Reziliere contract comercial Spete. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 532/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 231

Ședința publică de la 30 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - GRUP SA, împotriva sentinței comerciale nr. 995 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocat, cu delegație la dosar și intimata prin avocat cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit.

Intimata prin avocat, depune la dosar întâmpinare.

Se înmânează apelantei prin avocat, un exemplar al întâmpinării.

Intimata prin avocat, arată că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității apelului raportat la art. 292 alin. 1. respectiv motivele de apel invocate sunt altele decât motivele invocate la fond.

Apelanta prin avocat, solicită respingerea excepției inadmisibilității apelului, invocată de intimată, arătând că în motivele de apel formulate, au mers pe încălcarea dispozițiilor contractuale.

Curtea, în urma deliberării respinge excepția inadmisibilității apelului în raport de art. 292 alin. 1. și 294. invocată de intimată, apreciind că cererea de apel se încadrează în dispozițiile legale.

Curtea acordă părților cuvântul pe probe.

Părțile prin avocați, arată că nu mai au alte probe de administrat.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul București în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.

Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 995 din data de 23.01.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - GRUP SA în contradictoriu cu pârâta - SRL.

În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 174/22.05.2004 prin care a transmis pârâtei dreptul de folosință asupra spațiului situat în B,-, - 18,. A, parter, cu motivarea că pârâta a încălcat dispozițiile art. 2, 12 și 14 din contract, care menționează că modificările la structura de rezistență a clădirii nu vor fi făcute decât cu acordul părților și cu aprobarea forurilor competente, că modificările deosebite vor fi făcute cu o consultare prealabilă a proprietarului, că amenajările vor fi făcute după obținerea avizelor legale, iar în cazul nerespectării acestor cerințe, chiriașul va fi evacuat fără nici un drept de apel în termen de 15 zile de la notificarea făcută de proprietar. Concret, reclamanta a invocat modificarea unui perete, fără permisiunea sa și fără să obțină autorizațiile necesare.

Judecătorul a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcții, expertul identificând lucrările de amenajare efectuate de pârâtă, nefiind semnalată prezența modificării invocate de reclamantă. Concluziile raportului de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză care confirmă că spațiul se află în starea în care se găsea la momentul încheierii contractului de închiriere.

Față de împrejurarea că nu a fost dovedit motivul pentru care reclamanta a solicitat rezilierea contractului, judecătorul a apreciat ca neîntemeiată cererea acesteia.

Judecătorul mai menționează că și dacă reclamanta și-ar fi întemeiat acțiunea pe lucrările identificate de expert în raportul său, tot nu ar fi putut fi admisă cererea sa, raportat la dispoziția art. 2 din contract care prevede doar consultarea proprietarului, iar nu și obținerea acordului său. În consecință, nu se reține nicio încălcare gravă a contractului de către pârâtă de natură a impune desființarea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - GRUP SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că intimata pârâta a efectuat o serie de modificări importante la spațiul închiriat, fără acordul său și fără autorizațiile legale, modificări evidențiate de raportul de expertiză și recunoscute de aceasta. În plus, intimata a modificat și un perete, care a fost desființat în momentul în care s-a adresat instanței de judecată.

După ce reia concluziile raportului de expertiză cu privire la modificările identificate, apelanta critică soluția pronunțată de judecătorul fondului sub aspectul greșitei interpretări a clauzei 12 din contract, susținând că judecătorul nu a înțeles voința reală a părților la momentul încheierii contractului în sensul că intenția a fost aceea de a-și da acordul pentru orice modificare adusă spațiului.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității apelului în raport de dispozițiile art. 292.pr.civ. apreciind că motivele de apel sunt diferite de cele invocate în fața instanței de fond.

Excepția a fost respinsă în ședința publică din data de 30.04.2008, față de dispoziția art. 292 alin. 1 și 294.pr.civ. criticile apelantei vizând modul în care judecătorul a soluționat fondul cauzei.

Intimata a mai solicitat în subsidiar respingerea apelului ca nefondat, arătând că pentru lucrările de finisare interioară avea acordul expres al apelantei, conform art. 13 din contract, iar în ce privește amplasarea firmei luminoase, a fost obținută autorizație de construire nr. 321/46M/2004.

Nu au fost administrate probe.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelul nu este fondat.

Se cuvine a fi făcută o precizare prealabilă. Apelanta a enumerat în cadrul motivelor de apel lucrările de amenajare interioară efectuate de intimată și evidențiate de expertul desemnat de judecătorul fondului. Aceste modificări nu vor face obiectul de analiză în apel, nefiind invocate în cadrul judecării cauzei în fond și, deci, nefiind analizate de judecătorul fondului ca motiv de reziliere a contractului dintre părți. Subliniem că singurul motiv invocat de apelanta reclamantă pentru desființarea contractului a fost acela al edificării/modificării unui perete pentru o nouă compartimentare a spațiului.

În consecință, critica apelantei cu privire la greșita interpretare de către judecătorul fondului a dispoziției art. 2 din contract va fi analizată doar în raport de motivul invocat de această parte în cadrul judecării în fond a cauzei.

În acest cadru, se reține că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că cererea apelantei reclamante este neîntemeiată, probele administrate în cauză - expertiza tehnică și martorii audiați - nerelevând edificarea de către intimata pârâtă a unei alte compartimentări decât cea existentă la data încheierii contractului.

Susținerea apelantei în sensul desființării acestui perete după introducerea acțiunii nu a fost probată. De altfel, în măsura în care intimata ar fi desfășurat o asemenea activitate, expertul care a analizat spațiul ar fi identificat urmele fostei compartimentări, fiind vizibile orice elemente noi adăugate în materialele încorporate în amenajările interioare făcute de pârâtă la nivelul anului 2004.

În ce privește modul de interpretare a dispoziției art. 2 din contract, se reține că această clauză prevede expres, așa cum a reținut și judecătorul fondului, că se impune doar consultarea proprietarului, iar nu și obținerea acordului său. Nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul că intenția părților la momentul încheierii contractului a fost aceea de a se obține acordul proprietarului. Chiar dacă s-ar accepta această susținere, față de interpretarea dată de intimată aceleiași clauze, ar deveni aplicabile dispozițiile art. 983.civ. care prevede că orice clauză îndoielnică se interpretează în favoarea celui care se obligă. În speță, cel obligat este intimata, care se angajează la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala sa, fără posibilitatea de recuperare a sumelor investite. Deci, clauza va fi interpretată în sensul dat de intimată, iar nu cel pretins de apelantă.

În consecință, față de considerentele reținute, în temeiul art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimată, reprezentate de onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - GRUP SA, cu sediul în B,-, - 20, sector 2 în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocatură din B, bd. - nr. 1, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 995/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 1.428 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red. RP/4ex.

06.05.2008.

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Bucuresti