activului societății a bunurilor mobile, împrejurare în raport de care precizează că suma contestată se ridică la valoarea de aproximativ 10.000 lei, în raport de care a timbrat cu 300 lei, sens în care depune la dosar chitanța nr. -/27.11.2008.
Apărătorul intimaților solicită să se ia act de precizarea recursului, totodată învederând că nu mai are excepții de invocat sau alte cereri de formulat.
Apărătoarea recurentei apreciază recursul în stare de judecată.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătoarea recurentei-reclamante solicită admiterea recursului potrivit precizării formulate la acest termen de judecată, respectiv a motivului doi de recurs. Astfel, solicită introducerea în valoarea activului societății și a bunurilor mobile, întrucât în mod corect activul este compus și din bunuri mobile, iar în speță activul cuprinde numai terenurile și construcțiile stabilite prin raportul de expertiză.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței depuse la dosar.
Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că activul are o valoare mai mare cu 300 milioane lei vechi față de valoarea imobilelor, astfel că în mod evident la evaluarea acestuia au fost avute în vedere și bunurile mobile, arătând că acestea nu puteau fi ignorate, atâta vreme cât se aflau în contabilitatea societății, însă evaluarea acestora nu a fost solicitată de părți.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr. 0214/24.11.2008 pe care o depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții SC SRL, SC V SRL Rm.V și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună retragerea sa din ambele societăți și să se stabilească drepturile ce i se cuvin până la momentul retragerii, precum și plata acestora.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.31/1990-R, precizând că, în prezent, este despărțită de pârât, astfel că neînțelegerile dintre aceștia fac imposibilă continuarea activității celor două societăți constituite în timpul conviețuirii lor.
Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.705/C/21.05.2008 a admis acțiunea reclamantei, a dispus retragerea acesteia din cele două societăți, a obligat pârâta unu la plata sumei de 247.387 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă, iar pe pârâta doi la plata sumei de 111.872 lei, cu același titlu, a dispus continuarea activității cu asociat unic, cu o cotă de 100% din capitalul social, în ambele societăți și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că la data de 11.06.2003 a fost înființată SC SRL având ca asociați pe care deține 90% din capitalul social și cu 10% ( filele 7-10 dosar).
Aceleași părți au înființat la data de 11.06.2003 SC V SRL având ca asociați pe care deține 90% din capitalul social și cu 10% ( filele 14-17 dosar).
Potrivit art.226 din Legea nr.31/1990 republicată este reglementată atât o retragere din societate amiabilă, prin acordul asociaților, cât și una judiciară, conflictuală, supusă aprecierii instanței, fiind considerată conflictuală și situația când asociații, cum este cazul în speță, nu se înțeleg cu privire la modul de stabilire a drepturilor ce se cuvin fiecăruia dintre ei, solicitând efectuarea unei expertize care să stabilească acest aspect.
În cauză au fost efectuate două expertize, una specialitatea contabilitate și una construcții care să evalueze bunurile din patrimoniul celor două societății și să stabilească drepturile cuvenite fiecăruia dintre cei doi asociați proporțional cu cota de participare la capitalul social.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmită de exp., bunurile aflate în proprietatea celor două societăți au fost evaluate, expertul folosind două metode, cea a valorii proprietății estimată prin costuri și valoarea proprietății estimată prin metoda de randament, expertul propunând a se avea în vedere valoarea proprietății estimată prin metoda de randament, întrucât conform tuturor analizelor, datelor și calculelor matematice efectuate asupra proprietăților comerciale rezultatele obținute prin această metodă au cea mai mare credibilitate.
Pe baza evaluărilor realizate de expertul tehnic a fost întocmită expertiza contabilă de către exp. G care concluzionat că drepturile cuvenite reclamantei, care deține 10% din capitalul social al fiecărei societăți sunt de 247.387 lei în SC SRL, respectiv de 111.872 lei în SC V SRL.
Obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către pârâtul și respinse prin încheierea de ședință din data de 20.02.2008, pe considerentul că reprezintă aspecte de fond, sunt neîntemeiate și ca apărare de fond, întrucât expertul tehnic la stabilirea valorilor bunurilor celor două societăți a avut în vedere valoarea de piață a acestora, ce reprezintă date științifice ale lucrării întocmite, bazate pe surse de informare astfel cum au fost identificate în finalul expertizei.
Față de cele menționate și având în vedere disp.art. 226 din Legea nr.31/1990 republicată, instanța a admis acțiunea, a dispus retragerea reclamantei din SC SRL și din SC V SRL RM V, a obligat SC SRL la plata sumei de 247.387 lei către reclamantă cu titlu de despăgubiri, a obligat SC V SRL la plata sumei de 111.872 lei către reclamantă cu titlu de despăgubiri, a dispus continuarea activității SC SRL cu asociat unic cu o cotă de 100% din capitalul social și continuarea activității SC V SRL cu asociat unic cu o cotă de 100% din capitalul social.
Conform art.275 pr.civ. instanța a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceștia au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, iar anterior cererii de chemare în judecată nu au fost puși în întârziere în nici una din modalitățile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- instanța nu a stăruit să stabilească în mod corect drepturile ce i se cuvin ca efect al retragerii din cele două societăți;
- a obligat cele două societăți la plata unor despăgubiri inferioare față de cele reale, prin aceea că a respins cererea sa de a se efectua o expertiză prin care să fie evaluate și bunurile mobile ce conțin activul celor două societăți (f,1083).
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin încheierea din 7.11.2008, curtea a pus în vedere recurentei să precizeze suma pe care o contestă și să timbreze în raport de aceasta.
Astfel, în ședința publică din 28.11.2008, reprezentatul legal al recurentei a precizat că suma contestată este în cuantum de 100.000.000 lei, pentru care a depus taxa de timbru corespunzătoare, precum și să se ia act că renunță la judecata motivului unu din prezenta cale de atac.
Examinând recursul, prin prisma criticii aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Răspunzând numai criticii constituind motivul doi de recurs, vizând respingerea cererii sale de efectuare a unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile ale celor două societăți, în raport de care să se stabilească adevăratul activ al acestora, se concluzionează că este nejustificată și contrazisă de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, pentru stabilirea activului și pasivului celor două societăți din care s-a retras recurenta-reclamantă, s-a solicitat instanței de fond încuviințarea unei expertize tehnice și contabile, concretizate în lucrările expertului tehnic ing. și expertului contabil
Față de expertiza, reclamanta nu a avut obiecțiuni (1010), ci numai față de expertiza, criticând-o pentru faptul că nu a realizat certificarea datelor înscrise în situațiile financiare, după examinarea documentelor justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate și conformitatea cu cerințele și reglementările legale referitoare la societățile comerciale, solicitând numirea unui expert care să întocmească această lucrare considerată absolut necesară și premergătoare operațiunii de calcul a sumei cuvenite asociatei care se retrage (1060-1061), cerere respinsă, în mod corect, de către judecătorul fondului, întrucât documentele avute în vedere la întocmirea expertizelor au fost puse la dispoziție de chiar părțile implicate în cauză, necontestate la data respectivă.
E drept că, ulterior, la 9.04.2008, apărătorul ales al recurentei-reclamante a solicitat suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză de evaluare a bunurilor mobile, însă, fără a menționa ce bunuri nu au fost observate de experți și ce pondere au ele în constituirea activului deși, înscrisurile despre care face vorbire în recurs, se aflau la dosar, motiv pentru care instanța a apreciat ca neconcludentă o asemenea probă.
De altfel, în concluziile puse în ședința publică din 7.05.2008, recurenta-reclamantă, prin apărător, a solicitat împărțirea activului rezultat la cele două societăți ținând cont de faptul că pârâții au achiesat la concluziile expertului contabil Gh. prin aplicarea cotei de 10% stabilită în favoarea acesteia.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.31/1990-R urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în Rm. V, str. G-ral nr. 11, -. F,.8, județul V, împotriva sentinței nr. 705/C din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, cu sediul în comuna, sat Linia, județul V, V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 11, -. F,.8, județul A, domiciliat în comuna, sat Linia, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
10.12.2008
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrânuJudecători:Ioana Bătrânu, Dumitru, Ioana Miriță